TOATĂ DINTR-O RĂSUFLARE

14

     Nu știu cât am dormit, nu știu unde sunt ceilalți și nu am idee de cât timp a început această furtună destul de zgomotoasă. Deschid ochii brusc, capul încă mă doare puțin, dar m-am reprins. Un tunet mă face să tresar și în două secunde sunt în picioare, sunt un pic instabilă, însă reușesc să stau în echilibru.
     Iau lenjerie intimă curată și mă duc spre baie. În câteva minute sunt sub jetul de apă înghețată, mă trezesc, mă reprind, numai bine!
     După jumătate de oră sunt împarfumată și îmbrăcată, gata să fac ceea ce trebuie să fac. De fapt, încă nu am văzut cât e ceasul, dar nu mă interesează prea mult.
     Mă așez pe canapea și abia după îmi dau seama de prezența brunetului pe terasă, contemplează la timpul rău și aici ne asemănăm, aproape că merg la el, dar mai întâi vreau să-mi iau un hanorac, nu aș vrea niciodată să-mi iau ceva și trebuie să învăț să-mi usuc părul cu uscătorul de păr în loc să-l las ud până se usucă singur. Merg în camera mea și îmi aleg unul din multele hanorace, iau unul și-l îmbrac ca mai apoi să merg să mă așez lângă Fede, el îmi aruncă o privire rapidă și se întoarce să privească picăturile care coboară rapid.
     «Bine te-ai trezit, ți-ai revenit?» mă întreabă. Și de unde acest interes?
     «Da, mulțumesc» răspund plat.
     «Îți amintești ceva de ieri-seară? Și de azi-dimineață?» întreabă. Azi-dimineață? Ce s-a întâmplat? Am doar câteva amintiri în ceață de azi-dimineață și de ieri-seară nimic.
     «Hmm... nu. De ce? Ce-am făcut? Oh, doamne, Fede, ce am făcut? Federico zi-mi imediat. Te rooog!» îl implor îngrijorată și el zâmbește malefic.
     «Nah... nimic important» zice râzând. Oh, cerule!
     «Oh, doamne. Oh, doamne. Oh, doamne.» Încep să-mi pun mâinile pe față și să mă balansez pe scaun, ducându-mi genunchii la piept, exact ca bolnavii mental. Fede începe să râdă zgomotos. Dar ce e așa distractiv? Eu  sunt pe cale să înnebunesc și el râde. Absurd.
     «Încetează. Ajută-mă să-mi amintesc. Zi-mi ce am făcut. Mișcă-te! Fă-te util măcar o dată» îl cert acidă și el devine serios, mă privește cu supărare, se ridică brusc de pe scaun și se duce în cameră. Oare ce probleme are? De ce face așa? E vina lui că devin așa rea. El nu mă ajută, ce poate pretinde? Un tratament special? Doar nu e un prinț! Răbufnesc și-mi apăs tâmplele cu degetele, știu că nu are niciun rost, dar încercarea moarte n-are. Trebuie să-mi amintesc cu orice preț.

     Telefonul vibrează pe pat întrerupând pentru câteva nanosecunde muzica, îl iau în mână și observ un mesaj, îl deschid și-l citesc.

DE LA ESMERALDA:
Hei girl! Ce faci?

ESMERALDEI:
Hei! Totul ok, mulțumesc. Dar nu-mi aduc aminte nimic de ieri, dar mi-am revenit îndeajuns. Tu, în schimb?

     Telefonul vibrează. Răspunde întotdeauna imediat, după mine ea trăiește cu telefonul în mână.

DE LA ESMERALDA:
Eu am o durere de cap atroce! În seara asta ce faci?

     În seara asta? Nu cred că am prea multe de făcut. Așa că-i răspund imediat.

ESMERALDEI:
Nimic important, de ce? Tu?

     Desigur că răspunsul ei nu întârzie.

DE LA ESMERALDA:
Vii pe la mine? Sunt singură, ai mei s-au întors în oraș pentru că sora mea avea un control sau ceva de genul.

     Și ea cere unei necunoscute să-i țină companie? Ciudată, foarte ciudată tipa. Dar stau și mă gândesc, aici n-am ce să fac, verișorul meu și iubita lui sunt pe la prietenii lor, Benji și prostul de Fede își fac treburile lor, deci nu aș avea cu cine să stau.

ESMERALDEI:
Bine, sună-mă după. Trebuie să-mi dai adresa, dacă nu la tine cum ajung?