Lithium °YoonKook°

34

—Jungkooooookkkk, au ajun-...... Intrerup ceva?
Întreabă Jimin stand in pragul usi. Jungkook il privea ca si cum vroia sa il sfâșie.

Yoongi începu sa rada, ridicându-se in fund.
—Haide fugi si termina ți treaba. Spuse împingând ui jucăuș pieptul cu palme. Jungkook il prinde de încheietura maini.

—Si tu ce o sa faci pana termin?
—Merg acasă.
Spuse dandu-se jos de pe blat.

—Nuuu, așteaptă-ma.
Se planșe acesta, îmbrățișând-ul.

—Jungkook, haide o data pentru numle lui Dumnezeu. Insista Jimin, știind ca domnul Kim va face o criza de nervi.

—Acum... Hyung, așteaptă-ma aici. Spuse sărutându-l scurt, grăbindu-se.

—Dar-

Jungkook deja părăsise camera, vocea lui Jimin auzindu se spunând "data viitoare închide si tu usa, daca nu eram eu"

Yoongi rămăsese singur, a decis sa isi piardă timpul pe telefon pana Jungkook va avea pauza de masa.

Un bărbat mai plinuț si-a făcut apariția, având un zâmbet cald pe buze.

—Bună, sunt Bang si-hyuk. Jungkook?

Întreabă întinzând mana. Yoongi io apuca nesigur, schițănd un zâmbet.

—Min Yoongi. Jungkook a mers in sala de repetiții? Nu știu sigur, Jimin a venit după el...

—Oh... Bine. Ai de gând sa il aștepți aici pana termina?

—Am... Da.
Babatul zâmbește, punându-și bratul de dupa gatul blondului, înaintând spre ieșire.

—O sa te plictisești aici pana termina Jungkook, haide cu mine sa iti arat melodia la care lucram momentan.

Yoongi era complet pierdut. Era un simplu adolescent, de ce ii arata o melodie top secreta? Era normal? Si cine era omul acesta?

Jungkook se grabi spre studio, pentru a-și lua notițele. In scurt timp avea pauza de masa si vroia sa le mai citească puțin. Ajuns în fata uși observa ca e întredeschisa. Vocea blondului atragandu-i atenția.

—Toata perioada liceului am purtat hanorace si pantaloni de trening, nu mergeam cu ei la piscina sau pe unde  altundeva unde trebuia sa imi expun corpul, si nimeni nu ma întrebat vreodată de ce. In tot acel timp imi tăiam fiecare bucățică din corp.
Spuse stins.

—Poftim? De ce? De ce ai face asa ceva?
— Am... Acum ca ma gândesc este un motiv atât de stupid, dar pe atunci primeam atâta ura din partea persoanelor care ar fii trebuit sa ma protejeze incat am  Început sa cred ca eu sunt problema,am început sa ma urăsc.

Ochii brunetul-ui sau umplut de lacrimi. Yoongi trecuse prin atâtea si el nu a observat. Ia o gura mare de aer, încercând sa se calmeze , si ciocane ușor la usa.

O împinse ușor, după ce auzise un întră.

—O Jungkook. Ti-am furat prietenul.
Spuse râzând bărbatul.

—Am observat. Ii răspunse Jungkook râzând. Pot sa ies in pauza? Am terminat cu repetițiile mai devreme...

—Da, desigur. Merge-ți in cantina sa mâncați, am auzit ca astăzi avem pizza.

—Nu.. Vreau sa mananc in aer liber. Spuse brunetul zâmbind. Bărbatul doar a dat din cap aprobator, întorcându-se spre calculator.

Yoongi se ridicase de pe canapea, înaintând spre Jungkook. Era supărat.

—La revedere.
—Aveți grija de voi, si daca Jungkook te mai închide in salonul sau, nu te sfii sa vii la mine.

Yoongi il urmarea pe Jungkook, pe niște scări abrupte.

—Unde mergem?
Întreabă încercând sa tina pasul cu brunetul care avea in mâini pungile cu mâncare si totuși era mult mai rapid ca el.

—O sa vezi. Imediat ajungem.

Cei doi ajung în fata unei uși de fier, pe  are scria mare interzis.

—Nu cred ca avem voie aici Jungkook....
—E ok Hyung, stai liniștit.

Spuse deschizând usa. Erau pe acoperișul clădiri. Cerul era senin iar soarele strălucea. Vântul adia ușor, mangaindui pletele blonde.

Jungkook așează mâncarea pe patura, apoi își admira iubitul.

—Woaa, se vede tot orașul! Spuse entuziasmat, apropiindu-se de balustradă. Îți dai seama cat de frumos e aici seara?

Jungkook se apropie de blond, îmbrățișând-ul de la spate.

—in fiecare seara la ora 12 din acea clădire se lansează artificii.

—Nu cred, serios????

Întreabă intorcandu-si fata spre a brunetul-ui.

—aham. Șopti se sărutându-i obrazul. Nu ți-e foame?

—Nu- jungkook il musca de obraz încet, râzând.

—Dar mie mi-e.
Il is pe sus, primind in schimb un chicot jucăuș din partea blondului. Se așează cu el in brate pe patura, începând sa desfacă caserole le de mâncare.

—Jungkook?
—Mhh?
—Ai auzit ce am vorbit ?
Jungkook rămăsese blocat. Isi muta privirea pe blond, dând de ochii sai mari, maro inocenți.

—imi pare rau.. Nu am vrut.. Eram in trecere si ti-am auzit vocea...

Spuse, pierzându-și vocea, din cauza lacrimilor. Yoongi isi lipește buzele moi de alea brunetul-ui zâmbind.

—Hei, de ce plângi? Șoptește ștergând ui lacrimile. Brunetul ii prinde mana, ascunzând si fata in pieptul sau,dând frau liber lacrimilor.

—Te iubesc Hyung, imi pare rau....

—De  ce ? Cei baiu? . Chicoteste blondul, mangaindui spatele. Of, viața mea...

Șoptește stăngand ul in brate. Jungkook nu arata nimănui partea aceasta a sa, atat de vulnerabila, iar Yoongi stia asta. Il facea sa se simtă special.