Poison (Tradusă)

Capitolul 15

“Hunter?” Îl aud pe tata strigându-mi numele. A ajuns în sfârşit acasă de la muncă.

“Da, tată, sunt în bucătărie.” Spun în timp ce îmi fac un sandviş.

El intră în bucătărie îmbrăcat în uniforma lui de muncă; un costum complet bleumarin. Pungile de sub ochii lui arată că nu a dormit mult noaptea trecută.

“Bună, scumpo, scuze că am ajuns atât de târziu acasă. Am avut de făcut o livrare tocmai până în Portland noaptea trecută. Eram obosit şi nu am vrut să conduc până acasă la ore nesăbuite.” Spune. Atunci când zice ore nesăbuite se referă la orele de la miezul nopţii până la patru dimineaţa. Într-o noapte de sâmbătă, la acele ore, sunt mereu adolescenţi în stare de ebrietate la volan.

“E în regulă.” Spun şi îmi pun sandvişul într-o pungă de plastic.

“Deci, am auzit de treaba cu fereastra de ieri, am fost sunat de poliţie. Eşti bine? Eşti rănită?” Întreabă, inspectându-mă. Îşi pune dosul palmei pe fruntea mea.

“Tată, nu am febră.” Râd. “Şi da, sunt bine. Niciunul dintre noi nu a fost rănit.” Spun, indicând faptul că Four a ajuns aici la timp.

“Noi?” Întreabă.

“Da, Four.” Spun. “Ţii minte?”

“Aaa, da, puştiul ăla. Ce făceaţi când s-a întâmplat?” Întreabă.

“Doar teme, am avut un proiect la engleză pe care a trebuit să îl terminăm.” Spun. Păcat că niciunul dintre noi nu l-a terminat. Va trebui să termin partea mea în seara asta şi probabil şi pe a lui pentru că probabil el nu o va face.

“Aaa, în regulă. Cum ai dormit noaptea trecută? Îmi pare rău că nu a putut fi acasă. Probabil a fost cam înfricoşător. Adică, nici măcar nu au putut pune poliţia să supravegheze?” Întreabă. Pare puţin frustrat.

“Am dormit bine.” Spun şi o las aşa. Nu vreau să îi spun că Four a dormit aici sau că am auzit ceva noaptea trecută. Sincer, nu ştiu în legătură cu ce s-ar panica prima dată.

“Văd că ai pus o prelată la fereastră. Ca să nu intre ploaia? E o idee bună. Am sunat compania de asigurări astăzi. Ar trebui să ajungă aici mâine ca să pună un geam nou.” Spune.

“Mâine? Nu poate fi în seara asta?” Întreb. Aş prefera să nu mai petrec încă o noapte fără fereastră. Doar gândul ca cineva să se strecoare cu uşurinţă în casă îmi dă fiori.

“Nu, nu e deschis duminica. Altfel i-aş fi pus să vină aici chiar acum. Îmi pare rău, dar trebuie să aşteptăm până mâine.” Spune.

Dacă cineva chiar era în casa noaptea trecută? Dacă se întoarce în casa în seara asta şi încearcă să atace sau să mă răpească?

Reprim acest gând în fundul minţii. Par complet ţicnită şi paranoică. Vreau să spun, care sunt şansele ca, după incidentul de anul trecut, cineva să vină şi să încerce să mă răpească?

“Ei bine, eu trebuie să mă duc la lucru. Aşa că am plecat.” Spun şi îmi iau geanta şi prânzul.

Lucrez la piscină în fiecare duminică pe post de salvamar. Fac cursuri pentru majoritatea copiilor mici şi câteodată cu oameni în vârstă. Odată, o doamnă micuţă în vârstă a alunecat în timp ce încerca să intre în piscină, iar eu am avut ocazia să o salvez. Am primit un premiu în acea zi şi probabil a fost una dintre cele mai bune zile.

Ies în aerul rece de afară şi încui uşa în urma mea. Ploaia, în mod surprinzător, nu cade în momentul de fata. Străzile sunt ude, dar nu plouă.