Dr. Claw

Umbrele sufletului

                                                      Capitolul 8 - Umbrele sufletului

 Imi pare rau ca nu am mai postat de ceva timp.N-am un motiv anume ci o sumedenie pe care n-am sa le insir acum.Important este ca de acum in colo am sa postez mai regulat.As vrea sa le multumesc celor care s-au interesat de situatia cartii si cand voi mai posta sau daca voi mai posta,pentru mine chiar conteaza.Raspunsul este da,am sa termin cartea si cat nu am mai scris mi-au venit o sumedenie de idei pe care le veti vedea in curand deci am revenit cu forte proaspete:D Si in primul rand as vrea sa ii multumesc iubitei mele,ea a fost principalul motiv pentru care am reinceput sa scriu si sa postez la Dr. Claw date fiind si circumstantele in care noi doi ne-am cunoscut.

 Va multumesc inca odata pentru toate mesajele voastre si va multumesc si pentru rabdarea de care ati dat dovada.Spor la citit,Alex.

-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

 

  Il priveam plonjand in continuare,luminat de razele portocalii-galbui ale focului ce erupea ca un vulcan facand umbrele sa danseze pe pereti.Nu puteam face nimic decat sa stau nemiscat cu respiratia taiata.Chiar daca as fi vrut sa evit impactul nu as fi putut deoarece nu aveam timpul necesar,dar principalul motiv este ca nici mainile nici picioarele nu-mi raspundeau la comezi.Parca ceva le inghetase astfel incat am ramas pironit in acelas loc,incatusat in lanturile propriei mele frici.

  Situatia era atat de ireala,atat de ilogica,dar totusi eu o percepeam ca fiind o lume ce exista cu adevarat.O a doua lume in care am intrat fara a vrea si din care nu pot iesi sub nicio forma.Aceasta lume in care nu exista decat teama si frica,cel putin asta simt eu,initiatul.

  Priveam in continuare in sus catre gigantul cu limba de sarpe ce i se misca frenetic in toate partile in timp ce se apropia de sol si ma uitam in ochii lui innebuniti de gandul ca va ajunge la mine,niste pupile ce se micsorau in fiecare clipa din ce in ce mai mult ca de la o doza de adrenalina.

  Nu aveam idee de ce este atat de fericit ca imi poate provoca durere,ca ma poare ranii.In definitiv nu am idee nici ce ar putea face daca ajunge la mine,asta ma ingrozeste cel mai mult.In schimb stiam ca trebuie sa fac tot posibilul sa nu il las sa se apropie de mine,dar in acest moment se pare ca nu aveam ce face.

  BUM!!!BUM!!!BUM!!!BUM!!!

   Limba lipicioasa mi-a atins fruntea,primul contact format intre mine si creatura,intre cele mai apropiate puncte de contact.Era atat de aproape inca ii priveam cerul gurii in care pentru o fractiune de secunda mi s-a parut ca am vazut,in negrul intens,diferite chipuri umane ce ieseau unul dupa altul,parca modelate dintr-un fel de smoala si lipite de cerul gurii lui.Toti aveau expresii ce exprimau groaza si frica si strigau dupa ajutor,dupa cineva,oricine care putea pune capat agoniei lor.Toate chipurile erau unul langa altul si se inghesuiau in acelasi spatiu restrans,unele peste altele,ficare incercand sa iasa mai in fata poate, poate va fi salvat primul.Se tot inlocuiau unele cu altele,cele vechi dispareau cine stiu unde in timp ce altele noi le luau locul strigand un "ajutor" scurt si neauzit dupa care dispareau in neant.

  "Asta o sa ajung si eu in cateva fractiuni de secunda?" -imi spuneam ingrozit

  "Doar un chip de smoala,chinuit de durere vesnica si traind in teroare pentru eternitate asteptand in zadar pe cineva sa ma salveze,cineva care nu va veni vreodata?"