Am început să am dispute cu timpul în ultima perioadă, avem o relație de iubire-ură și acum am dat și de înca o cumpănă în relația noastră.
Jur că îl iubesc, dar, doar când e destul si foarte rar e suficient pentru mine. Nu e vina lui neapărat, deși eu mereu încerc să fac în așa fel încât să fie.
Nu știu ce e așa hipnotizant la a aproape atinge o limită, la a sta pe vârfuri la marginea prăpastiei și fix înainte să-ți pierzi echilibrul să fugi în direcția opusă, la a lăsa lucrurile pe ultima sută de metrii pentru că tu crezi că "atunci ești cel mai productiv" și să trebuiască să muncești triplu la ceva ce puteai sa termini până acum, la adrenalina asta care izvorăște din cele mai dubioase locuri, situații, persoane, de mă ține, pe mine și pe restul rasei umane, în cercurile astea vicioase pe care nu insist neapărat să le frecventez.
A și nu știu nici de ce e așa distractiv să mai fugi din când în când prin viață; Eu probabil că sunt prea distrasă 90% din timp de tot din jurul meu și uit de ceas, uit că trec minutele fie că mă uit eu la ele sau nu, și le pierd (asta și perechile de la șosete, doua lucruri pe care nu ai cum să le mai găsești vreodată, și daca le găsești este clar o minune, ține bine de șoseta aia) și când îmi dau seama ce-am pierdut încep să fug și o iau pe tot felul de scurtături, pentru că nu mai pot doar să merg liniștită până unde vreau să ajung, n-aș mai ajunge la timp.. și fac asta iar și iar și iar, și nici măcar nu sunt singura.
În altă ordine de idei, apropo de perechi si de timp, ce ușor se pierd; Știi cand ai o pereche de cercei, de exemplu? Dacă nu, imagineaza-ti că ai o pereche de cercei, și că pierzi unul.
La o adică.. ai putea să-l porți doar pe cel care a rămas, si să-ți pui unul asemanator în cealaltă ureche, nu știu dacă ar observa cineva, dar, nu ar fi chiar la fel pentru tine pentru că știi ca nu se potrivește, corect?
Așa e și cu oamenii?
Doar încă ceva ce nu știu.
