Poison (Tradusă)

Capitolul 4

“De ce vorbeşti cu el?” Mă întorc cu faţa la persoana care vorbeşte cu mine. Four stă rezemat de peretele înalt al barului, aprinzând şi stingând o brichetă.

Îi ofer o privire întrebătoare. “De ce întrebi?”

“Din curiozitate?” Spune într-un mod sarcastic. “Nu îmi pasă.”

“Ce? Atunci de ce întrebi?”

El oftează şi îşi pune o mână peste flacăra aprinsă ce luceşte de la brichetă, apoi o pune într-unul din buzunarele blugilor. “Pur şi simplu nu vorbi cu el, e periculos.”

“Şi tu nu eşti?” Întreb. Ochii lui se ridică să aterizeze pe mine. “Scuze, eu doar...”

“Doar du-te acasă, nu ai nicio treabă aici.” Se îndreaptă şi se duce înapoi spre intrarea din clădire.

Mă întorc să mă duc spre maşină, ploaia căzând peste tot în jurul meu, dar mă opresc din mers şi mă întorc cu faţa la el. “Ştii, poate că ar trebui să te verifici pe tine înainte să îi verifici pe alţii.”

Spatele lui e cu faţa la mine, dar el s-a oprit din mers. Pumnii lui sunt încleştaţi la talie, iar părul lui e uşor umed de la ploaie. Dar, după câteva momente de stat nemişcat, continuă să se îndrepte spre bar fără să spună nimic sau să se întoarcă.

Mă întorc lent şi mă duc înapoi spre camionetă. Ploaia chiar s-a înteţit de când am ieşit din bar. Apa curge puternic în stropi mari, fiecare picătură de apă udându-mi hainele. Intru în camionetă şi închid portiera în urma mea. Cheile mele alunecă în contact, iar eu le răsucesc.

Motorul scoate un zgomot ciudat, dar nu porneşte. Asta-i ciudat, mă gândesc în sinea mea. Scot cheia, o pun înapoi şi încerc iar, dar camioneta mea tot nu porneşte. Încerc din nou şi din nou, dar tot nu porneşte. Lovesc frustrată volanul, iar maşina claxonează. Probabil nu a fost cea mai bună idee deoarece câţiva oameni care ies din bar îmi oferă priviri ciudate.

Încerc să mă relaxez puţin şi scot cheia. Răsucesc volanul pentru că uneori ajută, apoi introduc cheia înapoi. Răsucind cheia foarte lent, motorul crează acelaşi sunet ca înainte, durând în jur de cinci secunde, apoi eşuând să pornească. Oftez frustrată.

Asta nu mi s-a mai întâmplat niciodată şi nu am nici cea mai vagă idee cum s-o repar.

Îmi scot telefonul din buzunar şi formez numărul tatei, dar ezit înainte să apăs apelare. Dacă află că l-am minţit şi că m-am strecurat la un bar, nu o să mai aud niciodată capătul. În loc de asta, derulez prin contacte până când găsesc numele lui Matt şi îl sun.

Telefonul pare să sune o veşnicie până când intră în sfârşit în căsuţa vocală. Îmi scap telefonul în poală şi îmi trec mâinile prin păr. Acum ar fi un moment bun să am prieteni şi nu doar pe Matt. Nu am pe nimeni.

Mă uit înapoi la bar, gândindu-mă să îl rog pe Trip. Four are dreptate, nu îl cunosc şi ar putea foarte bine să fie periculos, dar aşa e şi mersul pe jos acasă noaptea sau autostopul.

Nu îl văd pe Trip în bar, dar îl văd pe Four. Stă la o masă de unul singur, holbându-se la telefon.

În loc să mă duc înapoi în bar şi să îi cer lui Trip să mă ducă cu maşina, ies din camionetă. Ploaia cade puternic, stropindu-mi hainele uscate. Îmi doresc să-mi fi adus umbrelă.

Atunci când ies din maşină, îl văd pe Four la geam. Nu se mai holbează la telefon, ci ochii lui au căzut asupra mea. Se holbează la mine în timp ce cade ploaia. Eu mă holbez înapoi la el.