Double G

Capitolul VII

Ziua a trecut destul de greu, mai ales cu colegii care întrebau non stop ce s-a întâmplat, cum de am întârziat atâta. Le spuneam și lor aceeași poveste și ne făceam cu ochiul din când în cand, dar niciuna dintre noi nu avea dispoziția necesara pentru a face ceva, orice.

Chiar când mă duceam în sfârșit acasa, am văzut cum primeam mesaje de la Gabriel, prietenul cel mai bun al lui Bobo, colegul meu de clasa cel nou. Mda, se pare ca are chef de lucruri drăguțe. Ii răspund și eu repede, dezactivand ulterior internetul, pentru ca nu am dispoziția necesara pentru a vorbi cu el și nici nu vreau sa ne certam. Norocul meu ca nu este în clasa cu mine, ca nu as fi rezistat cu amândoi. Îmi ajunge Bob !

Am ajuns în sfârșit acasă și mă bucuram de liniște, pana când am primit niște mesaje. Bineînțeles, de la Gabriel. Uf, nu am chef sa vorbesc cu el ... Avem multe lucruri în comun, cum ar fi muzica, poeziile, literatura, visurile...suntem exact la fel, dar de data asta vreau sa stau singura, sa fiu doar eu și cu gândurile mele.

***

-Gabyyyyyyyyyyyyyyyy vinoooooooooooo aiiiiiiiciiiiiiiii !!!

La ora asta a dimineții se pare ca doar vocea mea subțire se auzea pe holurile liceului, pustii de altfel, fiind încă destul de devreme. Mda, normal ca toți se mira ca am ajuns eu devreme. De obicei întârziam cel puțin câteva minute, dar astăzi am fost mult prea fericita ca sa mai dorm.

Am stat sa vorbesc pana după miezul nopții cu Gabriel și am aflat multe lucruri frumoase despre el, de fapt, tipul începe sa îmi placa. Nu cred ca o idee rea sa fiu cu el, nu?

-Ce vrei, retardato ? Te auzi de la parter ... și tu ai țipat de la ETAJUL TREI !!!

Am ras zgomotos la auzul replicilor dure ce le primeam de la prietena mea și i-am arătat direct conversația cu Gabriel, fără niciun avertisment în prealabil. Mă uitam la ea cum își schimba pe rand expresia fetei, de la bucurie, la soc și .. la o față diabolica...

-Știi ca dacă Gabriel Îți face poezii și te invita la el, înseamnă ca te place, nu? Ceea ce rezulta ca .. Am scăpat ! Da!! Nu mă mai place pe mine acum, te place pe tine ! Fraiero, mori! Mori de ciuda ca eu am scapat, dar tu nu, pentru ca e in-dra-gos-tit de tine! Ai auzit? Indragostit scrie pe el! Ha!

I-am zambit dulce, gandindu-ma la el si i-am raspuns ca mi-ar placea sa fie asa, apoi am plecat in clasa, lasandu-o sa savureze socul. A venit repede dupa mine, vorbind incet, aproape balbaindu-se:

-S-stai... Adica tu... Tu vrei sa te placa? Adica esti cu el?!

-Aproape. Acum astept sa se treazeasca si sa imi dea mesaj si ... uite, ca tocmai am primit mesaj.

"Buna dimineata! M-am trezit, ingeras.''

Raspunzandu-i frumos, am lasat-o iar pe Gabriela in acea stare continua de soc, iar eu am vorbit cu Gabriel toata ziua. La finalul orelor, a reusit sa imi spuna doar un "va potriviti, sa va tina". O cunosc si stiu ca era destul de fericita ca scapase de el, pentru ca pana acum cateva zile, o placea pe ea. Dar acum, fericirea ei este acoperita de neprevazut. Nu se astepta sa fac asa ceva, dar il plac, ma place. Ce mai conteaza?!

Inainte sa plec acasa, am trecut pe la liceul lui, sa il vad putin, macar cat tine pauza. 

-Alexandra, esti aici... Doamne, cat ma bucur ca te vad, este foarte dragut din partea ta ca ai venit pana aici.

-Hey, era in drumul meu si bineinteles ca vroiam sa te vad.

L-am sarutat scurt, apoi am inceput sa ma joc in parul lui brunet si incercam sa nu ma pierd complet in acei ochi albastri care ma priveau atat de atent. 

-Tu esti bruneta. Ador asta.

Deci, oficial, sunt indragostita. Nu credeam ca o persoana se poate uita in halul acesta la tine, de parca te-ar sorbi din priviri. Si nici nu stiu ce sa mai zic, iar asta nu se intampla prea des, pentru ca mereu am ultimul cuvant in orice situatie.

