Viata unei adolescente.

Sophie, ajuta-ma!

Il vad pe Ethan ca intra pe usa cu o fata. O noua fata. Aceasta e adormita. Probabil ca se agita prea tare si Ethan a ales solutia mai usoara. Ca de obicei. O duce in camera, dupa care se intoarce, se pune pe canapea langa mine si isi aprinde o tigara. Nu e nimic interesant la televizor, asa ca imi iau telefonul si imi gasesc ceva de facut.

Ethan sta linistit pe canapea ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. A inceput sa rapeasca tot felul de fete de vreo 1 an si deja m-am obisnuit cu asta. Stiu ca e gresit, insa nu mi se mai pare mare lucru. Nu le face nimic. Doar le aduce, le tine inchise in camera, isi mai bate joc de ele uneori si cam atat. De cele mai multe ori le da drumul dupa cateva zile. Nu imi convine asta, insa am incetat sa nu ma mai cert cu el pentru ca mereu el castiga. Si daca stau sa ma gandesc mai bine, toata chestia asta il ajuta sa treaca peste si sa nu se mai gandeasca la trecut. Sper. Am auzit o gramada de reclamatii si politia a venit pe aici de multe ori, insa nu au gasit niciodata dovezi.

Ma ridic de pe canapea si ma duc in bucatarie. Daca tot o sa avem companie in urmatoarele zile, ar fi bine sa ii dam ceva de mancare. Dupa ceva timp reusesc sa fac ceva ce pare comestibil si ma duc in camera sa vad daca fata s-a trezit. De cele mai multe ori nu le intrebam cum le cheama ca sa nu complicam situatia.

Intru in camera si vad ca s-a tezit. Ii las mancarea pe masa, dupa care ma duc si ii dau jos esarfa de la ochi si ii eliberez mainile. Se intoarce cu fata la mine si raman socat. Nu pot sa cred. Nu are cum. Dar totusi nu ma pot gandi decat la o persoana. Sophia. Asta este prietena Sophiei. Nu imi vine sa cred ca Ethan a rapit-o pe prietena Sophiei.

Ies din camera si ma duc in sufragerie, unde Ethan sta tolanit pe canapea.

-Pe bune, Ethan? Stii pe cine ai adus? Stii cine e fata asta? il intreb nervos.

-Aaa, nu. Asta e si ideea.

-Pai iti zic eu cine e. E prietena Sophiei.

-Sophia? ma intreaba nedumerit.

-Sophia, colega mea de clasa. Ti-am povestit despre ea. Suntem prieteni. Iar tu tocmai i-ai rapit prietena.

-Stai linistit! Nu are cum sa isi dea seama cine suntem. O sa ii dam drumul peste cateva zile.

-Sa stau linistit? Tocmai mi-am facut si eu un prieten la scoala si tu trebuie sa ii rapesti prietena. Nu puteai sa rapesti pe oricine altcineva care sa nu fie din clasa mea? Din scoala mea?

-De unde era sa stiu eu ca e din clasa ta? Sau din liceul tau? 

-Asta e motivul pentru care ne-am mutat aici, iar tu continui sa faci asta. Credeam ca o sa te schimbi.

-Sa fac ce? ma intreaba nervos. 

-Sa imi distrugi viata. Am inteles. Suferi. Dar ai putea sa iti desfasori "activitatea" inafara liceului meu. Macar atat sa faci pentru mine.

-Da, bine. Cum vrei tu. O tinem 4 zile si apoi poate sa plece. imi spune dupa care continua sa se uite la meci.

   Perspectiva Sophiei

Au trecut deja 4 zile si nu am aflat nimic despre Cris. Ma simt atat de inutila. La fel si Emma. Incercam sa ajutam, insa nu stim cu ce. Mama incearca sa ma faca sa ma simt mai bine spunandu-mi ca politia face tot ceea ce poate si ca o vor gasi pe Cris. Tata, care lucreaza in politie, ma lasa sa merg cu el la sediu, chiar daca nu am cu ce sa ajut, doar ca sa ma faca sa ma simt mai bine. Cameron vine la mine in fiecare seara si incerca sa ma faca sa uit macar pentru o perioada si sa rad. Ii iubesc pe toti pentru ca fac asta, insa Cris este prietena mea de o viata si nu pot sa nu ma gandesc la ea.

