Where Do Broken Hearts Go//Harry Styles F.F./

Capitolul 1

#Perspectiva Rebeccăi

        Am avut o vară magnifică. Până când el m-a distrus, să nu uităm. Dar cum vara a trecut, trebuie să trec și eu peste asta. Urmează prima mea zi din a 12-a. Un an și am plecat. Este 3:00 a.m. și eu încă am aceleași emoții. Ar trebui să dorm. Dar pe cine păcălesc, nu am șanse. Oare o să fie cineva îmbrăcat la fel ca mine? Sper că nu. O să mă fac de râs? Dacă o să mă îmiedic și o să cad, tot liceul râzând de mine? Dacă o să am un cercel de un fel și altul de alt fel? Oare o să creadă că sunt o pițipoancă dacă iau papucii roz? Nu, clar nu-i iau. Sau...dacă o să fie noi-veniți în școală? Oh, nu. Oare toți își fac atâtea griji?

După încă 2 ore de stres adorm.

Ceasul sună la 7:30. Gata. Asta e ziua cea mare. Fac un duș fierbinte și în timp ce picăturile îmi lovesc pielea fină îmi adun gândurile și ies din duș. De îndată ce ies încep să-mi fac buclele, adaug puțin rimel și luciu de buze, apoi îmi aleg rochia neagră, mulată, care-mi accentuează puțin formele. Urăsc faptul că am șoldurile late și sânii puțin prea mari. Îmi iau balerinii negri, o brățară cu pietricele și cerceii asortați. Sunt gata. Cred că arăt destul de bine.

      Jos mama pregătește micul dejun. Am uitat cu totul de asta. Iau repede o gogoașă, o pup pe mama și urc înapoi sus, dându-mi seama că mi-am uitat geanta urc înapoi după ea. O iau și ies grăbită.

      -Succes! strigă mama în urma mea. Ea a fost cea mai implicata tot timul și chiar îi pasă. Tata este plecat toată ziua. Îl văd foarte rar poate datorită locului de muncă. Este profesor universitar.

       Afară, aerul îmi plesnește fața cu asprime. Îmi iau Ferrari-ul alb și ies din curte, îndreptându-mă spre liceu. Oare o să fiu singura cu mașina? Meh, asta nu contează. Mașina începe să se încălzeacă. Pornesc radio-ul și fredonez încet. În final, am ajus. Ies entuziasmată, mergând spre partea cealaltă. Nu am văzut pe nimeni până în momentul de față. La capătul aleii se află un tip. Mamă, arată bine. Este singur pe aici. Mă îndrept în direcția lui.

      

       #Perspectiva lui Harry

Vine în sfârșit cineva către mine. Ooo, frumoase șolduri. Fata asta n-a învățat să poarte niște rochii mai decoltate. Tocilarăă. Sper să fie niște fete bune pe aici la care le-o pot și trage. Tocilara îmi întrerupe gândurile:

      -Bună, doar tu pe aici? Ești nou, așa? Dar boboc tot nu pari.

      Bună ai putea fi tu, la dracu, dar ești doar o tocilară enervantă.

      -Boboc pe naiba, sunt în ultimul an. Și da,sunt nou. Voi pe aici așa săriți pe toată lumea? A, da, nu-s singur, ești și tu.

       -Calm, doar întrebam. Apropo, eu sunt Rebecca Drew, poți să-mi zici Becca. Tu ești...

       -Harry. Harry Styles. Încântat.

       -De unde ești?

       -Holmes Chapel. Dar momentan stau la capătul străduței de lângă cel mai apropiat parc. Ce clasă ești?

       -Deci nu cred, și eu stau pe acea stradă, la a șaptea casă. Sunt în ultimul an, la fel ca și tine. În care din clase ești plasat?

       -În B, tu?

       -La fel, deci suntem colegi.

În timp ce vorbim se mai adună liceeni. Am văzut câteva bunoace dar Becca m-a ținut cu ea. Noi stăm și pălăvrăgim și după două ore plecăm. Fuck, trebuie să merg pe jos.

     

       #Perspectiva Rebeccăi

  Ajungem la poartă și el își ia la revedere, văd că merge pe jos.

    -Stai! Te duc eu cu mașina! Țip eu în urma lui.

Se întoarce încet.

    -Merci, nu era nevoie. Mașina mea e la reparat.

    A urcat. Își dă jos geaca de piele și rămâne doar într-un tricou. Tatuajele în acoperă mâinile. Știam că nu e un tip obișnuit și liniștit dar nici chiar așa. Rămân cu gura căscată și el observă.

    -Știu că-s sexy, dar nici chiar așa.

    Îmi simt sângele cum urcă în obraji. Pornesc mașina și în 10 minute ajung acasă. A stai, trebuie să-l duc și pe el. Nu am mai zis niciunul nimic de la replica lui dar trebuia să-l întreb.

    -Unde te las?

    -La următoarea casă sau aici. Merci.

    Are o casă mare. Mai mare cu ceva decât a mea. E minunată. Îmi mulțumește și pleacă. Mă întorc acasă și găsesc un bilețel pe frigider:

     "Sunt plecată la bunica ta în următoarele 2 zile. Tatăl tău nu vine acasă. Scuze că nu ți-am zis mai devreme, nici eu nu știam și nu am vrut să te deranjez.

          Cu drag, mama."

     Ok, asa e ciudat. Îmi las lucrurile pe unde apuc și urc în camera mea. Mi-am dat jos rochia și mi-am aruncat în pat, căzând într-un somn adânc.