Casa Spinilor de Piatră (PAUZĂ)

Capitolul 6

   Să nu îți întorci niciodată capul. Nu vei vedea și nu vei auzi nimic, dar odată ce vei începe să faci asta, nu te vei mai putea opri.

   Dacă vei rămâne cu mintea pustiită de gânduri, vei auzi pădurile chemându-te. Nu le răspunde. Niciodată.

   Să nu îți fie frică nicio secundă, dar fii foarte, foarte atentă.

   Dacă vei avea o presimțire rea când va trebui să alegi o anumită potecă, să nu o alegi. Niciun lucru bun nu te va aștepta la capătul ei.

   Nu vei știi niciodată ce se ascunde sub pământul pe care mergi. Roagă-te ca orice ar fi să nu se trezească.

   Numește-ți pumnalul pe care îl vei lua cu tine, altfel tăișul lui se va întoarce împotriva ta de îndată ce vei vrea să îl folosești.

   Nu-ți uita drumul înapoi spre casă.

   Sfaturile Marelui Preot Yosiro se repetau la nesfârșit în mintea alertă și tulburată a femeii ce străbătea cu pași repeziți pământurile unui regat în care nu mai fusese niciodată. Nici nu trecuse de granițele Yocathrei în scurta ei viață până atunci și nu crezuse vreodată că mai urma să se întâmple acest lucru, însă în acele momente nu se putea gândi decât la misiunea pe care jurase să o îndeplinească și la cele șapte reguli pe care ajunsese să le învețe ca pe niște rugi sfinte.

   Găsește Gorgona. Găsește-l pe cel cu ochi în lumea de dincolo. Spune-le despre profețiile care ni s-au arătat în vis. Spune-le despre ororile care sălășluiesc în întuneric și așteaptă să iasă la lumina zilei. Întoarce-te în viață acasă, Chaska az ul'Sarikos.

   Chaska az ul'Sarikos nu înțelesese niciodată de ce Marele Preot decisese să o țină lângă el după ce o salvase din sătucul care se făcuse scrum odată cu pădurea care îl înconjura, când ea era prea mică să-și mai poată aduce aminte ce adusese focul în acele părți înghețate ale țării. Nu își putea explica de ce se străduia să hrănească o gură în plus în templul sărăcăcios din vârful unui munte, de ce nu îi dăduse brânci de pe marginea prăpastiei când era clar că fetița cu piele negricioasă nu avea nicio afinitate pentru practicile sale, pentru ritualurile pe care nu le înțelesese în nicio clipă de când se știa.

   Dar, de când plecase la drum, cu zile, săptămâni sau poate cu o eternitate în urmă, începea să creadă că vorbele rostite într-o dimineață pe care nici măcar razele soarelui nu o atinseseră nu erau o simplă plăsmuire a minții ei amorțite.

   M-ai întrebat mereu de ce te-au salvat zeii din acel foc mistuitor, Chaska az ul'Sarikos, de ce te-am pregătit pentru o viață de preoteasă. Acum e timpul să afli. Divinitățile noastre au planuri mărețe pentru tine.

   Plecase din templul Aruvira într-o dimineață răcoroasă cu nimic mai mult decât cu o mână de vorbe care să-i țină de cald în vremuri rele și o desagă care-i fusese prietenă în zilele tăcute. Iar acum, când soarele se ridica deasupra vârfurilor ascuțite ale munților cărora le dăduse târcoale în ultimele zile, Chaska își dădu seama că nu era nici măcar la jumătatea drumului pe care trebuia să îl parcurgă.

   Harta pe care o luase din biblioteca în care învățase toată viața nu îi arăta dacă stâncile care păreau că ating înaltul cerului erau Munții Stilbonear sau alții. Nu avea niciun indiciu dacă se afla pe teritoriul Regatului Ratisbona, dacă era încă în Shavoria sau dacă ajunsese, în sfârșit, în Kattianon.

   Ținutul străin pe care îl luase la pas nu fusese ușor de străbătut, nu când auzise atât de multe lucruri rele despre regele tiran, însetat de sânge și de războaie, care cârmuia Shavoria. Fugise cu agilitate de iscoadele pe care le văzuse întâmplător și știuse cum să își ascundă secretele prin hanurile în care poposise, deși acest lucru o secase de vlagă și de toate gândurile pozitive pe care se străduia să le păstreze.