Ralisa [Vol l: Daniel]

Pandantivele

-Te ascult.

-Eu sunt Ralisa, sora lui Daniel.

-Cee? Cum? Asta nu este posibil...

-Sunt adoptată!

-Ău... Se pare că l-au înlocuit repede...

-Ce?? Nuu!! Nici nu știi cât se vorbește despre Daniel in casa... Probabil doar voiau să nu mai simtă lipsa lui și de asta...

-Ah... Înteleg... Dar... Ce sa întâmplat de ai ajuns in orfelinat ?

-Asta... Asta nu este important acum!! Trebuie să-mi spui ce știi despre Daniel.

-Pai... Stai! De ce vrei să știi? Oricum a dispărut... Îmi zice Jordan întorcându-se cu spatele.

-Da, dar... Ne-a trimis scrisori...

-Cum?? Și... Mie de ce nu mi-a scris? Unde este? E bine?? Spune el cu disperare zgâlțâindu-mă.

-Da!! E bine... Dar ceva nu e in regulă...

-Ce??

-Ne tot spune de ceva că ei învață multe lucruri dar nu poate să ne spună despre acele lucruri... Nu poate să spună unde este sau ce face acolo, pentru că va încălca niste reguli... Este foarte ciudat...

Jordan nu mai spunea nimic, era cu ochii ațintiți pe deasupra capului meu la un perete... Era șocat dar expresia lui îmi dădea de bănuit că știe totuși ceva...

-Nu!! Nu știu nimic! Trebuie sa plec... am niște copii de antrenat pentru olimpiada de șah... Îmi pare rău că nu te pot ajuta... Nu mai veni pe aici... Nu e nimic important...

-Ce? Dar...

-Am zis sa pleci !! Îmi spunea Jordan împingându-ma din ascunzișul in care ne-am dus pentru a discuta.

- NU!! Am tipat și m-am întors cu fața la el, îl priveam direct in ochi, când, fără să-mi dau seama, el se ridică în sus, lipit de perete. Nu făceam nimic cu mâinile... Le aveam încleștate pe lângă corp, însă ochii... Ochii mei erau negrii.

Când mă mai liniștisem, îmi dădusem seama că eu făceam asta... Cu telepatia. Când am decis că e de ajuns, am închis ochii, astfel că mi-am pierdut contactul vizual cu el, lăsând-ul să cadă, la fel și eu.

Nu trecu nici un minut că mă ridicasem, și în fața mea stătea în picioare, cu ochii mari și transpirând Jordan. Era îngrozit, însă totuși nu țipă sau fugi după ajutor ca un descreierat, ci se uită la mine și îmi spune:

-Ești... Ești ca el... Ca Daniel.

Aș fi vrut sa întreb "Ce?" dar vocea nu mă mai lăsă să zic nimic. Nu mai puteam auzi sau vedea nimic... Totul era în ceață și în minte îmi răsunau doar cuvintele : " Ești ca el... Ca Daniel"

Ce voia să-mi spună prin " Ești ca Daniel" ?? Nu voiam să îmi imaginez că el avea puteri... Nu puteam. Într-un final vocea îmi răsună și cuvintele îmi ieșiră singure pe gura:

-Ce? Cum adică?

-Adica... Ugh... Nu-ți pot spune acum... Este mult de explicat... Dacă vrei putem vorbi azi după ce termin cu clubul.

-Si-Sigur... O sa... Stau aici.

Eu mă așezasem pe un scaun de acolo și așteptam să se termine tot.

Peste 1 oră jumate (Pentru că în cealaltă jumătate de oră îl ținusem pe Jordan de vorbă) am plecat amândoi din sala de clasă.

Prima oară am crezut că o să zbiere la mine și o să-mi spună că sunt o ciudată și să stau la 2 metri distanță pentru ce i-am făcut acum o oră jumate, dar părea destul de calm, de parcă nimic nu se întâmplase.