Lăcaș de gânduri

Suflare de iubire

<¤> <¤> <¤>

Neînțeles e gândul de iubire,
cel care cugetă
în neștire

Neiertător e cerul cu ființa
omenească

Din clipa în care natura-i
schimbătoare.

Vruta-i tu să o ajuți
cu mâinile
murdare

Nestatornic priveai, cu
șir de râuri
curgătoare

Ce îneacă ochii veruzi
din cale...

Neînțeleasă, gândești să
arunci departe

Un suflu de amor, spre
cei cu chin în
spate..

Culegi picăturile din iarbă
ruginie..

Însă, încă o dată,
nimic nu se
știe.

Ai inima apăsătoare
de vorbe mult
prea goale

Ai suflarea plămânilor
înecată de aerul
neiertător

Bietul suflet, moare în lumina
multor...

Bietul gând se pierde în
apusul flăcării
neincetate

Și îți pui încă o dorință
far-de răutate

Ca viitori oameni ai
pământului

Să prindă razele cuvântului

Să ardă realitățile
înfricoșătoare

Și să pună piciorul
un pas , și încă
un pas...

Spre lumea cea mare.

Nu să stea cu capul într-o
parte, sperând

Că mâine se va întoarce
lumina lunii și
stelelor

Precum e lumina îngerilor.

♡