Telenovela fara scenariu

4

...Vara 2017. Am cunoscut multe persoane atunci. Unii dintre ei au ajuns sa imi fie prieteni. Cu unii nu am vorbit aproape deloc. Pe altii am incercat sa ii tin cat mai la distanta, dar... Printre multi altii l-am cunoscut pe el. Desi nu de atunci a inceput totul. Atunci l-am cunoscut. Acelasi grup de prieteni, iesam destul de des cu ei, dar singurele momente in care vorbeam cu el erau cele in care imi cerea o tigara sau ii ceream o bricheta. Nu ma gandeam vreodata ca o sa se ajunga la ce s-a ajuns de fapt. Nu credeam ca el v-a fi cel de la care voi invata atatea. Cel pe care il voi iubi, dar cu toate astea....
Un an mai tarziu, in luna mai. In 5 mai, mai exact eram intr-un camping, la ziua unui prieten. Pe atunci aveam "pata pusa" pe altcineva, iar el era acolo. Ma uitam dupa acel baiat, dar la un momentdat urma sa raman singura la ponton, dar el a ramas cu mine. Asta m-a facut ca mai tarziu sa raman cu el pana cand cailalti mergeau cu lebada. Ma simteam oarecum obligata sa o fac. Totusi, nu ma gandeam sa fie ok. Ma asteptam sa nu vorbim, sa stam si sa nu facem nimic, dar nu a fost chiar asa. Nu. Nu asa a inceput totul, deci aici nu o sa intru in detalii. Mai tarziu, dupa ce am facut si niste poze, m-a rugat sa i le trimit. Dupa asta nu am mai stat mult si am plcat, dar ei au ramas acolo peste noapte. Nu a trecut mult timp de cand plecasem si mi-a dat mesaj. De atunci am mai vorbit putin, dar nu cine stie ce. Totusi, imi facea placere sa vorbesc cu el. Imi placea sa ii vad numele pe ecran, dar ma gandeam ca poate vom ajunge sa fim doar prieteni...
Zilele au trecut, 19 mai. Festivalul luminii. Mai exact momentul artificiilor. Nu stiu de ce, dar ma simteam atrasa de el. Voiam sa merg sa il iau in brate, dar tot ce am facut a fost sa merg sa stau langa el si sa imi las usor capul pe umarul lui. Ma simteam fericita. Pentru prima data dupa mult timp ma simteam fericita. El ma facea sa ma simt asa. Chiar daca nu facea nimic. Dupa ce am plecat de acolo ne-am oprit la o taraba. Imi amintesc ca vazuse un lant si din nu stiu ce motiv am vrut sa ii iau acel lant, iar de acea data am facut ce am simtit ca trebuie sa fac. Cand i l-am dat m-a strans in brate. O imbratisare pe care nu o voi uita niciodata. O imbratisare atat de calda. Voiam sa stau in bratele lui cat mai mult timp. A trecut si acea seara. Au mai trecut multe. Multe seri. Multe nopti pe care le pierdeam in fata telefonului vorbind cu el si zambind. Multe sperante adunate, dar nu credeam vreodata ca acele sperante vor deveni realitate. Incepusem sa am sentimente. Incepusem sa ma implic dinnou. Sa vreau o relatie, desi pana atunci imi era frica sa o mai fac. Voiam sa ii spun ce simt, dar ceva nu ma lasa. Poate ca era teama ca ne vom indeparta sau poate ca datorita faptului ca eram in faza de negare si nu voiam sa recunosc nici macar fata de mine ca am sentimente pentru el, dar mi-am facut curaj pana la urma. Mi-am luat inima in dinti si i-am spus....
25 mai. Ore intregi petrecute doar cu el. Ore intregi in care m-am simtit bine. Ore intregi in care imi ziceam in fiecare secunda ca trebuie sa gasesc momentul potrivit. Nu voiam sa imi mai ascund sentimentele. Un moment potrivit nu am gasit, asa ca am mers pe principiul: "daca nu e momentul potrivit. Fa-l sa fie."... Asa ca asta am facut. Inainte sa urce in autobuz, l-am luat in brate si i-am spus ca el e cel pe care il plac. Nu vreau sa stiu cat de rosie eram la fata, dar eram mandra de mine. Eram mandra ca facusem asta. Reusam sa imi ignor teama de ce raspuns urma de la el pentru ca nu asteptasem sa il aud. Acum, ca vad unde s-a ajuns sunt tot mai mandra de mine ca am facut acel pas. Sunt mandra de mine ca am recunoscut ce simteam pentru ca altfel... Nu stiu daca as fi ajuns aici. Nu stiu daca astazi scriam despr el sau daca macar scriam... Nu stiu daca eram ce sunt si daca simteam ce simt. Daca avem pe cineva sau daca ar fi fost macar pe aproape la fel de bun ca el.