Unghiile roase ale Opheliei

21. ᴏᴀsᴇ ғʀâɴᴛᴇ

        Dacă te gândești mai bine, nu v-ați prea respectat jocul cu scrisorile.

        Știi că nu e o idee bună să lași totul așa. Și mai știi și că o scrisoare în plus nu prea contează.

        Totuși, mâna-ți tremură pe stilou în timp ce te iscălești, și aproape că-ți greșești propriul nume. Gândurile îți aleargă și se împiedică unele de altele. Dacă nu cumva exact frica ta v-a împiedicat? Dacă nu cumva din cauza ta s-a distrus el?

        Poate că mai ai încă timp să rezolvi toate astea. Flint pleacă la laborator abia mâine.

        Mâine... ce mai înseamnă timpul când știi că o singură secundă ți-l poate opri?

        O singură lacrimă se răsfrânge în foaia albă. Tresari, dar nu-ți strică scrisoarea, căci aterizează exact sub ultimul tău cuvânt.

        Dragul meu Flint, citești.

        Dragul meu Flint. Dragul meu băiat care nu există.

        Dragul meu mercur, pentru că te-a otrăvit. Draga mea stea căzătoare. Dragul meu matematician și îndrăgostit irecuperabil de tragedie.

        Tremuri. Tremuri convulsiv, aproape. Când îți prinzi mâna dreaptă cu cealaltă, încercând s-o oprești din tremurat, observi că nu poți.

        Parcă ceasul nu era în poziția aia înainte. Parcă a sărit câteva minute. Nu era ora șapte, ci patru.

        Dragul meu Flint,

        Astăzi simt că mă prăbușesc.

– A ta pentru totdeauna,
Ophelia.

        Sec, sec, sec! Cum poți să scrii așa ceva? Cum îndrăznești, măcar?

        El e cel care are nevoie de tine!

        Oase frânte și lipite iar în poziții nenaturale tremură și se contorsionează în tine. Sânge îți invadează iar unghiile – de data asta, măcar, e sânge real.

        Ești o sumă de frici.

        Și, pentru a nici tu nu știi câta oară, un sentiment de groază calculată se agață de umeri tăi, ca o pelerină. O intuiție, dacă vrei. Senzația că... nu că ești urmărită, ci mai degrabă că nu ești parte complet din propria viață. Că ești o străină manipulându-ți propriul trup; sau că altcineva îți plămădește existența.

        Faci bucăți scrisoarea și îți muști buzele până când dinții aproape că îți găuresc carnea moale. Sângele se adună ca un lac în palmele tale.