Toxic Love

"E ok"

  La micul dejun am mâncat 2 clătite și am băut un pahar cu suc de portocale și deja simțeam că explodez. Ron și Harry nu prea au vorbit cu mine și Ginny și Luna au fost ocupate toată dimineața cu studiatul și m-am simțit super nașpa toată dimineața, pentru că nimănui nu-i părea să-i pese de mine. Clar nu era una dintre cele mai bune zile ale mele.
  După micul dejun m-am dus fără chef la ore, care au părut că nu se mai termină.
  -Hey, a zis Neville.
  -Hey, am zis plictisită.
  -Știu că poate îți cer prea mult, dar m-ai putea ajuta să îi aleg Lunei un cadou ? a întrebat Neville.
  -Sigur, am zis.
  Am încercat să mimez un zâmbet dar nu prea mi-a ieșit de data asta. Neville era prea ocupat să scoată dintr-o pungă o carte și un pulover. Pe coperta cărții era o fată care stătea cu susul în jos și titlul era "Cu susul în jos". Pe pulover erau imprimate poze cu ei doi.
  -Puloverul, clar, am zis. Sunteți foarte drăguți împreună, am zis.
  -Mersi, trebuie să plec. Mulțumesc pentru ajutor !
  Neville a fugit și am rămas singură. Din nou. M-am plimbat prin împrejurimi și după am decis să merg la bibliotecă. Când am ajuns biblioteca era gol goluță. Mi-am luat o carte și am ales o masă, cât mai în spate.
  Am citit câteva pagini când am auzit un sunet puternic venind dintre două rafturi. Am fugit și când am ajuns l-am văzut pe Draco care strângea niste cărți de jos. După ce le-a ridicat a zis :
  -Hermione, ce surpriză plăcută !
  -Draco, am zis.
  Draco a pus rapid cărțile la loc și m-a tras mai aproape de el.
  -Mi-a fost dor de tine, a zis.
  -Și mie de tine.
  L-am îmbrățișat strâns și aș fi vrut să nu-i dau drumul niciodată. El a fost cel care mi-a înseninat ziua, dar încă eram un pic tristă. L-am îmbrățișat mai tare pe Draco și am zis:
  -Te iubesc !
  Draco m-a sărutat pe frunte și m-am simțit în siguranță. Cum poate o singură persoană să te facă să te simți bine prin simplul fapt că există ? Cum poate o persoană să te facă să uiți și cum te cheamă ? Bănuiesc că nu voi ști niciodată. Dar știu că pentru mine acea persoană e Draco. La început am fost dușmani, după am devenit prieteni și după am devenit suflete pereche. E ciudat cum mintea omenească se poate schimba.
 
  Draco:

  Speram să mă întâlnesc cu ea aiic, la bibliotecă. Nu am văzut-o toată ziua și chiar mi-a fost dor de ea.
  -Aș vrea să nu trebuiască să ne ascundem, am zis.
  -Și eu, a zis ea.
  I-am cuprins fața cu mâinile, dar nu am văzut zâmbetul pe care îl văd de obicei. Văd un zâmbet trist, prefăcut.
  -Hermione, ce e în neregulă?
  -Nimic, doar o zi proastă, a zis ea tristă.
  -Hei, am zis. Nu fi tristă ! Sunt aici vu tine ! Tot timpul voi fi !
  -Știu, a zis ea. Doar că astăzi toată lumea înafară de tine m-a ignorat. Și m-am simțit atât de...singură.
  Nu puteam sa avem discuția asta aici, așa că am făcut o vrajă de teleportare și am mers într-un loc mai privat.
  -Unde suntem ? a întrebat Hermione panicată.
  -Liniștește-te, am zis. Suntem la casa de vacanță a părinților mei. Vin aici doar vara, așa că nu te panica.
  -Ok, a zis Hermione.
  S-a așezat jos și am văzut lacrimi în ochii ei. M-am așezat lângă ea pe canapeaua albă din piele și am îmbrățișat-o.
  -E ok, am spus. Ai avut doar o zi grea.
  Ea m-a îmbrățișat și a început să plângă în hohote. Urăsc să o văd plângând.
  -E ok, am repetat. Descarcă-te.
  Am început să-i mângâi părul și din când în când îi mai ștergeam lacrimile. Să o văd sau să o aud plângând  mă distruge. E singura persoană care mă face fericită. Vreau să fie fericită și veselă tot timpul pentru că știu că atunci când nu e, nu sunt nici eu.
  Toți trecem prin momente grele, o înțeleg perfect. Timp de 7 ani viața mea a fost un coșmar și nu doresc nimănui același lucru. E nasol să plângi noaptea până adormi și a doua zi dimineață să trebuiască să-ți pui pe față un zambet fals. E greu să simți că mori înăuntru, dar să trebuiască să râzi și să glumești că oamenii să nu observe. Nu vreau să o văd așa. Nu știu cum să înveselesc oamenii când sunt triști. E un capitol la care nu mă pricep.
  -E ok, am repetat. Ai o zi grea și e normal să plângi. Poți să plângi cât vrei dar promite-mi că niciodată nu o să mai plângi din același motiv din nou.
  -Ok, a zis ea printre sughițuri. Promit.
  A continuat să plângă pentru încă o jumătate de oră și când s-a oprit a zis:
  -Mă simt mai bine. Mulțumesc că și stat cu mine.
  În casă era foarte cald și mi-am ridicat mânecile. Hermione a văzut tatuajul pe care îl aveam pe mâna. Mi-a luat mâna și a început să-mi mângâie tatuajul. S-a uitat la el și am zis:
  -Nu mai sunt aceași persoană care am fost în trecut. Aș da orice să schimb trecutul, dar ști că e imposibil.
  -Știu, a zis ea. Ăsta nu e un simplu tatuaj care reprezintă faptul că ești un death ester. E mult mai mult. E cicatricea ta. Rana ta. Care simbolizează luptele prin care ai trecut. Toată lumea are cicatrici și ele ne definesc. Știu că vrei sa schimbi trecutul ca să poți deveni mai bun, dar totul se întâmplă cu un scop. Eu nu te consider o persoană rea, dar înainte o făceam. Dar mi-am schimbat părerea.
  Hermione a zâmbit și eu am spus :
  -Nu am fost niciodată rău. Am făcut tot ce am făcut pentru că nu aveam de ales. Tu înțelegi asta, Hagrid înțelege asta, George înțelege asta. Sper ca într-o zi toți să înțeleagă asta.
  -Și eu.
  Am tras-o pe Hermione mai aproape și am sărutat-o intens. Am sărutat-o de parcă era ultima noastră zi împreună.
  După am zis:
  -Vrei să ne uităm la un film ?
  -Da, a zis ea.
  Am pornit televizorul și am pus pe o comedie. Am râs până ne-am spart și cred că aia a fost una dintre cele mai frumoase nopți pe care le-am trăit vreodată. Am adormit îmbrățișați și știam că atunci când am să mă trezesc ea va fi tot aici, cu mine.