trecut visele au fost considerate prevestiri, semne şi mulţi oameni le-au interpretat citind în vise viitorul. Alţii consideră visele a fi fantezii ale imaginaţiei care are libertate în timpul somnului. Revenind la lecţiile noastre, să ne ocupăm de cele două corpuri pe care le-am studiat – fizicul şi astralul. În timpul somnului, corpul astral se separă de corpul fiizic şi spiritul, de asemenea, se detaşează. Majoritatea oamenilor, mai ales a occidentalilor, nu conştientizează evenimentele care au loc în timpul somnului. Păstrăm amintiri mai mult sau mai puţin precise a „ceva” ce am văzut în timpul somnului. Probabil am primit „vizita” cuiva care a voiajat în astral. De obicei, se pare că gravităm în jurul locurilor cunoscute sau iubite, ne place să-i regăsim pe cei pe care deja i-am mai vizitat. Persoanele care nu ştiu nimic despre voiajele astrale pot primi vizita unui prieten, sau vor merge la un magazin, etc., iar la întoarcere se vor gândi la ce au visat.Visele noastre sunt tot atât de reale ca si cu avionul sau vaporul peste ocean, dar noi ne încăpăţânăm să le numim visuri.Ca o paranteză trebuie spus că înainte de Conciliul de la Constantinopol, în 381, când şefii Bisericii Creştine au decis dogmele creştinismului, cea mai mare parte a învăţăturilor Marilor Maeştri au fost deformate sau suprimate. Autorul acestui studiu a găsit multe informaţii interesante în Memoria Akasha dar nu ni le dezvăluie acum. Oricum, de multe secole, Occidentul ignoră călătoria în astral pe singurul motiv că aceasta nu este stipulată în dogmele creştine. De asemenea, nu cred în zâne, nici în Spiritele Naturii, iar copiii care se joacă în mod firesc cu entităţi sunt ironizaţi. Uneori copiii sunt mult mai
inteligenţi decât adulţii. Chiar Biblia spune că: „dacă nu devii copil, nu poţi pătrunde în impărăţia cerurilor”. Deci, dacă vom avea credinţa unui copil, necontaminată de scepticismul adulţilor, vom putea merge oriunde, oricând. Din nefericire, copiii uită repede şi pierd rapid facultatea de a vedea entităţi. Toată lumea trăieşte aventuri în timpul somnului şi la întoarcerea corpului astral în corpul fizic pot avea loc conflicte între cele două, din pricina faptului că, corpul fizic, contaminat cu idei preconcepute nu poate accepta trăirile corpului astral ca fiind reale. În acest moment intervine raţiunea şi de multe ori, se ajunge la concluzii şi interpretări stranii.Corpului astral i-ar plăcea să păstrăm amintirea experienţelor trăite în timpul somnului dar, corpul fizic se opune şi asta face ca imaginile să se deformze ajungându-se chiar la coşmaruri. În astral se poate pluti în ceruri, vizitând orice ţară dorim în fracţiuni de secundă. Legile vieţii fizice nu concep aceasta şi anulează tot ceea ce am putea păstra pozitiv din aceste călătorii nocturne. Ceea ce trăim în astral este la fel de real ca şi ceea ce trăim în viaţa fizică. Mulţi dintre noi am visat că ne plimbăm goi şi ne-am simţit foarte jenaţi. În astral nu avem nevoie de haine fiindcă avem învelişul astral, doar intervenţia raţiunii ne face să ne simţim jenaţi de goliciunea noastră. Când voiajăm în astral ne imginăm de regulă în îmbrăcămintea noastră obişnuită. Dacă uităm să ne-o imaginăm, putem fi văzuţi goi de către clarvăzătorii astrali. Dar veşmintele nu reprezintă decât convenienţe. În concluzie, visele sunt o raţionalizare a evenimentelor trăite în lumea astrală. În astral vedem o gamă de culori mai vii, mai curate şi mai strălucitoare, care depăşesc înţelegerea şi şterg o parte din detalii.Pe Pământ suferim de miopie, astigmetism, etc., ceea ce ne împiedică să vedem lucrurile aşa cum sunt. Dacă ne vom aminti un vis în care am văzut culori şi noanţe care ne-au umplut sufletul de fericire, atunci cu siguranţă, nu a fost un simplu vis ci o călătorie în astral. Mai este un aspect care ne împiedică să ne amintim bucuria călătoriei în astral – cadenţa incredibil