Ralisa [Vol l: Daniel]

Percheziția

Politia era la ușa și vorbea cu părinții mei. Ca și data trecuta erau cei doi polițiști - unul gras și unul slab.

-Ce caută ei aici? Sper că nu au aflat ceva.

Mă apropii mai mult pentru a auzi despre ce vorbesc, și aud:

-Da, ăm... Am vrea sa va facem o percheziție completă a casei.

-Ce? De ce? Întreabă mama.

-Ordinele șefului! Există șanse ca... Aici... Să se afle ceva. Altfel... Cum sa ne fi trimis degeaba, nu? Spune polițiștul gras.

-Cum adică? La ce vă referiți prin ,,ceva"?

-Ăm... Pai... Am putea găsi indicii legate de cazul Samanthei Roviski.

-Dar...

Încearcă să spună mama, însă tata o oprise

-Draga! Noi nu avem nimic de ascuns, deci lasa-i să intre.

După un moment de ezitare mama îi lăsă înăuntru.

-Nu... Trebuie să ascund cartea și toate lucrurile pe care le-am găsit... Daca le găsesc ei sigur o să pună întrebari și o sa afle și părinții.

Merg înapoi în camera, mă bag sub pat, și iau cartea cu pandantivele, și cele două cheițe.

-Unde Dumnezeu sa pun astea?!?

Mă agit prin camera în căutarea unui loc bun. Apoi îmi dau seama: camera lui Daniel! Mă duc repede pe holul mic, și o iau spre camera lui Daniel descuind ușa. Îmi dau pandantivele jos, iau cartea de sub tricou, și dau patul la o parte. Descui lacătul, trag trapa și atunc toate lucrurile acolo. Încui iar lacătul, ies din camera și încui și usa. Pun cheia sub preș și la fel și cu cheia mare, și plec pe scara in jos.

-Ralisa! Au venit 2 polițiști să percheziționeze casa...

-Ah... Văd mamă... Ăamm... Treceți... Spun eu polițiștilor dandu-le cale liberă spre camera mea.

-Văd că nu ești surprinsa... Îmi spune polițiștul gras.

-Ah... păi... Mă așteptam!

-Serios? Si de ce? Te așteptai pentru că ești vinovată? Spune polițiștul gras apropiindu-se cu o față suspicioasă.

-Domnule! Cum... Incepe mama

-Daca nu ești, cum de "te-ai așteptat că vom veni"? Reluă polițistul gras fara sa o asculte pe mama.

-Ah... Păi... Mă uit la filme polițiste!...

Acesta se uită la mine fără să clipească, și eu am făcut la fel.

-Ah!! Și eu făceam asta când eram de vârstă ta! Ia zi! Ce filme vizionezi?

-Pai... Este acela... Cu cazuri foarte grele...

-Domnule? Dacă nu vă supărați am putea sa percheziționăm și restul casei? Spuse polițistul slab ce stătea în spatele celui gras.

-A! Da... Haide.

Aceștia porniră să cerceteze in camera mea, însă - normal - nu găsiră nimic. Totul părea să decurgă bine - pentru mine - , însă când aceștia ajunseră în fața camerei lui Daniel mama parcă avu un șoc.

-Ăm... Nu... Nu a mai pășit nimeni acolo de 2 ani... Aș vrea totuși să fiți atenți... Spuse aceasta înmânându-le cheia pe care se pare că o scosese din buzunar. "Înseamnă că cea pe care am pus-o eu sub preș este de rezerva" spun eu.

Aceștia nu scoseseră nicio vorbă și intrară în camera. Căutară peste tot până ce ajunseră sub pat... Inima îmi stătu în loc. Nu mă așteptam sa caute și sub pat.

-E ceva aici! Spuse cel gras dând la o parte patul.

Mă uitam la mama care împietri și ea. Oare știa?

-Ce e asta? Unde e cheia?! Spuse polițistul uitându-se la lacăt.

-Nu... Nu e nimic acolo! Este doar... I-am făcut locul acesta lui Daniel când avea 7 ani... Este locul lui de ascunzătoare... Luați! Aceasta spre surprinderea mea scoase din alt buzunar o cheia mai mare pentru lacăt. "WTF! Ce chestii mai ascunde ea prin buzunare?! Ea știe de ascunzătoare... Dar fiindcă i-a lăsat să descuie lacătul nu cred că știe și de dragoni... Sau stie și vrea să-i omoare, să-i de-a de păpică la dragoni?!"

Mintea mea vâjâia. Voiam să-i opresc sa nu deschidă lacatul, însa fu prea târziu... Trapa fusese dată la o parte. Polițiștii se uitara acolo și spre surprinderea mea nu făcută nici un țipăt și nici nu coborâră acolo.

-Nu e nimic aici! Hai sa mergem!

Ce?! Cum să nu fie? Imi spun eu in gand. Mă uit și eu acolo, însă chiar nu era nimic. Tot ce vedeam era un zid zidit la intrare.

-Am făcut zidul acesta cand Daniel a plecat...

***

Cu siguranță era ceva îneregula aici... După ce au plecat polițiștii din camera, tata i-a condus până la ieșire, eu rămânând cu mama pentru că așa vru ea:

Acum 2 ore:

-Vă conduc eu... Dragă! Ești bine?

-Da, da, du-te! Eu vreau sa vorbesc ceva cu Ralisa.

Tata plecă din camera cu polițiștii, iar eu cu mama rămasem in camera lui Daniel. Oare ce voia? Cred că am dat de belea.

-Ralisa?

-Da, mamă? Spun eu asezandu-ma langa ea pe patul care acum era la locul lui.

-Cred că e prima oară când vezi camera lui Daniel...

(Pfffffff da! Fix!)

-Și... Vreau să îți spun de ce nu ți-am dat voie să vii aici..

-Mama! E ok! Nu trebuie ! Am înțeles.

-Sigur?

-Da.

-Bine atunci...

Eu m-am ridicat și am ieșit cu mama din camera, apoi peste 1 ora m-am întors să iau ce am pus acolo.

Acum:

Mă uitam la cartea cea misterioasă pe pat. Eram destul de sigura că mama nu știa ce este mai exact în camera lui Daniel. Sigur zidul ăla era acolo fiindcă cineva vru ca cei care nu trebuia sa afle să nu poată vedea.

-Dar asta înseamnă că eu trebuie sa văd? Asta înseamnă ceva... Daniel vru ca eu să văd?! Daniel știe că eu exist?! Știe că eu îl caut... Spun eu cu voce tare fără să-mi dau seama.

Închid cartea și o țin în brațe. Îmi închid ochii si las somnul să mă cuprindă.