No more dark and wild dreams

Razbunarea

        -Cum iti suna asta? ii soptesc lui V in timp ce incercam sa redau partitura unui cantec pe care il scrisesem cand am primit chitara mea, pe Jaime, o chitara acustica neagra la care tin incredibil de mult.

        -Mmmm... cam scartaie. Nu stiu sa-ti zic exact ce nota nu se potriveste, dar nu-mi place cum suna...

        -Te rog, concentreaza-te! Mai e asa putin timp si n-am melodia.. oare ce ma fac.. am zis, strangand chitara.

        -Nu pot, ceva imi distrage atentia.. pana si felul cum ti se misca narile cand respiri, imi vine sa te musc de nas! spuse Tae, dandu-mi un bombarac peste nas.

        -Iaaa! O sa ma intorc cu spatele si iti voi canta la chitara! am zis, in timp ce ma dadeam jos de pe masa pe care stateam, cautandu-mi alt loc in debaraua ingrijitorului in care sa stau.

        -Eh, asa e si mai bine, zic! Glumesc, mai, glumeeesc! Ia stai! Mi-am dat seama! Nu se potrivesc pe timbrul meu vocal, sunt cu un ton mai sus, toate. Gata, am rezolvat-o!

        -Vaaai, ce destept esti! Bravo, bravo! Acum, sa le schimb.. am zis, in timp ce ma uitam in agenda mea si incepeam sa modific notele muzicale asa incat sa se potriveasca pe vocea lui.

        -....nu merit si eu ceva?

        -Ah, vino aici! baiatul veni langa mine, iar eu, prefacandu-ma ca ma aplec sa-l pup, i-am dat un cot in spate.

        -Asa e bine? i-am zis, razand. 

        -Esti incredibila.. Las' ca vezi tu, noroc ca avem treaba acum, ca altfel...

        Dupa ce am terminat de modificat cantecul, Tae m-a ajutat sa scriu si versurile. Melodia era despre tinerete, despre perioada liceului, cu toate sentimentele care ii urmeaza: despre prietenia adevarata care se leaga in anii de scoala, despre dragostea, implinita sau nu, pe care o purtam pentru anumite persoane, despre dragostea pe care altii ne-o poarta si de care nu vom afla niciodata, despre razvratirea caracteristica varstei...

        I-am multumit, cantecul era grozav. In timp ce amandoi verificam versurile, telefonul incepu sa sune.

        -Alo? Ce zici, Aiko? Vrei sa ma duc eu dupa ea? De ce nu te duci tu? Ah.. am inteles. Bine, ma duc eu.. Te pup, paa!

        -Ce? Unde te duci, jagyah? zise V, aratand de parca tocmai i-am luat bomboanele de sub bradul de Craciun.

        -Ma duc sa o gasesc pe verisoara lui Aiko, Park In Ha. A venit in vizita doua saptamani ca un elev de schimb si nu prea stie ea cum stau lucrurile. Incui tu, oppa, te rog? Imi las chitara aici, ca e destul de grea. Ai grija, da?

        -Bine.. ai grija si tu! imi zise, cuprinzandu-ma intr-o imbratisare sfioasa.

        Am gasit-o pe Park In Ha si am mers cu ea acasa la Aiko, unde am dat peste ea si Kora care au inceput sa ma bombardeze cu noile vesti despre Suga si Kora. Mi-au povestit cum a fost la raul Han, am inceput sa ne facem temele si dupa, am ajuns sa o cunoastem mai bine pe verisoara lui Aiko.

        Park In Ha e o fetita scunda, plapanda, cu o piele stralucitoare de culoarea laptelui, culoare ce contrasteaza perfect cu parul ei negru inchis, presarat  de colo-colo cu fire albe. Ochii de un verde profund, cauta fiecare detaliu al fiecarui lucru, iar firea ei timida si placuta te faceau sa iti doresti sa iti petreci timpul cu ea, asa ca nici nu am simtit cand s-a facut seara si mama a venit sa ma ia.

        A doua zi, am intrat in scoala plina de energie si cu foarte mult chef de repetat. Imi venise in minte un mic detaliu care ar fi dat o nota si mai placuta melodiei noastre. V ma astepta la usa clasei, nerabdator.

        -Neataa! Ai dormit bine, Kan Ji-ah? imi sopti el, cu vocea lui groasa.

        -Neata! Foarte bine, chiar! Ma simt incredibil si am o idee excelenta! Imi dai si mie cheia de la debara, te rog? Vreau sa ma duc sa mi-o iau pe Jamie, sa-ti arat ceva. O sa-ti placa!

        -Uite aici, jagyah! Fugi repede sa aduci chitara, ca se suna!

        Usa camerei s-a descuiat mai greu ca de obicei, abia dupa ce am rasucit cheia de doua ori in broasca si a fost nevoie sa o si lovesc. Cand am pasit in incapere, nu mi-a venit sa cred: Jamie era imprastiata prin toata debaraua. Nu mi-am putut stapani lacrimile, iar socul m-a facut sa cad. Incercam sa adun bucatile din cutia de rezonanta..

        -Haide, vii? Aproape s-a sunat! l-am auzit pe V strigand.

        Vazand ca nu raspund, baiatul veni si el dupa mine. Cand a vazut ce s-a intamplat, a ramas amutit.

        -Tu ai facut asta, nu-i asa?! Cum ai putut sa o scapi... si tocmai acum, cand concursul e atat de aproape! am tipat eu, fiind sigura ca el era de vina pentru chitara mea sparta.

        -D-d-dar..

        -Nu vreau sa aud nimic... am zis, fugind din camera, lasandu-l pe V acolo.

        Am lipsit de la ora aia, ducandu-ma in parc, la bancuta unde eu si Kora obisnuiam sa ne petrecem dupa-amiezile. Fata, vazand ca lipsesc, a venit dupa mine. Stia exact unde ma gaseste.

        -Kan Ji-ah, ce-ai patit? Nu mai plange..

        -C-c-chitara mea.. Jamie! E complet distrusa! Nu-mi vine sa cred ca tocmai V a facut asa ceva.. 

        - Ma duc eu sa vorbesc cu el... 

        Kora pleca in graba. Cand a ajuns la scoala, Tae statea intins pe tribune, incercand sa urmareasca un model pe care norii il faceau la adierea usoara a vantului.

        -Kora! Exact pe tine te cautam. Auzi, am ceva sa-te intreb, zise grabit V, incoltind fata.

        -Nu asa repede, domnule. Cum naiba ai reusit sa strici chitara aia? Tu stii cat inseamna Jamie pentru Kan-Ji? Stii de ce se chinuie ea atat sa invete, nu? Stii prin cate a trecut biata ei mama ca sa-i cumpere chitara aia?! Cum iti per...

        -Ce?! TOCMAI ASTA VREAU SA-TI ZIC!! Cat a fost Kan-Ji plecata, verisoara lui Aiko a venit la mine sa-mi ceara cheia de la debara, pe motiv ca jagy-ah mea are nevoie de agenda pe care a uitat-o acolo. Bineinteles ca i-am dat cheia.. Stau sa ma gandesc de ce ar face asta verisoara lui Aiko...

        -Stai asa.. In Ha a fost cu noi, n-avea cum sa vina ea sa-ti ceara cheile. E imposibil, nici macar nu stie unde-i clasa ei, d-apai a ta! Cum arata fata asta?

        -Scunda, bruneta, ochii caprui, un zambet care imi parea cam meschin. Ah da, si avea o voce bunicica. 

        -Han Mary.. LA NAIBA!