Telenovela fara scenariu

3

... El. El este cel care m-a invatat ce inseamna iubirea adevarata. El este cel care ma cunoste si ma accepta asa cum sunt. El este cel care, dupa tot ce a fost, dupa cat l-am ranit si cate motive i-am dat sa plece a ramas. Cu el... Ei bine ma simt fericita. Am nevoie de el in fiecare secunda. Am nevoie de el cand am o zi buna pentru a-i spune tot ce m-a facut sa ma simt bine. Am nevoie de el cand am o zi proasta pentru a ma lua in brate, asa cum o face el, ceea ce ma face sa ma simt in siguranta si protejata. Sa simt ca vor trece toate oricat de greu ar fi. Am nevoie de el cand vreau sa fiu singura pentru ca pana si singuratatea e mai frumoasa in doi. Am nevoie de el cand simt nevoia sa fiu inconjurata de oameni, el pentru mine e mai mult decat o persoana. E totul. Am nevoie de el in orice moment. In orice stare, buna sau rea. Am nevoie sa il stiu langa mine, sa ma ia in brate si sa il simt acolo, dar cel mai mult am nevoie de el in fiecare noapte. Am nevoie sa stau cu capul pe pieptul lui si sa ii aud bataile inimii, am nevoie sa adoarma in bratele mele ca un copil.
El... El e ceea ce iubesc. Iubesc felul lui de a fi, iubesc cum ma strange in brate si cum acest lucru ma face sa simt ca are nevoie de mine. Ca ma vrea langa el. Iubesc cum ma saruta, are un mod aparte de a o face. Iubesc sa ii aud vocea. Iubesc sa il vad zambind, mai ales cand acel zambet apare dupa ce ne sarutam. Iubesc sa aud un "si eu", atunci cand ii spun ca il iubesc foarte mult, desi uneori imi e dor sa mai aud un "te iubesc" venit de la el prima data, dar stiu ca o face. Acesta e alt lucru pe care il iubesc la el: ca ma face sa simt ca ma iubeste. Iubesc felul in care rade de mine cand ma rosesc, felul in care imi spune ca sunt ciudata sau nebuna atunci cand zic sau fac cate o tampenie. Iubesc sa ii simt mana in mana mea, sa simt ca suntem noi si restul lumii, dar ce conteaza e ca suntem noi. Iubesc felul in care ma gadila si se joaca cu mine, atunci cand ajunge la copilul din mine. Iubesc sa il "chinui", asa cum m-am obisnuit sa spun, dar sper ca el stie ca acesta e felul meu de a-mi arata sentimentele. Iubesc multe lucruri la el, dar cel mai important: il iubesc pe el. Cu bune si cu rele. Ce mai iubesc este sa visez la un viitor in doi, desi imi e teama ca ne vom pierde pe drum. Cu toate astea sper ca intr-o zi sa fiu deja obisnuita sa il vad in orice moment in casa, sa adorm in fiecare noapte langa el, sa mancam zilnic impreuna, sa ajung acasa si sa ii spun tot ce s-a intamplat in acea zi, sa ne facem alte amintiri impreuna.
Poate ca par obsedata de el. Poate chiar sunt, dar m-am indragostit nebuneste de el si continui sa o fac mai mult in fiecare zi. Acum, lasand toate astea ar fi momentul in care voi vorbi despre noi, nu doar despre el.
Nu stiu cum sa ma exprim cand vine vorba de asta. Nu stiu ce suntem. Ne iubim, dar nu suntem impreuna, totusi nu suntem nici doar prieteni, dar nu suntem nici doar niste simplii fosti. Suntem ceva mai mult, dar totusi ceva mai putin. Suntem ceva, dar nu stiu ce. Suntem multe, dar nimic din ce e normal. As spune ca suntem, clasicul, "prieteni cu beneficii", dar in acele cazuri de multe ori nu amandoi se implica, nu amandoi au sentimente de iubire. Poate un atasament, dar nu iubire. Noi suntem altfel. Noi suntem diferiti. Noi suntem noi, dar nu in adevaratul sens al cuvantului. Lasand aceasta dilema la care probabil nu voi gasi raspuns prea curand... Cum s-a ajuns aici?
O calatorie in trecut pana in anul 2018 si, pentru prima data, cateva cuvinte si despre mine...
Abea acum incep adevaratele povesti...