TOATĂ DINTR-O RĂSUFLARE

2

     Duminică a ajuns fără ca eu să-mi dau seama, minunat! Ieri am fost cu fratele meu să văd artificiile de la un festival aici aproape, și am fost fericită să petrec timp cu el, nu se întâmplă des.
     Mă ridic brusc din pat riscând să-mi fac un cucui, bucuria deja e parte din mine. Mă arunc sub jetul de apă al dușului spălându-mă în grabă, nu pot să fac altceva decât să fredonez. După ce mi-am înfășurat un prosop în jurul meu, îmi aranjez părul arămiu într-un coc dezordonat și mă fac cu puțin creion. Ies din baie ca o tornadă, cobor scările și ajung în camera dulapurilor. Îl deschid pe al meu, iau și îmbrac rochia pe care am ales-o ieri, apoi alerg să iau micul dejun târând valiza după mine. Părinții mă așteaptă așezați, sunt în stare bună, e un lucru care se întâmplă cu ocazii rare și asta mă face și mai fericită decât eram. Îmi beau laptele cu Nesquik ² ¹ și încep să am mai multă energie: bine că există acel iepuraș, mă gândesc si râd în sinea mea.
     Soneria se aude, ochii mei se luminează, tatăl meu răspunde la interfon și apoi deschide porțile.
     După câteva secunde îl văd: uite-l pe verișorul meu preferat. Cel care mă duce oriunde și nu se rușinează niciodată de mine. Cât îl ador!
     Marco e un baiat delicios, e înalt dar nu foarte mult, are o construcție normală și părul închis la culoare este mereu dat pe spate cu un pic de lac sau gel. Nu-și schimbă coafura de ani: e o persoană obișnuită, aș zice.
     Ochii săi albastru gheață mă caută și apoi mă găsesc, încă în bucătărie. Mă ridic de pe scaun și merg în calea lui, trebuie neapărat să-l îmbrățișez. Numai mulțumită lui am un bagaj plin de amintiri.
     Îi sar în brațe, el mă strânge tare și se învârte cu mine. Avem acest obicei de ani buni: când ne vedem îi sar în brațe și el mă învârte de trei ori, e un ritual pe care nu-l putem pierde și uita.
     «Hei, Nadia! Cât mi-ai lipsit» îmi zice punându-se pe jos.
     «Și tu mi-ai lipsit, vărule.» Îl iau în brațe din nou.
     «Ce zici? Plecăm?» mă întreabă cu un zâmbet.
     «Sigur că da!» Iau bagajul și i-l dau.
     Părinții mei mă privesc fericiți și așa îi strâng tare exprimându-mi toată dragostea.
     Iau geanta, ies din casă și pe poartă, mă așez în mașină și o salut pe Betty.
     Cine e Betty? E iubita vărului meu. Ea are părul blond, aproape, să zicem că shatush-ul nu e chiar bine și se vede experimentul eșuat: pentru asta o numesc blondă în loc de șatenă. E mai înaltă decât mine, aproape îl ajunge și-l întrece pe Marco. Are ochii închiși la culoare și e mai mare decât Marco cu câțiva ani.
     Cu ea mă înțeleg bine, câteodată mai râde pe seama mea, dar este în regulă, deoarece o face cu iubire, exact cum ar face orice prietenă adevărată. Dar nu, nu mă numesc prietena sa, mai mult ca altceva sunt o cunoștință ce știe fiecare detaliu despre relația lor, deci sunt un amestec între prietenă și cunoștință... prieștință! Da, sunt tocmai o prieștință. ²
     Se pleacă! Zâmbetul încă nu mi-a dispărut. Privesc pe geam afară și totul trece.
__________

2. Benji: Eu lapte cu Nesquik nu l-am încercat niciodată.
1. Fede: Eu, în schimb, când eram mic îl beam des, făceam lapte cu Nesquik și cu cereale rotunde și abia așteptam să vină dimineața să mănânc!

2. Benji: Mulțumesc!