Poison (Tradusă)

Capitolul 3

Stai departe de el? Ce ar trebui să însemne asta? Să stau departe de cine?

*De cine să stau departe?* Trimit mesaj înapoi. De la cine ar putea fi şi de unde au numărul meu? Poate că e doar o farsă de la unul din amicii mei, încercând să destindă atmosfera. Dacă e aşa, nu face o treabă prea bună. Răspunde în sfârşit după ceea ce pare a fi o veşnicie.

*Ştii exact la cine mă refer.* Nu, de fapt, chiar nu ştiu despre cine vorbeşte persoana asta. Poate despre tipul de la magazin astăzi? Dar cine ştie că vorbeam cu el?

*De ce?* Trimit mesaj înapoi. De ce ar trebui să stau departe de oricine e persoana asta? Urăsc să mi se spună ce să fac. Mă face să mă simt ca un copil.

*E periculos.*

E periculos? Trebuie să vorbească despre tipul de la minimarket. El e singura persoană la care mă pot gândi care e potenţial periculoasă, cu care am vorbit.

*Cine eşti?*

Sunt cu adevărat curioasă acum. Cine ar putea fi? Şi de ce are numărul un prefix din afara statului? Aştept un răspuns, dar nu primesc unul. Cinci minute trec şi tot nu am primit un mesaj. Încerc să sun numărul, dar intră direct în căsuţa vocală, aşa că închid.

Probabil chiar e doar unul dintre prietenii mei care încearcă să îmi facă o glumă amuzantă. Chiar nu e amuzant totuşi, pentru că acum sunt curioasă şi îngrijorată. Dacă am vreun fel de urmăritor, cum mi-a obţinut numărul? Trebuie să aflu.

Câţiva amici de-ai mei ies în seara asta, vrei să te alături? Îl aud pe tipul de la minimarket în cap. Ies în seara asta? Unde s-ar putea duce? Chiar nu există niciun loc distractiv în care să mergi aici unde locuiesc eu.

Este un bar mic la vreo 20 de minute distanţă, totuşi, îl văd tot timpul când mă duc la muncă. Poate că se duc să petreacă timpul acolo? E un bar destul de mic şi nu verifică niciodată cărţile de identitate, aşa că minorii se duc acolo tot timpul.

Fără să gândesc, îmi iau cheile şi o jachetă. Mă îndrept la parter să îl văd pe tata încă stând pe canapea, privind meciul de fotbal.

“Hei, tata, eu o să mă duc la bibliotecă, am câteva teme.” Mint. Urăsc să îl mint pe tata, dar nu m-ar lăsa niciodată să pun piciorul într-un bar, iar eu chiar trebuie să aflu cine îmi trimite mesaje.

“Teme? În prima zi de şcoală?” Întreabă. Îşi ridică sprânceana şi se uită curios.

“Da, adică, nu e pentru mâine, dar pur şi simplu îmi place să am lucrurile gata.” Spun. Nu sunt o mincinoasă bună, dar par destul de convingătoare în momentul de faţă pentru că mie chiar îmi place să am lucrurile gata de devreme.

“Bine, întoarce-te înainte de zece.” Spune şi îşi întoarce faţa înapoi la televizor.

Verific ceasul pe telefon. E abia şase, aşa că ar trebui să am suficient timp.

“Bine, pa.” Spun înainte să ies pe uşă.

O ploaie uşoară a început să cadă afară. Acum e complet întuneric afară şi singura lumină vine de la felinarul de pe stradă, care pâlpâie.

În vremuri din astea, îmi doresc să fi avut vecini. Să fiu înconjurată de terenuri de iarbă şi ferme devine puţin înfricoşător noaptea. Dacă ar fi să vină cineva după mine şi tata, nu am avea unde să fugim. Avem într-adevăr un adăpost, dar e la o distanţă de în jur de o milă depărtare de casa noastră. Practic nu are niciun rost să îl avem dacă ar dura zece minute să ajungem la el. Intru în maşină şi o pornesc. Scaunele sunt reci, aşa că dau drumul la căldură. Maşinii mele îi ia câteva minute să se încălzească, aşa că pun nişte muzică şi îmi scot telefonul.