Toxic Love

"Mereu"

  Primele ore au trecut lejer și la masa de prânz am putut în sfârșit să mă relaxez puțin. Stăteam la masa de la Slytherin când Crab mă întrebă:
  -E adevărat că tu și Hermione Granger sunteți de împreună?
  Am înlemnit. Cum putea Crab să afle despre asta ?
  -Nu, normal că nu, am zis nervos.
  -Nu mă mințit, a zis Crab. Toată lumea știe. Absolut toată lumea.
  Am înghițit în sec. Cum putea TOATĂ lumea să afle ?
  -De unde au aflat ? am întrebat.
  -Deci e adevărat, a zis Crab. Păi de ieri de când a fugit în fața casei noastre și te-a strigat.
  Am căutat rapid prin sală privirea lui Hermione și când am găsit-o era la fel de îngrijorată ca mine.
  -Tatăl tău ce părere are despre asta ? a întrebat Crab, dar nu l-am băgat de seamă.
  M-am ridicat și m-am îndreptat spre masa celor de la Gryffindor. Toată sala  îmi urmărea fiecare pas și toți șușoteau între ei.
  -Trebuie să vorbim, i-am zis la Hermione.
  Acesta, fără să zică nimic, s-a ridicat și a zis:
  -Nu pot plecat acum. Aștept o bufniță  importantă de la părinții mei.
  -Atunci vorbim aici, am zis.
  M-am apropiat de Hermione încât să nu mă audă toată lumea.
  -Toată școala știe, am zis.
  -Știu, a zis ea. Astăzi m-a felicitat un băiat de la Hufflepuf.
  -Dar nu asta e problema cea mai mare, am zis. Dacă știe toată școala încurând va afla și tata. Și nu o să iasă bine.
  -Dar măcar acum nu trebuie să ne ascundem, a zis ea.
  Mi-a prins mâinile și s-a uitat în ochii mei cu dragoste. M-am uitat și eu în ochii ei, încercând să găsesc vreo urma de panică, dar ea era foarte, foarte calmă. Dar nu pot spune același lucru despre mine. Aveam un motiv întemeiat să mă panichez: nu vroiam să o pierd. Dacă tata va afla s-ar putea să nu o mai văd niciodată.
  -Mi-a ajuns bufnița, a strigat Hermione și a fugit să-și primească scrisoarea.
  După ce și-a luat-o mi-a zis că o deschide mai târziu și acum ar vrea să meargă să se împace cu ceilalți.
  -Ok, am zis calm.
  Ea m-a sărutat rapid și a plecat înspre curtea școlii.

  Hermione:

