Minți Otrăvite

Invictus

Fugari într-un labirint...

Pentru câteva clipe, în mintea mea a răsunat doar ecoul unui ceas vechi, apoi Invictus mișcându-se cu încetinitorul, iar în cele din urmă Xavier rotindu-se înspre el. Urăsc să mă simt incapabilă chiar și în brațele lui, urăsc să știu că intenția mea de a-l proteja va cădea în următoarele minute.

I-am înconjurat abdomenul cu propriile mele brațe, sperând că dacă unul din gloanțe îmi va nimerii palmele, îl voi putea proteja cumva cu propriul meu corp.

Realizarea m-a lovit mai târziu când am realizat că Invictus ar ținti spre inimă fără nici măcar un regret dacă asta ar fi comanda Opheliei, ceea ce pare imposibil de crezut.

- Xavier, te rog! Eu sunt cea pe care o caută, lasă-mă să vorbesc cu el! i-am șoptit în ceafă, urcându-mi brațele înspre locul în care inima lui bătea cu putere.

Brunetul și-a îndreptat privirea înspre mine pentru o clipă, nefiind de acord cu ceea ce i-am propus. La ce mă așteptam? Era la fel de încăpățânat ca în începuturile noastre. Îmi era frică pentru el, însă știam și că e capabil să transforme orice dezavantaj într-un beneficiu.

Eram nesigur de siguranța pe care o emana.

- Sunt aici să discut cu domnișoara Eliana! vocea sumbră a lui Invictus căzuse asupra noastră ca o adiere înghețată, oprindu-ne pe amândoi din a respira pentru câteva clipe.

- Sunt convins că o discuție nu implică nici arme și nici o toaletă publică pentru femei, corect? vocea lui era calmă și sigură, iar palmele lui îmi acopereau mâinile, lăsându-mă plină de emoții netrăite până acum.

- Xavier Valeante, iei apărarea unei femei care îți datorează viața, dar care nu e dispusă să plătească pentru toate nedreptățile la care te-a supus! Stând în fața ei nu mă face decât să cred că ești de partea ei și să îți ofer aceași pedeapsă!

Ochii lui reci au săpat adânc în interiorul meu, iar respirația mi s-a blocat în gât pentru câteva clipe. Invictus creștea disperarea în mine ca pe o floare, iar când ajungeam la ceea ce își dorea el, avea să mă execute în cel mai crud mod.

M-am smuls din strânsoarea lui Xavier și am ajuns în fața lui Invictus, convinsă că lucrurile aveau să fie diferite dacă eu eram cea care îl proteja pe Xavier și nu invers.

In toată ambuscada aceea, Xavier mi-a urmat mișcările și profitând de slaba atenție a lui Invictus, l-a lovit în abdomen și apoi a smuls arma din mâinile lui, având grijă ca trimisul Opheliei să nu mai ajungă la armă.

Încă două lovituri în abdomen încasate de către Invictus au fost suficiente pentru a-l trimite pe bărbatul cu ochii întunecați într-un somn scurt și relaxant.

Xavier ținea o privire de moarte în ochii lui îndreptată în direcția mea, iar simultan încerca să își controleze respirația precipitată. Pistolul căzuse pe gresia albă, prăfuită de timp și pantofii domnișoarelor care veneau să își retușeze machiajul pe aici.

Palmele lui Xavier mi-au cuprins ambii obraji, trăgându-mă cât mai aproape de el cu o disperare protectivă pe care nu știam cum să o interpretez.

- Să nu mai faci niciodată așa ceva, ai înțeles? m-a certat ca pe un copil mic în timp ce își umezise buzele în grabă. Pleoapele lui au acoperit albastrul irisilor lui pentru câteva secunde, semn că în mintea lui încă se dădeau lupte aprige. Eram pe punctul de a leșina când își lipise buzele de obrazul drept, având, cel mai probabil, intenția de a-mi înăbușii orice tentativă de a-l contrazice. Știa cum funcționez și se pare că anii care au trecut peste noi nu au reușit să șteargă lucrul acesta din mintea lui.