TOATĂ DINTR-O RĂSUFLARE

9

     Pe terasă se stă foarte bine, e deja noapte târzie și nu poate să lipsească obișnuita țigară. Îmi place noaptea, dar niciodată cât ziua: pe zi ești cine vrei să pari, în schimb noaptea ești cine ești cu adevărat, mă explic? Vreau să zic: prefer să par o persoană construită decât să fiu eu însumi, pentru că nu-mi place să mă arăt celorlalți. Dar vărul meu știe tot despre mine, știe ce persoană sunt cu adevărat, cu el mă pot exprima la trei sute șaizeci de grade. Mă cunoaște de când m-am născut, e ca și cum aș avea un cel mai bun prieten, avem doar  patru ani de diferență. Eu și fratele meu avem cinci, dar cu el e ca și cum nu am fi frați, ca și cum nu ne-am cunoaște. E destul de trist, dar e ceea ce mi-a rezervat viața, mult contează să-l accept și să nu mă plâng.
     Benji vine și se așează lângă mine, îl privesc și îmi zâmbește.
     «Ne jucăm cărți?» zic terminând țigara. El mă privește și aprobă. Mă ridic, intru în sufragerie, iau cărțile, apoi mă întorc la Budincă și mă acomodez pe scaun. Încep să amestec și să distribui pachetul.
     Îmi place jocul ăsta, e un mod de a sta împreună în loc să mergem la petreceri și să ne îmbătăm.
     Mă întreb unde este Fede. Vărul meu și iubita lui sunt în pat, chiar dacă nu știu dacă dorm sau fac altceva, nici nu vreau să știu. Dar nu știu unde este brunetul.

     «Gata, mă dau bătută.» Arunc cărțile pe masă, el mă privește și începe să râdă.
     «Nu e nimic de râs. Nu-i posibil ca în cinci partide eu n-am câștigat niciuna. Tu trișezi!» îl acuz.
     «Sigur că nu. Doar știu să joc, față de tine.» ² ¹ Și scoate limba.
     «Mă duc să dorm» zic și mă ridic brusc. «De fapt, nu. Mă duc să fac doi pași, noapte bună» continui mergând spre ușă.
     Între timp ce stau să ies mă ciocnesc de cineva și deja mă gândesc la cine poate fi, așa că ridic ochii și-l privesc pe Fede care-mi aruncă o privire plină de deranj. Dar ce rău i-am făcut?
     «Fii mai atentă» zice acid.
     Eu aprob, mă dau la o parte și-l las să intre.

     E chiar antipatic. Nu am intenția să mai petrec vreo zi cu el. Este 3: 45 și eu sunt încă afară, nu mai e nineni pe străzi și asta, nu știu cum, mă relaxează. Ar trebui să-mi fie frică pentru că e noapte, sunt o fată, sunt singură și uneori aud pași în spatele meu. Dar nu mă mai interesează, nu sunt o tipă fricoasă, asta mulțumită faptului că nu am vazut niciodată filme horror, deci nu mă aștept la vreun clown sau tip cu drujba gata să mă omoare. Lucrul ăsta mă face să fiu fără gânduri.
     Mă așez pe una din multele bănci și observ cerul, mi-a plăcut mereu, grupează atât de multe stele, planete, galaxii și mai știm noi ce. Universul e ceva magic, fenomenal, măreț, unic în felul său. ² ¹
     Îmi vine somn, mai bine mă întorc la apartament. Mă îndrept spre edificiu cu pas alert, așa nu am nici timpul să trec peste momentul de "decolare", știu, sunt ciudată.
     Ajunsă acasă, închid ușa fără să scot vreun sunet, merg spre camera mea, mă schimb și mă arunc în pat. Prea comodă salteaua, prea! Fede vorbește cu Benji, încearcă să vorbească încet, dar din camera mea îi aud, adică nu știu ceea ce își zic, dar aud că vorbesc gros.
     Mă las legănată de vocile lor și închid ochii.
__________

2. Benji: Nu, în realitate sunt varză!
1. Fede: Eu mă jucam cu bunica mea briscola (este unul dintre cele mai populare jocuri din Italia, un descendent puțin schimbat de Brusquembille), fură pachetul, iar apoi mă opream acolo pentru că pe celelalte jocuri nu le știu...

2. Benji: Asta îl privește pe Fede, el e cel pasionat...
1. Fede: ...de astronomie (și gastronomie).