„SINNER"- Will u pray or sin?

11. "Sinner..."

- Ea e Maja, prietena mea cea mai bună!

- Încântat, spuse, privindu-mă fix în ochi.

Tipul ăsta era într-adevăr atrăgător, nu prea mai vedeai așa ceva prin Dallas, în ultimul timp. I-am studiat trupul, trimițându-mă direct cu gândul la un vampir din serialul pe care-l urmărisem cu atâta ardoare acum câțiva ani. Ochii îi erau verzi și pătrunzători, precum niște safire ce oglindeau lumina, buzele îi erau de mărimi medii, dar se vedea clar că abia așteptau să fie încercate și că urmau să-ți ofere clipe de neuitat. La naiba, Maja! Nu puteam să-mi pierd capul după un băiat, nu acum, când mai era doar doi ani până la Admitere și la BAC. Voiam să fiu printre cele mai bune și să nu mă mai întorc în Dallas. Locul meu nu era aici, la fel cum spusese bunicul meu, eu trebuie să strălucesc. Familia mea nu investise atât în mine pentru a deveni o oarecare.

Băiatul continuă să mă privească într-un anume mod, dar nici eu nu eram mai prejos. Privirea mea îi cercetă brațele, care erau acoperite până la coate de geaca de piele, însă se observau clat o parte din tatuajele pe care le avea. Am înghițit în sec. Bunica mea mă va omorî dacă mă va prinde cu un băiat ca el. Fusesem învățată să stau departe de necazuri, iar acest băiat striga în gura mare că îmi va crea probleme.

Nu trebuia să mă aprind. Nu acum. Eu sunt Maja Roberts. Nu cad pentru un băiat, oricât de ispititor ar fi acesta.

M-am întors la joc, sperând să câștig, la fel ca de fiecare dată. O dată terminată tura de meciuri, mi-am concentrat privirea spre Violet, care dansa destul de provocator cu unul din prietenii fratelui său. Am oftat. Știam că pierderea o doborâse rău de tot, dar nu puteam să o las să se auto-distrugă mai tare de atât. Am tras aer în piept și mi-am luat atitudinea sfidătoare, știind că va trebui să trec pe lângă acel băiat impunător, în drum spre prietena mea. Niciodată nu avusesem curaj să mă impun în fața celor mai mari, dar luptele pe care le studiasem de atâta timp, mă ajutau să mă protejez, în caz de orice. Toată lumea știa că știu să mă bat, de aceea nici nu se luau de mine, chiar dacă eram cea mai mare tocilară posibilă și foarte puțini copii mă suportau prin preajma lor. Mă considerau o ciudată și mă urau că sunt mai bună la învățătură decât ei. Cred că abia așteptau momentul să-mi pierd capul și să le dau șansa să mă întreacă.

Am trecut pe lângă acel băiat, dar privirea sa m-a ținutit, făcându-mă să înghit în sec. Și nu doar asta. Mâna sa mă oprise din drum, opintindu-se pe talia mea. Nimeni nu mă mai atinsese așa. Nu atât de personal și într-un mod ciudat, pervers. Orice legat de el nu părea a fi naiv sau inocent. El era vulgar, în adevăratul sens al cuvântului.

- Las-o. Madoc e băiat de treabă! Nu o să-i facă nimic, spuse, dar fără să-mi acorde prea multă atenție. Privirea sa era îndreptată deja spre Sarah, care îi făcea ochi dulci. Tipic.

- De unde știi? Întreb, sperând să fiu la fel de intimidantă precum el.

- E prietenul meu, de foarte mult timp. Dar, fă ce vrei! Nu e treaba mea, dacă ție îți place să fii stricătoare de chef.

- Nu sunt stricătoare de chef.

- Serios?! Asta mă surprinde. La fel ca și hanoracul pe care-l porți.

- Ce e cu el?

- Ascunde ceea ce eu vreau să văd, spuse, pe un ton jos, îndeajuns încât să trezească toți fiorii posibili în mintea mea jucăușă.

- Nu merge cu replici din astea la mine, spun, sigură pe mine, dar în interior fierbeam.

- Ești sigură? Întrebă, rânjind. Fața sa se schimbă dintr-o dată, tatuajele fiind continuate și pe antebrațe, iar părul îi era mai lung decât înainte. Cercelul din ureche îți sărea în ochi, dar ce m-a șocat a fost momentul în care și-a lins buzele, dezvelindu-și pierce-ul din limbă, acela care îmi provocase atâtea senzații speciale în nopțile noastre lungi. Îmi amintesc destul de bine că au mers replicile astea, Maja. Au mers mult prea bine. Ai căzut, la fel ca toate celelalte, dar m-ai tras și pe mine în jos, de parcă viața mea nu ar fi fost deja distrusă. De ce a trebuit să mă omori, Maja? De ce?