M-am multumit sa ii adresez un zambet cald si sa continui sa ma joc in parul lui, pana cand mi-am dat seama ca pauza se terminase si noi abia daca am scos cateva cuvinte. Dar cui ii trebuie cuvinte cand exista afectiune? Ar fi fost in plus cuvintele, ar fi stricat momentul.

Am primit o imbratisare lunga, urmata de un pupic scurt si apoi a fugit in clasa. Am ramas cateva clipe singura, pe banca, gandindu-ma la cele intamplate. Poate el este baiatul acela la care visez eu de atata timp. Are tot ce ii trebuie, ce surprize neplacute mi-ar putea face? 

Astazi nu a fost o zi prea frumoasa, clar. A trebuit sa ma duc la sefa de catedra de la canto, sa ma plang de profa mea si sa ii spun sa ma mute. Mi-a zis ca se va rezolva, dar totusi a trebuit sa ma duc la ora de canto si iar m-a chinuit profesoara aia nebuna. Se pare ca nu a priceput ca nu pot sa invat franceza de pe o zi pe alta. Dar Gabriel m-a inveselit non stop, cu fiecare lucru care il spunea, parca ma facea sa rad si mai tare, iar asta m-a ajutat sa trec cat de cat peste ziua aceasta.

Ajunsa in sfarsit acasa, primesc un ditamai romanul si ma uit plictisita la numele persoanei care a stat sa scrie totul. Gabriel! OMG, oare ce a scris acolo, de e atat de mult? Sper sa fie lucruri dragute,dar am o presimtire urata rau de tot...

"Alexandra, stiu ca o sa te superi pe mine si o sa te simti rau dupa ce vei citi acest mesaj, dar trebuie sa iti zic. Am vrut sa fiu cu tine doar pentru ca am vazut ca te simteai singura si vroiam sa ne despartim dupa cateva zile. Eu am avut prietena in tot timpul acesta si pe ea o iubesc, nu pe tine si nici pe Gaby. Imi pare rau, stiu ca nu merit sa ma ierti vreodata."

... nu pot sa cred. Credeam ca va fi cea mai frumoasa relatie a mea de pana acum, dar se pare ca m-am inselat. De fiecare data ma insel in privinta baietilor si niciodata nu reusesc sa ma invat minte. Mereu imi spun ca acum va fi diferit, ca el e diferit, dar mereu mi se demonstreaza ca nu exista exceptii in ceea ce priveste baietii.

Ii răspund cu un simplu "ok" și mă consolez singura, spunându-mi ca era de așteptat, ca era prea frumos ca sa fie adevărat totul. Probabil o fata oarecare ar plânge acum și s-ar certa cu el în ultimul hal, dar eu prefer sa apelez la indiferenta, pentru ca știu ca asta este cea mai dura arma.

Mda, se pare ca indiferenta doare. Tocmai am primit încă un mesaj, bineînțeles, tot de la el : "Doar atât ?! Eh, sper ca asta nu ne va afecta prietenia."

Ce dracu ?! Crede ca nu ne va afecta prietenia ??! Cum poate sa creadă așa ceva ?!?! Mai întâi s-a jucat cu sentimentele mele și apoi îmi spune sa nu ne afecteze prietenia. Mulțumesc, Gabriel, mă simt mai bine acum.

De data aceasta, nu m-am mai putut abtine si i-am raspuns acid, varsandu-mi toti nervii pe care ii acumulasem: "Si ce vrei sa iti mai spun? Esti la fel ca restul!"

Mda, asta probabil chiar l-a durut. Sper ca acum nu va mai trimite niciun mesaj, ca altfel voi reactiona si mai urat decat am facut-o deja...

***

Urmatorea zi la scoala a fost groaznica, toata ziua am stat cu capul pe banca si am strigat cat de tare imi urasc eu viata, iar cand nu faceam asta, eram in biroul directoarei. Sunt un elev, ce pot spune. Bobo a vazut totul si sunt sigura ca i-a spus lui Gabriel, dar nu am ce sa fac. Tristetea mea este provocata partial si din cauza lui si nu cred ca meritam aceasta lovitura de gratie. Imi sunt de ajuns problemele cu profesoara de canto, de la care nu reusesc cu niciun chip sa ma mut. Cred ca o sa o chem pe mama la scoala, se pare ca pe mine nu ma asculta nimeni in liceul acesta!

Noroc ca dupa ore, Gaby a ramas la mine si, ca de obicei, se joaca pe telefonul meu, dar este intrerupta brusc cand acesta suna. Iau plictisita telefonul de la ea, dar nici macar nu m-am uitat la numele celui care suna si nici ea nu cred ca a apucat sa vada.