Blestemul lui Lilith

Capitolul 3

        M-am trezit cu dor de negru.

        Pensula mi se plimba printre nuanțele de pe paletă, transând linii aspre, pictând iriși negri, curioși, jucându-se prin șuvite de păr gri, decolorat de vreme. Pictam exact ce îmi dicta vocea. Acolo, mai mult gri. Aici, mai negru, mai dur, linii mai dure.

      Am închis ochii doar cât să inspir aerul rece al nopții. Nu era mai târziu de ora șase dimineața. Era aproape gata. Simțeam că mă apropii de sfârșit cu fiecare răsuflare, iar când am deschis în sfârșit ochii pe pânză se odihnea un bărbat. Un bărbat cu unghiuri ascuțite, cu ochii intimidanți, reci. Inspira putere, dar o putere malefică. Ceva era neînregulă cu zâmbetul pe care i-l vedeai pe chip, dar pe care nu-l puteai citi în ochii săi mari, întunecați de sprâncene groase, arcuite poate prea mult. Mici riduri îi cădeau în colțul ochilor, iar pe curbura nasului era o aluniță. Era frumos. Cu adevărat un mascul feroce.

     Pe când amiaza își făcea simțită prezența cu o căldură copleșitoare, Andrew mă însoți în bucătărie. Căutam o vază pentru buchetul imens de lalele, roșie ca o școlăriță.

      —Nu m-am putut decide ce culoare să fie, așa că am luat din toată gama! surâde Andrew, servindu-se cu un măr din coșul cu fructe.

       —Ești nebun! Au costat o groază de bani! murmur, dar cu câteva clipe în urmă le sărutasem pe toate cu drag.

        —Și? Îmi permit, iar tu meriți asta.

         Se prea poate să fi roșit și mai rău având în vedere că zâmbise până la urechi.

         Am așezat florile într-o vază albastră, cu margarete albe, privindu-le îmbătată de fericire. Nu mai primisem flori de ani întregi. Nu mai primisem flori decât de la...decât de la el. Andrew nu observă, dar în secret înghit în sec și afișez cel mai fals zâmbet al meu. Am simțit cum mi s-a scurs până și culoarea din obraji, iar în acel moment mi-am adus aminte de ce nu mă aventurez într-o nouă relație și m-a durut. M-a durut să conștientizez că nu va mai fi niciodată la fel. Că nu voi mai fi niciodată la fel.

     —Hai sus, am toate tablourile acolo.
  
       N-am așteptat să răspundă, ci am urcat scările, ținându-mi lacrimile în frâu, blocându-mi amintirile și emoțiile ce voiau să iasă din mine. Mă gândesc la Dani, la părul său ciufulit și la zâmbetul său cald, iar parcă dintr-o dată un val de căldură mă cuprinde și mă simt mai energică, din nou sigură.

      —Lucrez deja de două săptămâni încontinuu! surâd, avându-l exact în spatele meu, iar asta mă neliniști.

       —Cu siguranță sunt superbe, Lilith. Sper doar să nu mă golești de bani! râde sincer, profund și acel râs îmi răsună ca un ecou în minte, făcându-mi respirația să devină neregulată.

      Nu e nimic sexy în tonul lui.

      —Și aici am mutat lucrările, sunt puse în ordinea în care le-am pictat, șoptesc oarecum emoționată, intrând într-o cameră simplă, albă, goală, iar pe perete sunt expuse toate picturile.

      —Știam eu că sunt...grozave, iar întreg zâmbetul îi pică de pe față.

      Frica și confuzia i se luptă în privire, iar mușchii i se încordează la maxim. Nu înțeleg din prima, nu până nu îmi plimb privirea peste tablouri, căutând motivul.