5. E ilegal

663 42 2
                                    


Da, aici eram eu, din nou. Fugeam pe străzile din New York de poliție.

Au trecut două luni de la tot incidentul cu polițista și Normani.
Bineînțeles că fata de culoare fusese doar o aventură, însă pe femeia cu ochii căprui și buzele pline chiar nu pot să mi-o scot din cap. Prostesc, nu-i așa?

Ajunsesem pe o străduță extrem de mică, unde tot pubele erau. De obicei aici ar trebui să te ascunzi ca să scapi, dar sunt și șanse să fii devorat de șobolani cât ai clipii.

Mă trântesc ușor cu spatele de peretele rece, răsuflând ușurată.
Trecuseră în jur de 10 minute de când eram aici, așa că am decis să îl sun pe Louis să vină să mă ia din acest loc mizerabil.

Când îmi ridic brațul să îmi pun telefonul la ureche, o mână ușoară îmi atinge umărul.
Am tresărit speriată, fiind întuneric nu puteam să văd cine era.

"C-cine est-i?"
Am încercat eu să nu par speriată, deși vocea îmi tremura.

"Mâinile sus domnișoară!"
I se auzi vocea ei, vocea de care îmi era dor și la care mă gândeam în fiecare zi.
Un rânjet s-a format pe fața mea, neștiind dacă să mă simt bine că ea e aici sau nu, pentru că am droguri la mine.

M-am ridicat, aceasta imediat începând să mă controleze.
O priveam, lumina slabă a felinarului care stătea să se stingă îi lumina superbele trăsături ale feței.

Dintr-o dată se oprise.
Acum chiar o încurcasem.

"Ce sunt astea, domnișoară?"
Spuse ea cu vocea ei răgușită și atât de fierbinte.

M-am uitat timp de câteva secunde la ea, neștiind ce să spun exact.

"Două plicuri de cocaină și unul de marijuana"
Am răspuns eu, privind-o fix în ochii săi ciocolatii.

"Se pare că domnișoara cu ochii verzi vorbește în nas"
A râs ea batjocoritor.
"Chiar nu te potolești cu chestiile de genul? De ce te droghezi?"
Se încruntase ea, glasul ei fiind unul calm și parcă îngrijorat.

Nu știam ce să mai spun, bruneta se uita fix în ochii mei, asta făcându-mi picioarele să se înmoaie din motive ciudate.

"Uhm... Heroina nu e pentru mine, eu doar fumez. Iar asta doar când am o stare groaznică și vreau să mă simt mai bine"
Am mărturisit eu și am lăsat capul în jos.
Nu mă mai puteam uita la ea, parcă privirea ei mă făcea să mă simt mică, dominată și slabă.

Și-a aranjat mai bine șapca pe cap și s-a îndreptat spre mine, cu un rânjet ciudat pe buze.

M-a atins ușor, întorcându-mă lent cu spatele la ea și mâinile la spate, fiind lipită de perete.
Am scos un mic geamăt când i-am simțit respirația pe gâtul meu, iar pielea mea se făcuse de găină doar din cauza că pielea ei o atingea pe a mea.

E normal măcar ce se întâmplă? O polițistă face asta cu o persoană pe care ar fi trebuit să fie dusă la secție din cauza posesiei a drogurilor?

Am înghițit în sec și am început să gem ușor când bruneta îmi masa șoldurile și talia, provocându-mi un gol în stomac.

"E legal ca o polițistă să facă asta?"
Îi șoptisem eu la ureche.

"Mmm..." Gemuse ea când i-am mușcat lobul.
"Suntem chit presupun, niciuna dintre noi nu face ceva legal"
Îmi inhalase mirosul de pe gât, imediat scoțând un excintant murmurat.

"Oh D-doamne"
Am gemut eu tare când i-am simțit dinții perfecți cum trag de pielea sensibilă a gâtului meu. Asta o să lase un semn !

"Asta mă face să mă excit, doamna polițistă"
Îi șoptisem eu brunetei care se uita în ochii mei verzi cu atât de multă atenție.

Am apucat-o de talie și am împins-o puțin cam tare în ușa mașinii sale de poliție, intimitățile și sânii noștri atingându-se prin haine.

"Oh...."
Murmurase ea când buzele și limba mea se jucau cu gâtul său fin, care mirosea a un parfum amețitor pentru mine.

Here for You •Camren• [FINALIZATĂ]Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum