Ralisa [Vol l: Daniel]

Secretul

Un val de ură ne mai simțită
până atunci îmi invada tot corpul.

Simt lacrimile cum curg pe obrajii mei acum lipsiți de expresie.

Cad în genunchi, îmi închid ochii și nici într-un minut simt cum ceva mă ridică.

Nu-mi deschid ochii.

Nu puteam să mai văd trupul neînsuflețit al mamei mele acum pe podea într-o baltă de sânge.

Însă dintr-o dată, o forță îmi deschide ochii, nu mai puteam lua controlul asupra corpului meu.

Mă trezesc în același loc, parcă mai înaltă decât tatăl meu, mama încă era acolo, iar el se uita cu ochi mari la mine, îngrozit scapă cuțitul pe podea.

Nu știu exact ce sa întâmplat, dar uitându-mă in geam la reflexia mea, îmi văd ochii   care erau odată verzi și albaștrii acum negrii de ură, iar corpul meu plutind in aer. Mă întorc cu fața la tatăl meu, țip, și un val de gheață  umple toată casa.

Căzusem

A doua zi

M-am trezit pe jos, eu eram in stare perfecta, insa tatăl și mama mea nu.

Am încercat să găsesc o soluție dar nu-mi venea nimic în minte.

Am sunat poliția

-Alo...?

-112, care este urgență dv?

-Am... Um... Zic eu începând să plâng.

-Ce este? Ce sa întâmplat?

-Ta...tata a... Înjunghiat-o pe mama...

-Ok!! Liniște-te-te! Respira, o să-ți localizez telefonul, și o sa trimit o ambulanță acolo, ok?

-Bi...bine.

-Fii curajoasă! Ambulanța e pe drum.

După 5 minute, ambulanța și poliția ajung la fata locului.

Eram îngrozită, așa că mă luaseră de acolo și fuseseși dusă la spital pentru analize ca să fie siguri că nu am pățit nimic.

La spital, după analize

După ce au terminat cu mine, m-au lăsat să mă odihnesc.

După vreo 3 minute îmi inchid ochii, iar imediat vin 2 persoane in cameră.

-Ești sigur că vrei sa vorbim aici?

-Da! Doarme.

Auzind asta, m-am gândit să mă prefac doar ca să aud ce au de spus.

Îmi mijesc ochii și observ că in camera intraseră psihologul și un polițist venit probabil de la locul crimei.

Închid repede ochii, și încep să aud:

-Am investigat locul, mama ei a fost înjunghiată de la spate acum o zi, iar tatăl ei a murit în circumstanțe ciudate. Spune polițiștul.

-Ați reușit să scoateți vreo vorbă de la ea?

-Nu... Când am ajuns fata era îngrozită și extrem de rece.

-Hm... Ok. Dar ceea ce nu inteleg e că... De ce fata a sunat abea acum dacă mama ei era moartă de o zi? Și care au fost cauzele morții tatălui? Întreabă doamna psiholog.

-Asta incercăm sa aflam acum... Mă voi duce la secție și dacă mai aflu ceva, o să vă anunț. Spune polițiștul părăsind încăperea.

Simt cum psihologul se apropie de patul meu, își trage un scaun, și își pune mana calda pe fruntea mea.

Tresar, și mă prefac că abea ma trezesc, punându-mi mana la gură și căscând zgomotos.

-Buna! Eu sunt Camila. Eu mă voi ocupa de cazul tau.

-Adica?

-Adica eu sunt psihologul tău. O să îți pun niste întrebări simple momentan, pentru că trebuie să te odihnești. De mâine o să avansăm.

-...

Eu mă uitam la ea cu ochi mari, transpirând și îngrozindu-mă in interiorul meu ca să nu dau vreun semn de vinovăție.

-Deci...  să vedem... Spune Camila uitandu-se prin foile carnețelului ei. Tu ești Ralisa, ai 5 ani, acum orfană,...mda, bun!

Mă gândeam... Mă gândeam ce aș putea face? Cu siguranță nu mă vor crede dacă le voi zice adevărul.

Trebuia să mint