  Am fugit cât de repede am putut și i-am găsit pe toți în curte cu manualele în față studiând.
  -Hey, am zis.
  Ceilalți m-au privit fără nicio expresie pe față. Păreau să mă asculte.
  -Îmi pare rău că nu v-am spus mai devreme despre părinții mei. Doar că nu eram pregătită să spun cuiva despre asta și când am fost în loc să vă spun vouă i-am spus lui Draco. Îmi pare foarte, foarte rău. Mă puteți ierta ?
  Luna și Ginny s-au ridicat și într-un glas au spus:
  -Daa!
  M-au îmbrățișat și după a urmat o altă serie de îmbrățișări de la Harry și, spre surprinderea mea Neville.
  -Ron și Lavender unde sunt ?
  -Au plecat până în oraș pentru că Ron are nevoie de o pană nouă.
  -Ok, am zis.
  Am stat și am discutat despre lecțiile de azi și la un moment dat toți și-au întors privirile înspre Drac care se îndrepta spre noi cu un zâmbet pe față.
  -Hey, a zis el.
  S-a așezat lângă mine și m-a sărutat. Părea mai bine dispus acum.
  -Hermione, pot să te răpesc puțin ? a întrebat Draco.
  -Sigur, am răspuns.
  Eu și Draco ne-am îndepărtat de ceilalți și când am fost singuri m-a sărutat din nou, de data asta mai intens.
  -Draco ce se întâmplă cu tine ? l-am întrebat.
  -Nimic, a zis el. Doar vreau să-mi petrec timp cu iubita mea.
  Știam că mințea. Atunci când o persoană minte evită contactul vizual.
  -Draco, zi-mi adevărul, am zis aspru.
  -Nu cred că vom putea fi împreună pentru mult timp, a zis el trist. Dacă tata află...
  -Ce contează dacă află tatăl tău ? am zis. Nu el decide cu cine să fi sau pe cine să iubești. Nu el are control asupra vieții tale. Tu ai ! Și nu-ți poate interzice să fi cu mine. Nu îl voi lăsa, iubire.
  Draco s-a mai liniștit și a adăugat:
  -Nici mama nu-l că lăsa.
  M-a îmbrățișat strâns și mi-a șoptit:
  -Să-mi spui iubire mai des.
  Am râs încet și după l-am privit în ochi. Acei ochi gri-albăstrui. Acele oceane în care mă pierd de fiecare dată. Câteodată, dacă stau să mă uit atent la ochii lui văd câte o sclipire, câteodată două. Dar acum...acum văd un milion de sclipiri.
  -Te iubesc! i-am șoptit de parcă dacă rosteam cu vocea tare cuvintele își vor pierde sensul.
  -Te iubesc ! a șoptit Draco.
  El și-a sprijinit fruntea de a mea și a zis șoptit:
  -Nu vreau să te pierd !
  Vocea îi tremurau și din ochi i-a căzut o lacrimă. L-am tras mai aproape și l-am îmbrățișat.
  -Nu voi permite niciodată asta, am zis.
  Chiar dacă vocea îmi era calmă în adâncul meu muream de frică la gândul că l-aș putea pierde. Că toată relația noastră s-ar putea duce pe apa sâmbetei. Că toate clipele frumoase pe care le-am petrecut împreună vor deveni amintiri dureroase și că îmi voi dori să nu-l fi ales niciodată. Îmi era frică că el va deveni cum a fost înainte dacă nu voi în preajmă să-i reamintesc că de fapt e bun. Îmi e frică, foarte frică, că într-o zis pur și simplu nu-l voi mai putea săruta. Îmi era frică că o să-l pierd.
  -Promite-mi, am zis cu glas pierdut. Promite-mi că niciodată nu o să încetezi să mă iubești.
  -Îți promit, a zis Draco uitându-se adânc în ochii mei. Dar promite-mi și tu că dacă vreodată vei înceta să mă iubești nu îți vei lua adio. Pentru că ar fi prea dureros pentru mine.
  -Îți promit, am zis reținându-mi lacrimile.
  Coridorul era pustiu și se auzeau doar respirațiile și suspinele noastre.
  M-am sprijinit de pieptul lui Draco și am simțit cum lacrimile se zbăteau să iasă afară. Sufletul mă apăsa și mintea îmi era o tornadă.
  -Distruși împreună ? a întrebat Draco zâmbind trist.
  -Mereu, am zis.
  Draco mi-a sărutat fruntea și s-a așezat jos pe scările din marmură
M-am așezat lângă el și mi-am pus capul pe umerii lui.
  -Toată chestia asta că te voi pierde, a zis Draco înghițind în sec. Toată chestia asta mă distruge.
  -Și pe mine, am zis. Crede-mă.
  Ochii lui Draco nu se opreau din vărsat lacrimi. După un timp cu vocea frântă am zis:
  -Să nu mă părăsești niciodată! Fără tine toată lumea mea s-ar prăbuși !
  Acum nu puteai spune care dintre noi plânge mai tare. Eram într-adevăr distruși. Draco mi-a șters lacrimile și-a tras nasul și a zis:
  -Niciodată nu voi lăsa pe nimeni să ne despartă.
  Am zâmbit recunoscătoare. Lacrimile au dispărut cu totul de pe fața amândurora. Acum zâmbeam și ne uitam unul la altul fericiți.
  -Niciodată nu voi înceta să lupt, a zis Draco.
  -Nici eu, am zis.
  Acum știu că nu sunt singura care luptă pentru relația noastră. L-am sărutat pe Draco.
  Când s-a înnoptat de-a bineala am plecat amândoi în dormitoarele noastre.

  Draco:
 
  Totul în jurul meu era negru și întunecat.
  -Hermione ! am strigat.
  -Draco ? mi-a răspuns o voce.
  -Unde ești ? am întrebat.
  Deodată în față am văzut-o pe Hermione uitându-se speriată la mine.
  Am fugit înspre ea, dar cu fiecare pas ea se îndepărta.
  -Hermione ! am strigat cât de tare am putut.
  -Aici! a strigat o voce din spatele meu.
  M-am întors și Hermione era chiar acolo, așteptându-mă. Am fugit înspre ea și de data asta nu s-a îndepărtat.
  Dar, când eram aproape de ea în jurul picioarelor și a mâinilor mi s-au încolăcit niște lanțuri care erau prinse de un perete negru.
  Lângă Hermione a apărut tatăl meu ținând în mână bagheta lui. 
  -Văd că nu te înveți minte, a zis el zâmbind malefic.
  -Lasă-mă ! am strigat.
  Dar, în loc să se uite la mine s-a apropiat de Hermione. A îndreptat bagheta înspre ea și a strigat:
  -Avada Kadavra !
  -Nuuu ! am țipat.
  Hermione a picat la pământ și lanțurile care mă țineau au dispărut. Am fugit înspre ea, dar era moartă.
  -Hermione, am zis printre suspine. Hermione a mea. E numai vina mea. Nu te-am putut salva.
  Durerea pe care am simțit-o era mai puternica că niciodată. Am strâns-o la piept și am început să plâng și mai tare.
  -E vina mea, am zis din nou. E doar vina mea !

  M-am trezit transpirat în mijlocul nopții și i-am mulțumit lui Dumnezeu că totul a fost doar un coșmar. Și încă ce coșmar...