Blestemul lui Lilith

Capitolul 4

       —Noapte bună, campionule.
 
      Dani murmură o aprobare și se afundă sub plapumă, închizându-și ochișorii albaștri.

       Îl sărut pentru ultima oară pe frunte, apoi părăsesc camera cu un zâmbet până la urechi. E atât de frumos încât de fiecare dată când îl văd mi se taie răsuflarea. De fiecare dată când îi simt mirosul îmi doresc doar să stau lipită de el, să îl mângâi, să-l protejez. Nu-mi ușurează munca de mamă atunci când vine julit în genunchi sau cu vânătăi după ultimul antrenament la fotbal, dar nici că mi-aș dori să fie curat de fiecare dată. Intră încălțat, îmi murdărește covoarele, îl mustru, dar mereu mă face să îl iert când îmi aduce floricele rupte de prin parc sau chiar din grădină, iar câteodată plâng, gândindu-mă că o păpădie ruptă și strivită mă bucură mai mult decât orice cadou scump primit vreodată. Băiețelul meu trece spre adolescență, iar durerea pe care o simt când îl privesc maturizându-se, neamaiavând nevoie de mămica lui, mă strivește și mă distruge încet. Îmi rămân însă floricelele presate și amintiri, multe amintiri.

     Îmi șterg lacrimile de pe obraji, inspirând adânc și intrând în camera albă, luând aparatul de pe masă pentru a descărca pozele făcute. Pe când să ies, o adiere de vând îmi face corpul să se cutremure, iar cu o întoarcere rapidă lovesc aerul cu piciorul. Dar nu e nimeni în cameră, iar geamul e deschis larg și mă blestem în gând că îl uitasem așa. Îl închid cu un oftat dezaprobator, iar când să ies din cameră, aproape calc pe pânză.

      Regele era pe jos, privind către tavan, iar amintirea scenei de mai devreme îmi stârni fiori pe șira spinării. Se pare că uitase să ia și tabloul ăsta. Îl ridic de pe jos, părăsind camera și încuind ușa în urmă, dar nu îmi dau seama de ce. Aprind lumina în dormitor, așezând regele pe birou și deschizându-mi laptopul. Așez aparatul lângă, apoi îmi pregătesc pijamalele, ca să fiu eficientă.

     După ce mi-am aranjat patul și mi-am făcut un duș rapid, revin în cameră în pijamalele mele gri, punându-mă în fața laptopului, iar asistată de rege am scos cardul din aparat și l-am introdus în laptop. Eram sigură că erau doar câteva poze rămase de data trecută, nu mai mult de zece, însă sub fișier scria 35 de elemente , iar asta m-a făcut să strâmb din nas.

      Mi-am scărpinat obrazul încruntată, dar am apăsat pe iconița galbenă, bătând darabana pe lemnul biroului.

      Am încremenit odată cu timpul când pe ecran îmi apărură doar cinci poze, iar restul de 30 erau filmulețe. Pe fiecare filmuleț se afla o imagine neagră, fără să primesc vreun indiciu despre ce ar fi în ele. Probabil Dani iar s-a jucat cu aparatul. Am deschis pe rând primele clipuri și după cum intuisem, filmulețele erau făcute prin casă, cât el exersa scheme de luptă pe un manechin, cumpărat de mine cu câteva zile în urmă. Filmulețele se repetă, înfățișându-l pe el distrându-se sau încercând să facă vlog, iar eu mă uit la toate până ajung la ultimul.

     Nici nu mai respir când în video apar eu, dormind, camera studiindu-mi fața și poziția în care dormeam, apoi aud un chicot și mă calmez, surâzând că l-am prins în fapt, dar apoi imaginile duc pe hol până în camera cu tablouri, descuind ușa,  geamul e deschis și doar lumina lunii sparge obscuritatea. Videoclipul se oprește și se derulează următorul, o continuare a celui din urmă și nu înțeleg, dar vizionasem ultimul clip deja. Camera de filmat își continuă traseul ieșind din sala cu picturi, conducând spre camera mea din nou, dar de data asta eu stau la laptop, uitându-mă la ceva. Pe birou era un tablou, dar regele dispăruse, rămânând doar un spațiu gri. Tremur cu ochii cât cepele, iar imaginile se mută spre hol, apoi spre o ușă. Ușa se deschide cu un scârțâit pe care îl simt până în măduva oaselor. Becul se aprinde, iar în pat Dani doarme liniștit, ca un puișor. Camera se apropie tot mai mult de fața lui, iar corpul mi se ridică treptat, deschizând încet sertarul și luând unul din pistoale. Mă depărtez încet în timp ce pe ecran ochii băiatului se deschid, iar când țipătul său reverbrează prin toată casa, mă arunc afară din dormitor. Îl văd stând deasupra lui Dani, cu o coroană aurie strălucindu-i pe cap, vorbindu-i, dar în ochii băiatului nu se mai citește teama, ci o furie animalică.