It's late, love

Capitolul 2

Nu era primul sau an universitar, insa Baekhyun avea aceleasi emotii ca atunci cand a pus piciorul in parcul universitatii. Era in al doilea si ultimul an de stidiu universitare de master la litere si se pregatea spiritual pentru o meserie adecvata acestor cinci ani de studiu si timp investit. Poate se va face profesor. Iubea copiii asa ca lucrand cu ei ar fi fost ceva pe placul sau. Sau poate traducator. Sau chiar critic literar. Ah Baekhyun iubeste atat de mult cartile!

Statea in fata universitatii tinandu-si in brate micutul sau carnetel de piele pe care isi nota toate observatiile si lucrurile de facut. Era un om foarte organizat. Isi aseaza ochelarii, lingandu-si buza inferioara apoi inspira usor. Isi pune zambetul sau stralucitor si paseste increzator inainte. Hainele sale din acea zi au fost alese dupa trei zile intregi de "se poate mai bine de atat" sau "ceva galben arata mult mai dragut". Purta o pereche de pantaloni negrii putin prea largi, o camasa alba tinuta pe dinafara si pe deasupra un plover albastru din material tricotat cu un desen abstract. Era o zi importanta, insa bunica lui nu l-ae fi iertat daca ar fi mers la deschiderea festiva a ultimului sau an universitar fara sa poarte ploverul daruit de ea de Craciun.

Baekhyun fuge spre dulapul sau dezbracandu-si ploverul pe care il aseaza cu grija langa cartile sale pe care le-a adus acum cateva zile. Oricat de diferit s-ar fi imbracat el de barbatii de varsta lui, acel plover era intradevar urat. Prea mult roz si verde. El era mai degraba fanul negrului si al rosului.

—Buna dimineata domnule Byun. Incantat sa va revad.
Se auzii in spatele lui Baekhyun, insa acesta nu este deloc surprins cunoscand atat de bine acea voce.

—Buna dimineata si tie Luhan.
Zambii el larg, primindu-si prietenul in bratele sale batandu-l slab pe spate.

—Cum a fost vara ta? Nu te-am vazut de un car de ani!
Spuse Luhan tragandu-l spre intrarea in sala de festivitati.

—Despre ce vorbesti? Ne-am vazut chiar foarte des vara asta.
Chicotii Baekhyun.

Luhan era singurul care ii cunostea chicotitul dulce a prietenului sau si stia imediat daca cel mic era sau nu intr-o dispozitie buna.

—Astazi esti fericit. E foarte bine.

—Crezi ca va exista o schimbare in programa de anul asta?
Intreaba Baekhyun asezandu-se pe scaun.

—Ca in fiecare an Baek. Ca in fiecare an.

Baekhyun chicoteste usor apoi fara sa realizeze respiratie i se opreste. Timpul sta in loc si niciun zgomot nu se auzea. Niciun zgomot inafara de cateva batai puternice ca a unei tobe. Mult prea repede. A durat foarte putin ca Baekhyun sa realizeze ca era defapt inima lui care batea mult prea repede pentru a fi o valoare normala.

—B-Baekhyun?
Il scutura Luhan de umar.

—Hah?
Intreba el privindu-si prietenul.

—Te rog, te rog spune-mi ca nu au aparut iar starile acelea.

—N-nu! Bineinteles ca nu!
Spuse el razand nervos apoi inghitii in sec tinandu-si ochii asupra siluetei pe care o zarise in multime.

—Sunt prietenul tau cel mai bun! Chiar incerci sa ma minti acum?  Stii ca te cunosc ca in palma Baek.

—Stiu, doar ca...aish Luhan nu e asa cum crezi.

—Baekie, esti naiv.

—Te rog, hai sa uitam. Sa ne concentram pe festivitate.

Luhan stia foarte bine ce se va intampla cu prietenul sau in timpul festivitatii insa cu toate acestea l-a privit pe furis de cateva ori. L-a surprins cautand in mod regulat cu privirea o anumita personalitate care parea ca nu mai este prezenta. Cand aceasta intra din nou in cercul sau vizual, ochii lui Baekhyun raman atintiti asupra acesteia. Din nou ochii ii straluceau si se juca cu degetele sale. Prietenul sau era atat de naiv.