Minți Otrăvite

Ophelia ( prima parte)

Xavier

- Renan, asta e stupid! am murmurat plictisit în timp ce sorbeam din cafeaua pe care o pregătise adineauri. Din terapeutul meu, Renan începea să devină un detectiv cu diplomă, iar planurile lui mărețe nu mă încântau nici ele prea mult.

- Nu, nu este deloc stupid! îmi vorbise iritat în timp ce inhalase fumul din țigara pe care o savura de câteva momente. Privirea lui îmi spunea că deja făcuse ceva, fapt ce mă intriga enorm de tare.

- Am căutat mai multe informații despre prima Eliana, cea blondă, îmi dăduse mai multe detalii, făcându-mă să simt că sângele îmi fierbe în vene. De asta mai aveam nevoie acum?!

- Ce ai găsit? nu mi-am putut ascunde interesul față de prima Eliana. Dorința de a găsi adevărul încă era vie în conștiința mea, deși mă forțam cu toată puterea mea să trec peste lucrul acesta.

- Mi-ai povestit că la nunta tatălui tău era cu cineva, iubitul ei cel mai probabil...

Un val de iritare trecuse prin mine când ideea că acea Eliana chiar avea un iubit. Se simțea teribil să știu că am iubit o persoană preț de atâți ani, iar după alți trei ani, ea era deja în brațele altuia. Era o durere de care nu îi mai povestisem lui Renan, era atât de înăbușitoare și crudă încât mă lăsa fără aer când gândurile îmi alunecau, în goană, spre ea.

- Încă îți place de ea! constatase el înainte de a-i oferii propriul meu răspuns. Mă citea prea bine, iar eu eram prea defect pentru a ascunde greșelile mele de gândire.

- Renan, te rog! Nu vreau să mai avem aceași discuție, îl implorasem în timp ce m-am întins spre sticla cu apă, intenționând să îmi umezesc gâtul.

Brunetul din fața mea oftase greoi și dăduse din cap în semn că îmi acceptă dorința de a nu răspunde la o astfel de acuzație!

- Spre uimirea mea, nu are un iubit... sau prieten... sau cum vrei să îl numești. Am vorbit cu vecinii ei, iar fratele meu și-a trimis în teren câțiva oameni să o urmărească.

M-am strâmbat nemulțumit la ideea de urmărire, fapt ce nu trecuse de privirea analizatoare a lui Renan. În ultima săptămână simțeam din ce în ce mai des că trăiesc în trecut... sentimentele mele încă vii, tendința de a urmări oameni...

- Și asta e important pentru a-mi da seama dacă e Eliana pe care o știam eu sau nu? continuasem să mă păstrez nemulțumit, însă analizam cu atenție tot ce îmi spunea el, pentru că orice informație îmi era de folos.

- Nu, îți e de folos să mergi la ea și să porți o discuție ca lumea. Nimeni nu o să îți ofere ceea ce vrei dacă tu nu ceri, Xavier! Credeam că asta e clar pentru tine, vorbise în timp ce se ridicase de la masa la care stăteam amândoi de dimineață.

- Am cerut, crede-mă!

- Mai încearcă, nu totul îți reușește din prima! Îți dau adresa în caz că te hotărăști să faci ceea ce tot ignori de câteva zile bune, vorbise el dezamăgit și îmi aruncase o foaie cartonată pe care scrisese ordonat cu stiloul, strada și apartamentul la care stătea acea Eliana.

- Renan! încercasem să îl opresc când ieșise din încăpere cu rapiditate și într-un final reușisem. Știam că de data aceasta nu mă mai supusesem nici unei terapii și dădusem peste cap tot ce am pus vreodată în balanță.

- Xavier, îți jur că dacă ieși întreg din tot ce ți se întâmplă în momentul de față, colaborarea noastră se va încheia imediat! Dar până atunci, îți interzic să ascunzi lucruri de mine și să faci de capul tău pentru că amândoi știm că ce intenționezi nu e bine.