O cafea si o nevasta

O nevasta si o cafea

               Era una dintre zilele alea cu ghinion, ştia asta. Spărsese deja două căni, se tăiase la un deget şi vărsase un espresso negru peste o tipă îmbrăcată în crem. Suna... a ghinion. Şi o simţea până în stomac - încă nu era gata. Nici nu dură mult până când bănuiala i se confirmă şi teama ei cea mai mare deveni realitate. Era aici. Şi dacă - să zicem că - nu fusese cumva sigură, cotul lui Blake se înfipse dureros în coastele ei ca o asigurare şi fu cât pe ce să mai spargă o cană.

               -Ţi-a venit prietenul, Liz, îi zise blondul făcându-i cu ochiul şi zâmbind amuzat.

               -Ştiu. I-am simţit putoarea încă de când a ieşit din lift, răspunse ea imitându-l perfect pe Kevin şi puşcând un balon de gumă roz.

               Şi era în mare parte adevărat. Îl simţise încă de când intrase pe uşă. Auzise clopoţelul de la intrare şi apoi, că întotdeauna îi simţise parfumul. Parfum la care nici în ziua de azi nu-i aflase numele deşi-l căutase cu disperare mai ceva ca o obsedată prin toate parfumeriile. Asta deşi nu era. Ori poate se afla în faza de negare.

               Rămase totuşi pe loc. Nici măcar privirea nu şi-o întoarse după el. Ştia prea bine unde să îl găsească dacă chiar voia. Dar nu, nu voia. De aproape doi ani nu-şi schimbase locul. Ciudatul! Şi pe deasupra spera să nu fie nevoită să se ocupe ea de el. Dar fiindcă colegilor ei le plăcea mereu să o vadă la încurcătură, iar clentilor le plăcea spectacolul fu nevoită să apeleze la rugăminţi.

               -Blake? încercă ea rugător.

               -Nope. Tipul ăla, scumpo, vrea să se uite la asta, îi zise plesnind-o uşor peste fund. Aşa că oricât de drăguţă ar fi asta - şi arată spre faţa lui - nu va fi mulţumit.

               Liz pufni iritată şi-l plesni peste umăr. Nici măcar cel mai bombat fund nu i-ar fi putut face pe plac tipului de la masa şapte. Şi nici nu era sigură că voia să îi facă pe plac. Tipul o scotea din pepeni de fiecare dată când ajungea să îl servească. Mereu avea ceva de comentat. Nu era îndeajuns de multă cremă, brioşa nu era îndeajuns de moale, crema de alune nu avea gust de alune de pădure ci de alune de pământ, ciocolata nu era din aia fină din Belgia, cafeaua nu era îndeajuns de caldă ori ardea prea tare. Mai urma să-i ceară să îi sufle în linguriţă şi era gata.

               -Mă duc eu, se oferi Tim când o văzu atât de pleoştită. Îmi rămâi datoare. Săptămâna viitoare îmi faci tu turele de după-masă, ne-am înţeles?

               -Auci! Okey, orice. Doar scapă-mă de idiot.

               -Ştii, mă gândeam ieri că poate tipul nu e mulţumit de serviciile-

               -Prestate de iubita lui, se completară cei doi, şi de-asta e mereu atât de morocănos. Aşa că poate dacă te oferi să îl ajuţi-

               -Să se destindă...

               -Dacă mai scoţi vreun cuvânt, i se adresă ea lui Tim, îi spun Lindei unde a dispărut sosul de caramel şi în ce scopuri a fost folosit, îi zise rădicând sugestiv din sprâncene. Iar tu, se întoarse ea înspre Blake, ar fi bine să îţi ţii gura închisă dacă nu vrei să afle Nikki de tipa aia umplută cu silicon care se aşează mereu la mesele tale, ok?

               Cei doi o priviră zâmbind, după care fiecare se retrase la treaba lui. Radeau de ea mereu. Ştiau că roşeşte când vine vorba de aluzii şi insinuări picante şi se foloseau de asta. Se înroşise şi când pomenise de sosul de caramel căci ştia foarte bine la ce îl folosise Tim, iar imaginile pe care mintea ei şi le pictase, o făcură să se înroşească din nou până în vârfurile urechilor.