E joi seara si ca de obicei, Cameron a venit la ora 19 la mine. Andrew in continuare nu suporta ideea ca suntem impreuna, insa incearca sa nu faca scandal.

-Oare s-a mai aflat ceva? Ar trebui sa il sun pe tata. ii spun lui Cam si intind mana dupa telefon.

-Sophia! spune Cam in timp ce imi ia mana de pe telefon. Daca o sa se mai afle ceva te vor anuta. Incearca sa te relaxezi putin. Stiu ca suna foarte egoist, insa nu este nimic gresit in a te dezlipi de realitate cateva minute.

-Stiu si ai dreptate, insa nu pot. Nu pot, Cam. Cris e ca o sora pentru mine si daca o sa pateasca ceva...

-Totul va fi bine. Suna foarte stupid si stiu ca toata lumea spune asta, insa incearca sa ai incredere in mine. Totul va fi bine.

-Am incredere in tine, Cam. Am toata increderea in tine. ii spun si il iau in brate.

-Te iubesc, Soph!

-Si eu te iubesc!

Cat timp stam imbratisati imi aduc aminte de cearta de luni si nu pot sa nu ma gandesc cum il afecteaza asta pe Cam. Am fost mult prea preocupata de problemele mele si nu m-am gandit si la problemele lui. El a fost mereu aici pentru mine si eu nu. Ma simt oribil.

-Imi pare rau! 

Se retrage din imbratisare si se uita la mine. Are o spranceana ridicata si privirea lui imi arata ca e confuz. Doamne, e atat de frumos. Imi trebuie o forta enorma ca sa nu ma pierd in ochii lui albastrii. 

-Pentru ce? ma intreaba Cam si ma readuce la realitate.

-Am fost mult prea preocupata de problemele mele incat am uitat de ale tale. Tu ai fost mereu alaturi de mine, iar eu nu am fost deloc acolo pentru tine. Si imi pare rau pentru asta. Sunt o iubita oribila.

-Nu e adevarat, Soph! Problemele mele nu sunt asa de importante si mai pot astepta. imi spune si zambeste.

Ii ador zambetul. Imi place sa atunci cand zambeste i se formeaza gropite in ambii obraji si e atat de frumos. 

-Ba nu, nu mai pot. Hai sa vorbim acum. Cum mai e familia ta?

-Cum sa fie? Cum ai lasat-o luni. E la fel in fiecare zi.

-Si tu cum te simti?

-Nu vrei sa ne uitam la un film? Ma duc sa fac niste popcorn. 

-Sigur, mama e jos. O poti intreba pe ea unde e. 

Incuviinteaza si pleaca. Urasc cand schimba subiectul. De obicei e un tip foarte comunicativ, pana vine vorba de familia lui si viata lui. Se deschide fata de mine, dar nu in totalitate. Ii place sa stie totul despre mine, insa mie nu imi spune tot din viata lui. Sunt unele momente in care e intr-o dispozitie super buna si imi spune povesti de cand era mic. Imi spune cum se juca cu parintii lui in fiecare zi si cum dupa ce s-a nascut Cloe, au inceput sa viziteze lumea. In unele momente imi povesteste si despre Cloe, care are 13 ani, insa nu prea multe. Imi plac momentele acelea, insa cand incep sa pun mai multe intrebari schimba subiectul. 

In mare parte il inteleg. Nici mie nu imi place sa vorbesc despre familia mea si problemele nostre. 

Cam se intoarce si incepem sa ne uitam la un film. Ajungem sa adormim la mine in camera, pana ce auzim un zgomot. Ne trezim amandoi dintr-o data, iar cand ma uit la ceas vad ca este 3 dimineata. Mai aud o bataie in usa. Ma ridic din pat si ies din camera, insa Cam ma ajunge din urma si ma face sa stau in spatele lui. Astfel Cameron coboara primul scarile si eu in spatele lui. In mod normal m-as supara ca e atat de protectiv si nu ma lasa pe mine prima, insa acum il inteleg. Nu stim cine e in spatele usii si Cameron fiind mai puternic ar putea sa ne apere.

Ajungem la usa. Cam deschide usa si ramanem amadoi socati.

-Sophie, ajuta-ma!