Poison (Tradusă)

Capitolul 10

“Ce naiba?” Spune Four. Îşi şterge câteva cioburi de sticlă de pe umăr în timp ce se ridică. “Eşti bine? Ce naiba a fost asta?”

Sunt în stare de şoc. Cine a trimis acest bilet? De ce mi-ar sparge fereastra ca să mi-l trimită? Ar fi putut să omoare pe cineva.

Rup hârtia în bucăţi minuscule şi le îndes în buzunar înainte să poată vedea Four. Nu vreau să îşi facă griji în legătură cu asta. “Da, sunt bine şi nu ştiu.” Mă ridic, dar ceva ascuţit îmi răneşte piciorul. Mă uit în jos ca să văd că am călcat pe un ciob mic de sticlă. “Au.” Îmi ridic piciorul; foarte puţin sânge mi se scurge din talpa piciorului. Mă asigur să îmi ţin piciorul ridicat de pe sol ca să nu pătez covorul cu sânge.

“Ce ai păţit?” Întreabă Four.

“Nimic, doar am călcat pe un ciob mic de sticlă. Nu-i mare scofală.”

“Cine naiba ar arunca pur şi simplu o piatră prin geamul tău?” Se duce spre fereastră ca să se uite afară. Se uită în jur după cineva care să stea ascuns pe lângă geam, dar e evident că nu mai e nimeni acolo.

“Nu ştiu. Crezi că era aceeaşi persoană care mi-a bătut la uşă?” Sar în bucătărie ca să îmi curăţ piciorul.

“Da, probabil. Adică, nu poate fi doar o coincidenţă. Cineva sună la uşa casei tale şi apoi cineva aruncă o piatră prin fereastra ta? Asta nu se întâmplă pur şi simplu în cinci minute.”

“Ştiu.” Îmi ridic piciorul pe chiuveta de la bucătărie. Nu prea pot să îmi văd talpa piciorului, aşa că nu ştiu unde e sticla. “Poţi să mă ajuţi?”

“Cu ce?”

“Nu pot să văd unde e sticla din talpa piciorului...” Spun cu timiditate.

“Vrei să scot eu sticla?” Pare dezgustat. Eu aprob lent din cap. “Las-o baltă. Nu. Eu nu fac chestii de genul ăsta.” Îşi pune mâinile în sân.

Nu m-am aşteptat ca să zică da totuşi, oricum. Deschid apa şi las apa rece să îmi cureţe piciorul. Sticla nu iese totuşi. “Poţi cel puţin să îmi aduci o pensetă? Asta nu-i aşa uşor precum pare.”

“Bine.” Se bosumflă. “Unde e?”

“În baia de pe hol, ar trebuie să fie una în dulapul de deasupra chiuvetei.” Spun, iar el pleacă să aducă penseta.

Apă rece înţeapă puţin pe rana mea. De ce ar arunca cineva o piatră prin geamul meu doar ca să îşi facă ideea auzită?

Ce ţi-am zis eu?

Vizualizez mintal cuvintele scrise în cerneala neagră pe bilet. Ce măcar înseamnă asta? Oare e aceeaşi persoană care îmi trimite mesaje? Dacă e, atunci simt ca toate astea sunt oarecum conectate.

“Asta-i?” Întreabă Four în timp ce vine de după colţ. Are într-una din mâini o pensetă aurie.

“Da, mersi.” O iau din mâna lui. Mă ridic pe tejghea, cu piciorul spre chiuvetă. Asta îmi va uşura scoaterea sticlei. Îmi aşez piciorul în poală ca să pot vedea talpa şi reuşesc să scot sticla mai uşor. Ustură în timp ce scot sticla. “Aproape gata.” Spun încet pentru mine însămi.

“Ce?” Four probabil m-a auzit.

“Ce? Aa, nimic.” Spun stânjenită.

E atât de ciudat de linişte aici. Încerc să nu îmi ridic privirea spre el în timp ce scot restul sticlei din picior, dar vreau să ştiu dacă se uită la mine. Simt ca şi cum o face. Va trebui să fiu discretă.

Încerc să mă uit spre frigider, acolo unde stă el. De îndată ce îmi ridic privirea, îi văd ochii căzând instantaneu asupra mea. Nu se uita înainte, dar chiar atunci când mă uit la el, ochii lui îi întâlnesc pe ai mei.