niște Gânduri

31 2 0
                                    

Mă tot pierd printre gânduri deseori, contemplez asupra oamenilor des, mă fascinează cum ne mulăm pe formele unei alte persoane, cum cele mai puternice sentimente se nasc din cele mai banale lucruri, cât de ușor o persoană devine viciu, cum toți suntem dependenți de ceva, cum rănile fizice si cele sentimentale au procese de vindecare similare, cum putem trăi o infinitate de vieți prin artă; cărți, filme, piese de teatru și cântece, cât de uman este să simți și cat de ușor să uiți că ești uman, cât de simplă e fericirea și în câte moduri complicate o privim, cum fiecare viață e un joc de noroc de la început până la sfârșit, cum suntem dominați de sentimente si totuși reprimăm în loc să exprimăm din frică, frică de noi și de ceilalți.
Ce se găsește dincolo de frică? Curaj.
Eu nu vreau să îmi închid sufletul într-o colivie de gânduri și să nu știu unde am ascuns cheia, să traiesc doar cu vise, idealuri și dorințe și să mor tot cu ele. Ambiție o fi ce mă încearcă pe mine, aș vrea să fie contagioasă.
Am avut o temă cu ceva săptămâni în urmă la psihologie, 5-6 rânduri despre iluzii și ce reprezintă din punctul meu de vedere. Iluzii.. A, da, corect, chestiile alea cu care ne legăm la ochi să nu cumva să ni le ia cineva din fața ochilor; modul ăla prin care facem motive, din praf, ca să ne complacem în vieți în care nu ne mai regăsim, în loc să ne lovim de realitate. Este ușor să fugi, dar nu poți să fugi de tine la nesfârșit, de ce ai vrea asta?
Recunosc, și eu mă mai leg la ochi cu iluzii, uneori, cand viața e prea mult, și se lasă liniștea și e bine un timp, dar asta e chestia cu iluziile, sunt o soluție temporară pentru situații permanente, degaba lipești cu bandă adezivă o farfurie spartă, ceva de genul.
Eu tot aleg să-mi țin ochii deschiși după ce îmi sunt smulse filmele din fața ochilor,să pot să văd realul, alții, îsi țin ochii închiși toată viața sau își acoperă urechile cu palmele și ochii cu orice în afară de realitate, dar tu?

NecenzuratUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum