Lăcaș de gânduri

Neschimbată..

Râzi, suspini și ajungi
din nou
în adâncul mării blestemate.

             Doamne, doare să cunoști
                    lumea înșelătoare.

Cugetări și lacrimi varsate
la fel ca ieri,
îți arde pielea prea senină.

       Cand oare vor înțelege oamenii?
              că viața contează...

Vise și ecouri șoptite lângă fereastră..
te crezi din nou copil,
cu grijile neînsemnate..

    Suntem oare dornici de a căuta în                                                         
    în inima noastră, binele de care ne pasă?

Speranțe nu vezi la fiecare pas, însă
ceasul vechi al familiei
bate spre infinitate.

Am avut de ales, pentru că timpul nu așteaptă...
și din nou, viața pare..
un vis din copilărie
numit cu limba uscată
și bătăile fulgerătoare ale inimii
un coșmar neschimbat...

▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎¤¤¤¤¤¤•••••••°°°°°°°¤¤¤¤¤▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