Blestemul lui Lilith

Capitolul 5

     

            Dulce dezmierdare.
          Dureros m-ai înecat.
            Ce-mi faci tu mie?
          Rămâi al meu păcat.

                - Îmi ești asemenea mării
                           De _Liiazz_

        —Dani? Unde te-ai ascuns din nou? am surâs afectată cu toate că îl auzisem intrând în șifonier.

        Mi-am torturat buza între dinți, cu gândurile în altă parte, spre alte vremuri, dar am continuat să mă învârt printre mese și scaune, prin camere și picturi, auzindu-i din când în când chicotele și în cele din urmă m-am oprit în fața dulapului.

      —Of, Doamne, te pricepi de minune să te ascunzi! Oare unde ești? și spunând asta am deschis brusc ușile, dar zâmbetul mi se decolorase.

        Nu era nimeni, dar mai important, nu era nimic. Doar un spațiu gol, din lemn, prăfuit. Am auzit din nou râsul său gingaș, dar toți mușchii mi se încordaseră pregătiți. M-am întors pe călcâie, respirând tot mai inegal pe măsură ce mă apropiam de pat.

      Pas cu pas. Pas cu pas. Pas cu pas. Pas cu pas. Pas cu pas.

     Am tresărit la creionul ce căzuse de pe birou și m-am oprit. Mi-am ațintit privirea asupra lui, dar nu am îndrăznit nici măcar să respir. Nu puteam respira. M-am aplecat doar cât să îl apuc, dar l-am scăpat printre degete înainte de a-l ridica. Trecu prin fața picioarelor mele, iar privirea îi urmă traseul. Se opri o clipă în loc, gata să se întoarcă, dar fu tras dedesubtul patului înainte să se răzgândească.