Minți Otrăvite

Ophelia (Partea a II)

Lectură plăcută! Sper să vă facă plăcere să citiți capitolul acesta!

P.S: la media, pe lângă poza cu cei doi, aveți melodia care m-am inspirat foarte mult în ultimele zile. Ascultați-o în timp ce citiți sau savurați-o după! Vă pup! O zi frumoasă să aveți;

*

— Warren, cred că e timpul să îmi găsesc o altă meserie, am murmurat dusă pe gânduri în timp ce savuram ultima bucățică din prăjitura pe care am împărțit-o amândoi.

Era vineri seara, trecut de ora zece, întuneric afară și înnăbușitor de cald în interiorul localului în care ne întâlnisem amândoi. Ieșisem din casă pentru că trebuia să iau o pauză de la gândurile care nu mă lăsau să trăiesc în ultima vreme.

— Tu mereu spui asta! mă acuzase el, neconvins de intențiile mele serioase. Își ridicase o sprânceană și mai apoi se aplecase pentru a-și mânca ultima lui bucățică. De data asta eram serioasă. După ce i-am spus lui Xavier despre Ophelia Wellington, exista doar un singur lucru posibil.

Xavier Valeante ajungea la ea, și de acolo boom! Și știu perfect cine avea să fie prima victimă.

— Am făcut ceva groaznic astăzi! am mărturisit cu jumătate de voce, rulând în mintea mea scena în care îi dădusem acele informații. Ar fi trebuit să tac și să îmi văd de treaba mea, însă nu, mi-am pierdut capul imediat ce l-am văzut în fața ochilor mei. Penibil, Eliana! Foarte penibil!

— Nu am venit aici să ne plângem așa că taci! Eliana, tu realizezi că de când ne știm, eu nu te-am văzut zâmbind niciodată? O să faci riduri în curând! Warren încercase să schimbe atmosfera, dar degeaba, eu eram la fel de dusă pe gânduri. Simțeam că ceva rău urma să se întâmple!

— Am zâmbit destul până acum, Warren! Mulțumesc că, totuși, te chinui să mă suporți!

— Am de ales? Doar lucrez cu tine! vorbise cu un zâmbet pe buze sincer și mai apoi se rezumase la a privii orașul și aglomerația în care te poți pierde fără ca măcar să realizezi.

Warren era amicul acela care era tot timpul dispus să iasă cu tine... sau să te încurajeze chiar dacă nu știa prea bine ce se întâmplă cu tine. Era singurul om cu care mai interacționam, pe lângă copilașii de la grădiniță.

— Clar, iubitul tău trebuie să se reîntoarcă!

Era cât pe ce să îi torn paharul cu suc în cap, însă m-am rezumat la a-i arunca o privire urâtă.

— Nu, nu. Îmi e bine și fără!

— Cât de bine? mă întrebase dintr-odată cu o voce serioasă, privindu-mă cu seriozitate pe sub sprâncene. Nu, nu și el!

— Foarte bine! Am atâtea griji pe cap, ce te face să crezi că aș mai avea nevoie și de altele? l-am întrebat cu o urmă de ironie în încercarea de a schimba subiectul.

— Mie nu îmi e bine fără persoana după care tânjesc, adusese el din nou subiectul în discuție, făcându-mă să îmi dau ochii peste cap a mia oară.

Warren trăia o poveste de dragoste la fel de complicată ca cele din cărțile pe care le găsești în bibliotecile vechi. Era îndrăgostit de o fată deșteaptă, frumoasă, însă situația lor financiară era atât de diferită încât lucrul acesta le creea probleme. Ea, plină de modestie, refuza mereu să accepte ajutorul lui, iar Warren devenea prea sensibil când era refuzat de mai multe ori.

— Într-o bună zi, totul se va rezolva între voi!

— La fel și pentru tine, Eliana! Warren șoptise încet, știind că a atins un subiect sensibil.