Jessica Parker

Capitolul 11

       Stăteam și priveam cu regret cum    Jayden se îndepărta de casă. Oare ce era în mintea mea?! Eu m-am îndrăgostit de el? Ce a fost cu mine? De ce l-am lăsat pe el să se bucure de ultimul lucru pe care îl mai aveam? Atâtea întrebări se strecoară tiptil și mă influențează.
        Soarele părea să se sfârșească, iar norii aveau diferite forme. Cine e acest băiat și de ce a trebuit să apară în viața mea?! Offf... Se pare că nu pot să trec peste, gestul contează cel mai mult. Mă hotărăsc să merg în camera mea să dorm.
Luminile vii ce se micșorau, se învârteau mai ceva decât un vârtej ce aștepta să acapareze întreg teritoriul. Și totul se terminase înainte să înceapă. Telefonul suna și mă enerva. Până la urmă am decis să răspund, dar din neatenție l-am scăpat și s-a stricat. Ăsta a fost un semn să îmi termin somnul pe care încă nu îl începusem.      FENOMENAL!
Până la urmă am decis să nu mă mai gândesc la nimic și doar să dorm.
          Mă trezesc și privesc în jur, iar totul părea a fi diferit și asta mă făcea să am un sentiment insuportabil ce mă tulbura pe cât posibil. Mă ridic din pat și mă îndrept spre bucătărie, deoarece aveam nevoie de ceva să beau. Voiam să iau apă, dar  gândul îmi stătea în altă parte și am ales tăria.
        S-a dus atât de repede încât am simțit cum îmi străpunge căile respiratorii. Era un lucru rău ce mie chiar îmi plăcea. Mă simțeam atât de bine așa că am continuat. Nici nu mi-am dat seama când a trecut atât de repede timpul. Întunericul punea stăpânire pe întreg teritoriul. Viziunea mea părea a fi desprinsă dintr-un basm, iar eu nu sunt genul de persoană care să citească. Dacă vă gândiți mai bine copacii dispar din această cauză.
        Eu și explicațiile mele ce mă pun în ceață chiar și pe mine. Știți cu siguranță tot procesul prin care trec copacii și așa ajung să fie transformați în cărți. Să trecem peste, deoarece am devenit chiar plictisitoare. Cred că băutura m-a acaparat complet sau poate ceea ce simt pentru Jayden. Rămasă în gândurile mele ceva mă distrage. Observ cum câteva persoane intră pe ușă râzând, dar era cineva care chiar îmi furase atenția.

-Bună!! Jessica!

J: Nu cred! Robert! Chiar tu ești!

R: Ți-a fost dor de mine. Așa e?

J: Și cum.

R:Ahh! Mă faci să mă simt atât de bine.

          <<Mi se părea că vorbesc prea mult, iar mie chiar îmi era atât de dor de el. Așa că mă arunc în brațele lui și cădem. >>

Nebuno! Ce îți mai place să sari pe mine!

J: Îmi place atât de mult încât nu aș vrea să mă mai ridic.

R:  Nici să nu îndrăznești să o faci!

J: Și dacă o fac?

R: Atunci vei suporta consecințele.

J: Abia aștept! Chiar vreau să fiu pedepsită de tine.

Jay: Ce e cu toată proastia asta?

J: Jayden!?

Jay: Eu sunt în persoană.

R: De ce te ridici? Înțeleg.

Jay: Robert tu nu crezi că ar trebui să te ridici?

R: Gata man! Imediat! Mersi oricum.

Jay: Pentru?

R: E timpul să termin ceva de făcut. După îți voi spune.

       Robert se apropie de mine, iar Jayden îl privește cu mult dezgust și parcă ar vrea să-l prindă de gât și să-l bată. Între timp Robert mă prinde și mă mușcă de buză, dar Jayden îl întrerupe și mă trage lângă el.

Jay: Nu s-a înțeles? Ce a fost asta?

Robert: Omule!

Jay(țipând): Ce e?

Robert: Tocmai ce ne-ai întrerupt când abia ne-am revăzut și mai ales când o pedepseam.

J: Jay(Nu apuc să termin că sunt întreruptă.)

Jay: Tu să taci! Să vezi ce te pedepsesc eu.(Uitându-se ca un pervers)
Nu am terminat! De unde vă cunoașteți?!

Robert: O poveste lungă, dar dacă vrei îți putem spune.

Jay: Nu mă interesează, dar ce făceați aici? Prietena ta ar putea fi geloasă.

J(râzând):Oooo! Cine și-a făcut iubită!

Robert(zâmbind): E în regulă. I-am zis despre noi și mai ales că suntem prieteni .............  cu BENEFICII!

Jay: Asta să o credeți voi! Tu ar trebui să cauți de ea. Mai ales că e chiar aici cu noi.

Robert: Upps! Jessica ce ai făcut?

J: Nimic.

Robert: Mi-ai acaparat toată atenția.

J(râzând): Ce nesimțit!

Robert: Un mare nesimțit care te-ar pune jos în orice moment și ți-ar trage-o. 

Jay: Ai grijă ce vorbești.

Robert: Glumeam! Sunt eu un nebun, dar nici chiar așa.

Jay: Cel mai bine ar fi să nu te apropii prea mult de ea. Cred că mă cunoști prea bine.

R: Tocmai! Și mi-am dat seama de ceva, dar nu voi spune nimic. Jessica!

J: Da!

R: Îți mai amintești de nopțile petrecute împreună?

J: Normal. Ar fi imposibil.

        Robert știa ceva ce eu nu aveam de unde să știu și pe lângă asta  încerca să-l enerveze pe Jayden sau poate că voia să-l încerce, dar chiar îi reușea. Asta am crezut până l-am văzut cum s-a îndepărtat de noi și ne-a lăsat singuri. Cu siguranță și-a dat seama ce voia să facă Robert.
      El mă cunoștea și nu doar asta, el îmi cunoștea fiecare părticică din mine. Am stat și am vorbit cu Robert despre ce am mai făcut de când nu ne-am mai văzut și după ne-am așezat cu toții la masă. Jayden a pregătit pastele mele preferate. Mă simțeam atât de bine știind că mănânc carbonara și mai ales că el e cel care a gătit.
       Cine ar fi crezut că Jayden chiar se pricepe la ceva. Ahh.. Eu eram sigură.
Atât de sigură căci nu mai auzeam când ei mă strigau. Ce om pot fi uneori. Gândurile mele pot fi nimicite chiar de persoana care face parte din ele. Ce mai chestie! Încep să râd și toți mă privesc ciudat.