Ploaie grea (Seria „Saturn")

Capitolul 8: Ești geloasă, Skylar?

"Why'd you have to go and make things so complicated
I see the way you're
Acting like you're somebody else, gets me frustrated."

Faulkner

            — Mulțumesc pentru ajutor, Faulkner! spune Lucy și se dă jos din poalele mele după ceva vreme. Chiar nu știu cum să mă mai scap de el. Nu înțelege că lucrurile între noi s-au terminat.

            Mi s-a părut foarte ciudat la început când m-am trezit cu Lucy la mine în brațe. Intră în joc, Faulkner, mi-a spus în timp ce mi-a așezat o mână pe coapsa ei. Mi-am dat imediat seama că ceva nu era în regulă, așa că am decis să mă las ghidat de ea. Dacă ciudatul de fost o derajează ar putea pur și simplu să îmi spună să port o discuție în felul meu cu el.

            — Ești bine? o întreb eu când văd că a rămas cu privirea îndreptată spre ceva în spatele meu. Mă întorc să văd ce este și nu-mi cred ochilor. Este Skylar cu... vreau să zic clovnul ăla după ea, dar nu pot să îi acord lui atenție când rochia pe care blonda o poartă arată minunat pe ea. Poartă o rochie neagră care care o crăpătură pe piciorul stâng. Simt cum mi se accelerează pulsul, dar nu știu dacă e de la privirile băieților ațintite asupra ei, de la faptul că a venit aici cu el sau de la cât de bine arată. Oare a văzut-o pe Lucy la mine în brațe?

            — Prietena ta arată demențial. Faulkner, trebuie să o păstrezi, serios, spune Lucy în timp ce o analizează din cap până în picioare. Ar trebui să fii orb să nu îți dai seama cât e de frumoasă. Chiar și orb, dacă aș auzi-o vorbind m-aș îndrăgosti de ea. Vocea ei o face mai frumoasă, încercările de a-mi răspunde replicilor mele deplasate, felul în care se nervează.

            —Du-te la ea!

            — Dacă mă duc acolo nu o să mă pot abține și o să o lipesc de perete acoperindu-i clavicula cu sărutări.

            — Nu vreau să văd asta. Ew!

            Sky îmi aruncă o privire, apoi se întoarce să vorbească cu Nick. Acasă la John părea să-i mai fi trecut din nervi, însă acum nu știu ce să mai cred. Nu știu de cât timp era aici. Sunt șanse mari ca ea să o fi văzut pe Lucy la mine în brațe și de asta să se comporte așa. Cumva, gândul acesta îmi oferă satisfacție, pentru că, dacă din cauza asta este nervoasă înseamnă că este geloasă. Colțurile gurii mi se arcuiesc automat la acest gând. Nu o scap din priviri. Știu de ce sunt capabili stundeții și nu-mi permit să pățească ceva. Sunt atent la cum bretelele rochiei îi scot în evindeța clavicula, la cum rochia i se mulează pe corp. La naiba, trebuie să o duc de aici chiar acum. Sunt sigur că nu sunt singurul care a observat asta. Trebuie să vorbesc cu ea să văd dacă teoria mea este adevărată, pentru că, daca e așa, atunci e a mea.

            Ea îl prinde pe Nick de braț și ies afară. Mă ridic și ies după ei, salutând-o pe Lucy în fugă.

            — Sky, strig eu în urma ei, iar ea se oprește și se întoarce spre mine.

            — Să te las? întreabă ciudatul ăsta care pare să se țină peste tot după ea. Mă abțin cu greu să nu îl iau de guler.

            — Poți să pleci de tot. O duc eu acasă.

            — Ba nu mă duci, ripostează Sky.

            Îmi așez mâinile în șolduri și îmi mușc buza nervos. Știam că nu are de gând să se lase ușor.

            —Bine, zic eu. Totuși, o să am nevoie de telefonul tău. Am băut și trebuie să-mi sun un taxi. Telefonul meu a rămas fără baterie, dacă asta voiai să întrebi, o întrerupt când văd că dă să spună ceva. Îmi întinde telefonul, iar eu pornesc spre mașină.