Blestemul lui Lilith

Capitolul 8

         — În genunchi, șoptise cu blândețe.

          Ea zâmbise și îngenunche cu stomacul strâns de emoție.
 
           Pe tron, regele își purta mândru coroana, iar privirea sa o traversă de jos până sus. Ochii de gheață se topeau de dragul buclelor aurii din jurul unui chip tânăr și inocent.

           — Sunt foarte mulțumit de evoluția ta, generale. Ai reușit să cucerești aripa vestică fără să te întorci cu o zgârietură.

           Ea își mușcă buza cu putere, până la sânge, așteptând ca gustul metalic să îi agite simțurile.

           — Foarte bine, încântător! Ești un om veritabil, generale. Ridică-te și sărută-mi mâna!

           Iar ea nu ezită. Respectă porunca regelui și îl privi cu smaraldele arzând de bucurie, îndreptându-și spatele în armură. Era puternică. Era femeie.

          — Vreau să cunoști pe cineva, trebuie să soseasca din clipă în clipă așa că te rog, ia un loc.

          Locul reginei nu îi aparținea, însă în stânga Împăratului Verde își ocupa premiul câștigat cu sute de ani în urmă, un scaun menit unui moștenitor de care nu auzise niciodată. Își odihni mâna înmănușată pe brațul scaunului și privi înainte cum ușile se deschideau în întâmpinarea a doua escorte, două femei elf, cu părul violet și plin de flori. Din urmă, cu blana albă îmbrăcându-l ca o mantie, un bărbat costumat din cap pănă în picioare cu o culoare albă ca zăpada de decembrie pășea galant cu sabia legănându-se la șold. Ochii îi erau conturați de acuarelă albă, iar pe buza de jos îi sclipea o picătură de vin pe care cu siguranță ar fi lins-o dacă regele nu s-ar fi aflat în preajmă.

       — Bine ai venit, fiule!

      — Fiule? șoptise ea cu privirea blocată în ochii surprinși al celui venit.

      — Nu ai apucat să îl cunoști, a fost trimis în misiune înainte de venirea ta. Trebuia să conducă Pământurile Arse până când micul Tenrys devenea adolescent.

       Ea se ridicase și coborâse de pe piedestalul de cristal, făcând o plecăciune în fața moștenitorului. Nu își arătă surpriza și își ascunse emoțiile în spatele unei măști la fel de înghețate ca vocea bărbatului.
 
       — Cum te numești?

       Nu spuse nimănui că regele nu își îmbrățișase fiul. Se prefăcuse că nu văzuse nici dezgustul din ochii fiului la vederea ei.

      Ea se îndreptă și îl privi direct în ochi, sfidătoare. Nimeni nu îi vorbea pe tonul ăla sictirit de parcă ar fi fost un nimeni.

      — Lilith, dragule, decise ea să se joace. Generalul armatei Verzi și cel mai mare coșmar pe care l-ar putea avea un băiețel plin de sine ca și tine.

       — Bună, Lilith, răspunse el amuzat și intrigat de o potrivă. Eu sunt Lucas, viitorul tău stăpând, cel de care vei asculta și pe care îl vei venera ca pe însuși Zeus.

       — Singurul lucru pe care îl voi venera va fi limba ta după ce o voi tăia și o voi mânca la cină! răspunse ea jignită când privirea lui se opri pe sânii ei.

       — Cu siguranță vei vrea să păstrezi limba asta pentru a...

       Iar palma ce îl lovi aproape îl dărâmase. Regele se mânie și se puse între ei ca un zid.