de rapidă comparativ cu cea din viaţa fizică. Această diferenţă de vibraţii trebuie să ne preocupe pentru a încerca să ne punem cele două corpuri în concordanţă şi a depăşi fără dificultate eventualele obstacole care pot apărea la întoarcerea în corp. Ne imaginăm că suntem în astral şi corpul nostru fizic este dedesubt. Corpul fizic vibrează lent (e plin de boli şi suferinţe), corpul astral freamătă de vitalitate. Este ca şi când trebuie să sărim dintr-un autobuz în mers. Suntem în pericol să ne accidentăm dar dacă acumulăm experienţă putem face aceasta cu uşurinţă. La revenirea din voiajul astral, problema este să reintrăm în corp. Trebuie să aşteptăm să se sincronizeze armonia dintre vibraţiile celor două corpuri ale noastre. Cu practică putem să încetinim vibraţiile corpului astral şi să accelerăm vibraţiile corpului fizic. Când vom căpăta suficientă experienţă în această problemă, vom păstra intacte amintirile voiajelor noastre astrale. Până vom căpăta abilitatea necesară ne vom putea trezi transpiraţi, cu migrene sau greaţă, ca într-un vehicul condus de un şofer neinspirat. Revenirea fără acordarea vibraţiilor poate cauza chiar boli grave. Dacă ne este rău la aterizare, singurul remediu este să nu ne mişcăm, să nu ne gândim la nimic şi să încercăm să adormim pentru a-i permite corpului astral să realizeze o nouă aterizare, mai reuşită. În timpul acestor voiaje corpul astral se recrează şi se bucură în timp ce corpul fizic doarme şi îşi reia forţele.De multe ori, dimineaţa ne putem trezi indispuşi şi supăraţi pe lume. Se întâmplă ca oameni care sunt realizaţi pe Pământ să afle în astral că de fapt îşi irosesc viaţa şi că tot orgoliul şi succesul lor este doar spre pierzanie. Toată viaţa de pe Pământ nu este decât pirezanie, toate valorile sunt false. Numai bogăţia spirituală contează în bagajul cu care vom părăsi această viaţă, nimic altceva. În timpul somnului, oamenii îşi „reamintesc” obiectivele pe care şi le-au propus la venirea în trup, dar, din păcate, la trezire, ei uită totul.Să vedem cum stau lucrurile cu cei care dorm puţin. La aceştia, conştiinţa astrală este zbuciumată, tulburată. Şi beţivii dorm puţin fiindcă le e frică de entităţile care le populează fazele de delir. În acest caz fizicul rămâne treaz şi în general, suferă de multe neajunsuri. Fără somn , fără odihnă, nu putem da ocazia „supra-eului” de a intra ăn raport cu fizicul. Lipsa somnului te face să nu ai nici un profit în urma vieţii de pe Pământ şi să fii nevoit să revii pentru a recupera. Cum vom şti dacă un vis este o ficţiune sau amintirea unui voiaj astral ? Dacă am văzut lucruri mai curate şi mai strălucitoare decât în mod normal, culori mai minunate, chipul unei fiinţe iubite care ne umple de fericire, atunci a fost un voiaj astral. Putem trăi, din contră, un sentiment neplăcut în legătură cu o anumită persoană cu care suntem în dezacord. Este semnul că am avut o dispută cu acea persoană în astral. În astral, lupta poate fi mai intensă decât pe Pământ şi antipatia poate să crească. Trebuie să ne străduim să ne înţelegem şi să ne iubim duşmanii, să-i iertăm, să ne rugăm pentru ei, numai aşa vom reuşi să depăşim conflictele care ne macină.Trebuie să exersăm să ne amintim visele. Visele sunt ferestre deschise spre alte lumi. Cu antrenament vom reuşi să ne amintim cu mai mare claritate ceea ce ni s-a întâmplat în timpul somnului. În Orient unele persoane reuşesc cu uşurinţă să intre în transă părăsindu-şi corpul fizic. Alţii dorm şi la trezire deţin soluţia problemei care i-a frământat. Cu antrenament vom reuşi şi noi să avem somn şi vise glorioase.
CITEȘTI
Secretele Aurei
Spiritual🌸Aura este multicoloră dar sunt persoane care nu disting corect culorile spectrului. Normal, fiecare persoană posedă un „halo" spre bleu sau spre galben. În vârf ţâşneşte un fel de fântână de lumină numită în Orient, Floarea de Lotus (cei potenţi p...