Unghiile roase ale Opheliei

16. ᴘʀɪᴍᴀ sᴄʀɪsᴏᴀʀᴇ

A doua zi, când te trezești încovrigată pe covor, patul lui Flint e gol.

Te întinzi și caști din rărunchi. Amintirea sângelui din noaptea târzie, adormită - ireal, de altfel; sânge de iluzie - îți pătează mâinile. Ca ceva ce nu s-a întâmplat niciodată, deși ai impresia că l-ai mai văzut undeva.

Nu dai însă prea multă atenție nebuniei (sau insomniei) tale. Îți freci ochii, te ridici și te trântești în pat, în locul unde stătuse el. Te învelești în aroma săpunului de lămâie și îți tragi perna peste cap. Așternuturile încă poartă mirosul lui călduț.

Apuci o foaie și un pix de pe noptieră. Începi să-i scrii o scrisoare. E ceva selenar în tine ce te determină să ajungi până la sfârșit.

Dragul meu Flint,

M-am gândit să jucăm un joc. În fiecare zi de acum încolo, să ne scriem o scrisoare. Ceva nu prea complicat, dar nici simplu. Cam așa cum e o realitate alternativă. Cam așa cum ești tu. O scrisoare... în care să spunem ce simțim în ziua aia.

Nimic prea lung. Niciodată nimic prea lung. Gândurile prea lungi nu fac bine sufletului. Gândurile prea lungi sunt îndoieli.

Dragul meu Flint, astăzi simt... astăzi simt că vom fi bine. Dacă încerci și tu.

- A ta pentru totdeauna,
Ophelia.

Scrisul tău ascuțit, înclinat, se întinde pe pagina albă ca o pată de cerneală. Când termini, ultimul cuvânt - numele tău, ce coincidență - parcă te eliberează. Oftezi din nou și lași scrisoarea pe noptiera lui.

•

Seara, când te trezești, târziu în noapte, găsești răspunsul. Dar el doarme demult.

Draga mea Ophelia,

Îmi convine ideea jocului. Mi se pare chiar interesant, de altfel. Legat de ce-ai spus, nu pot adăuga decât că sper și eu același lucru. Voi încerca.

Astăzi am simțit că mi-e dor de tine.

Ca să termin în stilul tău,

- Al tău pentru totdeauna, Flint.

Nu vrei să-l deranjezi, chiar nu vrei. Dar zâmbetul tău radiază lumină.