Viata unei adolescente.

Ireal

Il vad pe Cam cum sta intins pe jos, iar eu simt ca imi pierd rasuflarea. Incerc sa ma ridic si sa ma duc la el, insa stransoarea lui Andrew este mult prea puternica.

-Da-mi drumul. ii spun in timp ce plang si ma zbat, incercand sa scap din stransoarea lui Andrew.

-Sophia, te rog! Stai linistita! Stii ca nu te pot lasa sa mergi la el.

-Te rog! Andrew, da-mi drumul. Il iubesc! spun asta si simt cum mi se rupe inima.

-Stiu. Dar eu te iubesc pe tine. Si nu pot sa las sa patesti ceva. imi spune si imi dau seama ca si el sufera.

-Cameron. Iubirea. Sunt aici. Te rog sa rezisti. Te impor. spun si nu imi mai dau seama daca strig sau doar gandesc.

Nu ma pot opri din plans. Simt sa mor. Deja s-a format o balta de sange sub Cameron. Nemernicul l-a impuscat fix in inima. Nu imi vine sa cred asta. Nu vreau sa o cred. Ma uit la fata lui si nu imi pot lua ochii de la ea. E atat de frumos. Chiar si asa este cea mai frumoasa persoana pe care am vazut-o vrodata.

Simt cum Mike se uita la mine. Probabil ca se bucura sa ma vada distrusa. E un montru. Si el si prietenii lui.

-Hei, tu! Fata care plange! spune si ma uit la el. Poti sa te duci sa stai cu el. Dar daca vad ca faci ceva iti zbor creierii.

Nici nu m-am gandit de 2 ori. Am zburat langa Cam si m-am pus in genunchi langa el. I-am luat capul si mi l-am pus pe picioare si am inceput sa plang.

-Iubire, te rog sa rezisti. Pentru familia ta, prietenii tai. Pentru mine. Nu pot sa te pierd.

Am mai stat acolo cateva minute, care pareau ore. Cu fiecare minut care trecea o parte din mine parca murea. Ma durea corpul. Ma durea inima. Cam era foarte palid. Am incercat sa ii vorbesc, gandindu-ma ca poate o sa isi deschida ochii, dar nu a facut-o. La un moment dat am avut impresia ca nu m-ai respira si am inceput sa ma panichez. Cu o mana ii mangaiam parul si fata, iar pe cealalta o aveam pusa pe pieptul lui. Aveam nevoie sa simt ca imina lui inca bate. Aveam nevoie sa simt ca nu m-a abandonat. Ca inca este aici, cu mine. Ca nu are de gand sa plece.

Dintr-o data se aud niste sirene, iar politia intra in casa. Reusesc sa ii prinda pe cei 3 barbati, dupa care paramedicii vin la Cameron. 

-Domnisoara, poti sa te indepartezi te rog frumos? ma intreaba o fata.

Ma uit la ea si o rog din priviri sa nu ma ia de langa el.

-Uite. Vrem doar sa putem sa il tratam mai bine. O sa stai in continuare cu el.

Andrew vine si ma ridica de acolo, dar nu plec nicaieri. Dupa ce fac tot ce trebuie, il pun pe Cam e o targa si il duc in ampulanta. Fara sa ma gandesc ma si urc si eu si pornim. Pe drum tot ce fac este sa il tin de mana pe Cam si sa plang.

-Ne poti spune te rog numele lui? ma intreaba din noi aceeasi fata.

-Cameron. Cameron Jackson. 

-Cati ani are?

-18.

-Are ceva alergii? Ceva boli?

-Niciuna de care sa stiu eu. 

Probabil ca voia sa ma mai intrebe ceva, insa nu puteam sa ii raspund. Dintr-o data Cam intra in stop cardio-respirator si toata lumea incepe sa se panicheze.

-Incep resurscitarea. spune fata.

-Ce se intampla? Va rog frumos nu il lasati sa moara. Va rog. spun si incep sa ma agit.

Nu pare sa ma bage nimeni in seama. Ma uit la monitor si vad cum inima lui Cam nu mai bate. Nu se poate asa ceva. Nici nu mai stiu ce simt.

-Avem puls. spune un baiat, iar eu rasuflu usurata.