Multifandom roleplay

Warriors: Inimă de Virus şi o poveste complicată

_Razorfang_ cu AgapeFreeSpirit, Probleme în clanuri

      Inimă de Virus îşi făcea promenada nocturnă după o masă copioasă. Pădurea era liniștită, iar Clanul Umbrelor era la Adunare. După trecerea sa din Clanul Sângelui în cel al umbrelor, nici măcar ,,maleficii" nu mai ştiau dacă să aibă încredere în el, aşa că îl cărară obligatoriu după ei.

       Nici cu paza nu putea ajuta. Reginele se revoltaseră pentru puii lor, crezând că Inimă de Virus va aduce cine ştie ce prădători în tabără. Motanului de culoarea cărbunelui nu-i prea convenea, dar viaţa în clan era mai bună decât viaţa de singuratic. Nici nu avea idee Stea Neagră cât de loial putea fi ca membru, ca mentor poate... deja pusese ochii pe vreo doi pui talentaţi, Fluturaş şi Orhidee. I-ar fi plăcut la nebunie să antreneze un prichindel, dar trebuia să accepte că nu se va întâmpla prea curând. Era de apreciat că liderul îl primise în clan ca războinic şi nu ca refugiat.

       Motanul sfredeli cu ochi verzi împrejurimile. Toate fiinţele se culcaseră, iar picioarele îi erau gâdilate de iarba răscolită de o briză.
Aplecă nasul, vrând să simtă mirosul proaspăt, dar se lovi de ceva tare. Oase? Nu, prea ascuţit! Dinţi!

        Inimă de Virus împunse obiectul cu o labă, apoi îl apucă încet, ridicându-l şi privindu-l concentrat. Un lănţişor de dinţi. Miroseau a câine. Pe pisoi îl trecu un fior: numai Năpastă ar fi umblat cu așa ceva. Voia să-şi ia ochii de la el, dar nu putea. Era ca un magnet care îl atrăgea.

        Motanul simţi cum ameţeşte, apoi mirosul fin al ierbii inundându-i nasul pentru ultima dată din acel ceas când era în propriile simţiri. Trupul îi lovi pământul tare şi umed, iar visele şi amintirile o luară pe cea mai nebunească potecă a minţii.

        Spiritul său plutea acum în abis. Asta vedeau pisicile vraci când mergeau la Iazul Lunii? Aşa se simţeau, golite de suflet şi totuşi pline de viaţă?

          Cine e acolo? încercă el să întrebe sfios când văzu o siluetă cu ochi sângerii apropiindu-se din umbră. Năpastă?

          Credeai că s-a sfârşit doar pentru că sunt mort? pufni micuţul motan. Mai gândeşte-te. Inimă de Virus, ai fost cel mai de seamă războinic al meu. Clanul Umbrelor e demn. Inimă de Virus, reaminteşte-le pisicilor de numele meu în pădure. Bagă spaima în ei.

        Nu.

        Inimă de Virus, nu mai tremura. Inimă de Virus, adu-mi clanul înapoi în faima dintre codrii!

        — Inimă de Virus, eşti în regulă?

        — Huh?

         Motanul clipi stingher, punându-se pe picioare.

           — Oh, Urechi de Bufniţă, tu erai! Mulţumesc Clanului Stelelor!

           — Tocmai. Ce s-a întâmplat?

           — Poveste lungă, oftă motanul, încercând să se lămurească şi pe el.

           — Mi-o spui altă dată, pleacă acum!

            — Poftim? De ce?

            — Vin clanurile de la Adunare!

            Într-adevăr, când Inimă de Virus întoarse capul, văzu silueta lui Stea Neagră cu un sfert de Clan după el mergând spre buturugă, către tabăra lor din pădure. Motanul o rupse la fugă, privind în spate: Urechi de Bufniţă dispăruse.

            Trebuie să mă întorc după acel colier.
    
***

Rp-ul continuă când Stea Neagră anunţă noutăţile de la Adunare.  Sper că ţi-a plăcut ;)