Unghiile roase ale Opheliei

11. ᴇʀᴏᴀʀᴇ îɴ sɪsᴛᴇᴍ

        E dimineață. Atât mai știi. E dimineață, iar tu abia te-ai trezit și te afli într-o stare aproape de inconștiență. Realitatea îți scapă printre degete. Vezi încă în ceață.

        Gândurile ți se fisurează într-un fascicul de raze. Nu știi ce e cu tine și nu știi ce să faci mai întâi. Încă te gândești la vis, la senzația aia de cădere și, ah, îți vine, fără să știi de ce, să alergi. În minte îți năvălesc versuri și fotografii și...

        Soarele intră pe ușă – ah, nu e soarele, e Flint.

        — Bună dimineața, fată cu coșmaruri.

        — Bună dimineața, calculatorule.

        Ține în mână un pahar de suc de căpșuni. Ți-l dă, te ridici și îl bei dintr-o răsuflare.

        — Mersi, șoptești tu.

        Sucul ți-a lăsat o aromă dulceagă în gură. Știi prea bine că e făcut de el; în fiecare dimineață stoarce banane, mere sau orice altceva. Spune că fructele sunt bune pentru a stimula funcționarea sinapselor.

        Căpșunile sunt preferatele lui. Și ale tale.

        Se așază lângă tine, pe marginea patului.

        — Vreau să vorbim... începi.

        — Nu trebuie. Doar ai avut un coșmar. Hai să uităm.

        Îl prinzi de încheietură și îi învălui verdele din ochi în ai tăi. El îți susține privirea, serios, și te sărută într-un fel în care n-a mai făcut-o până acum. Cu un fel de dor care te scurtcircuitează. Și uiți de tot.

        Te cutremuri. Pur și simplu, buzele lui îți cauzează eroare în sistem. Îți spulberă frica. Îți spulberă vina. Te spulberă pe tine, dar doar pentru a te reconstrui în artificiile din șoapte ascunse la miezul nopții.

        Flint te reinventează. Rostit de el, până și numele tău sună altfel. Mai... frumos. Mai diferit. Mai pur.