Blestemul lui Lilith

Capitolul 10

     — Ești imposibil câteodată, îl dojeni pe un ton exasperat.

      — Dar totuși ești aici, mâinile sale se așezară pe talia ei și dintr-o mișcare abilă o lipi de trupul său.

      Expiră ușor și își simți inima bătându-i mult prea repede. Era prea frumos pentru siguranța sa. O invitase la o partidă de înot la miezul nopții. Știa că nu ar fi trebuit să accepte, dar ceva îi împinse pașii spre luncă, până la mica cascadă ce oferea o oglindire perfectă a stelelor prin oază.

      Simți că întreaga ei piele lua foc, iar în ochii lui sclipi o dorință și o conștientizare că o câștigase deja. Îi ferise părul ondulat și își lipi buzele de gâtul ei în timp ce degetele sale descheiau nasturii cămășii de noapte. Când privirea sa îi întâlni conturul perfect al trupului, mușchii i se încordară, iar limba îi trecu pofticioasă peste buze.

       — Ești superbă, Lilith...

       Cicatrici din bătălii, vânătăi abia vindecate. Cum putea să îi placă trupul chinuit? Gura lui o găsi în lumina lunii și îi alintă simțurile cu o tandrețe imposibilă. Îi împinse materialul de pe umeri și o lăsă expusă mâinilor sale bătătorite de încleștările săbiilor. Lumea se rotea odată cu ea, iar când simțea că avea să capituleze, el se retrase un pas și își dezbrăcă bluza și pantalonii, iar ea își feri privirea cu obrajii arzând.

       — Poți arunca o privire, sunt doar al tău.

        Iar ea nu aruncă o privire, ci îl exploră centimetru cu centimetru. Îl văzu pierzându-și treptat controlul, iar brațele sale o luaseră pe sus și coborâră împreună în apa rece.

       Când el o sărută pe maxilar, pe bărbie, iar mai apoi pe buze, apa nu părea suficient de rece ca să îi potolească simțurile.

        — O să am mereu nevoie de tine...

         Dar de data asta nu Lucas vorbise și ea știu, știu că nu va putea renunța la el niciodată.

          Primul val, prin legendă, este momentul central în care un strigăt interior de luptă activează puterile la capacitate maximă din cauza unei furii incapabile de controlat. Primul val e în stare să distrugă un oraș întreg în câteva clipe.

           Primul val zgudui castelul din temelii și sparse pe rând toate ferestrele pe o rază de doi kilometri. Furia ce îi exaltase simțurile o făcea să își iasă din minți și cu greu își stăpâni flăcările din trup. Tot timpul ăsta în care nu înțelegea rolul evenimentelor,  viziunile din ultimul timp, picturile și neliniștea ei voiau să o avertizeze.

          Împăratul Roșu făcuse rost de Oglinda Isabelei, obiectul cel mai de preț cu care stăpânul putea vedea viitorul și să îl modifice după bunul plac.

          Pe când ultimul ciob căzu din rama sa, Lilith fugise cu Dani pe urmele sale, înainte ca bărbatul să își dea seama ce se petrecea. Nu putea să îl învingă, era prea puternic și prea periculos. Gândul acesta îi strânse inima în pumn.

          — Pe aici! îl auzi pe Dani strigând spre ea și nu ezită să îl urmeze.

         Fiul ei știa ceva, iar asta o îngrozea de moarte.

         În spatele lor, în armuri strălucitoare, cavalerii regelui alergau cu o viteză uluitoare. Sabia din mâna ei tremură de dorul unei bătălii, dar nu avea timp de joacă. Intraseră pe o ușă masivă și începură să coboare pe rând scările de piatră ce duceau spre beci.