Toxic Love

"Te-ai îndoit vreodată?"

  Au trecut luni de când tata e închis și de când i-am șters amintirile lui Hermione. O privesc în fiecare zi și mă asigur că e bine, dar e greu să o văd fericită știind că nu eu sunt motivul. 
  Într-o zi după ore Hermione m-a văzut când mă uitam la ea și a venit la mine. Pe față i se citea ura și asta mă dureamai tare decât orice atceva. 
  -La ce te uiți, Malfoy ? a zis ea scuipând cuvintele. Am observat că prietenii mei se poartă mai frumos cu tine acum, dar să nu te aștepți să fac și eu la fel. Ești rău, malefic și plin de păcate. Nu meriți iertare !
  Hermione a plecat lăsând o rană adânc în urma ei. Mi-am pus mâinile în buzunare și m-am întors cu fața înspre orizontul larg. Harry a venit la mine și am zis:
  -Dacă ai venit să-ți ceri scuze poți pleca, Potter. Am primit destule de la tine și prietenii tăi. 
  -Defapt am venit să te întreb ce mai faci, a zis Harry. Nu prea am vorbit de la cele întâmplate. 
  -Apreciez gestul, dar nu am chef de discursuri motivaționale, Potter, am zis. 
  -Înțeleg că îți e greu, dar poate încerci să treci peste, știi. Asta e ceea ce ar fi vrut Hermione. 
  -Nu mai vorbii despre ea de parcă e moartă, am zis. E vie, doar că nu-și amintește că m-a iubit.
  Harry a oftat greu. 
  -Mă refeream la Hermione de dinainte, a zis el. De dinainte să-și piardă amintirile. 
  Hermione...cât de mult îmi lipsește iubita, scumpa mea Hermione. 
  -Te iubea, te iubea foarte mult, a zis Harry. Însemnai lumea pentru ea. 
  Am înghițit în sec și am privit soarele care apunea. Ochii mi s-au îngreunat de la lacrimi. Am încercat să trec peste, dar cu fiecare zi e și mai greu. 
  -Și eu o iuesc, am zis eu. Înseamnă lumea pentru mine. Dar știi care-i diferența ? Ea m-a iubit, dar în trecut. Eu o iubesc, acum și mereu. 
  Am plecat de lângă Potter care mă striga cu disperare. Anul era aproape pe sfârșite. Urma să plecăm de la Hogwarts și există șanse să nu o mai văd niciodată. 
  Mi-am scos bagheta și m-am teleportat. Am ajuns la Azkaban. Am vorbit cu niște gardiani care m-au lăsat să intru în celula tatei ca să vorbesc cu el. 
  -Draco, a zis el încercând să ajungă la mine. 
  Păcat că nu ajungea din cauza lanțurilor. Tata era într-o condiție mizerabilă. Era murdar și hainele îi erau negre de la murdărie. Părul odată blond acum era aproape maro și era plin de zgârieturi. 
  -Lucius, am zis cu asprime. 
  -Îmi pare atât de rău, a zis tata. 
  -Dacă chiar crezi că te voi putea ierta vreodată pentru ce ai făcut, te înșeli. Mi-ai blestemat mama și m-ai pus să-i șterg amintirile persoanei pe care o iubec cel mai mult ! Chiar crezi că te-aș ierta ?!
  -Nu sunt mândru de faptele mele, a zis tata. Am crezut că te voi putea apăra de o inimă frântă. 
  -Nu am timp de povești. Am venit doar să-ți dau un avertisment: o să-i dau amintirile înapoi și dacă vreodată o să mai încerci să-i faci rău îți promit că eu te voi ucide cu mâna mea ! 
  I-am întors spatele tatei și am ieșit înainte ă-mi mai zică ceva baliverne. Într-o secundă am fost înapoi la Hogwarts. Hermione era pe punctul de a merge la Hagrid dar am oprito. 
  -Lasă-mă să plec, Malfoy ! a zis ea încercând să se elibereze din strânsoarea mea. 
  -Îmi pare rău, dar nu prea cred că vei ajunge azi la Hagrid, am zis.
  Am făcut o vrajă de teleportare și acum stăteam amândoi pe plajă. 
  -De ce m-ai adus aici ? a zis ea iritată. 
  -Poate că nu-ți amintești dar aici a fost locul în care am avut primul "moment", să-i spun așa. 
  Hermione s-a uitat la mine ca și cum aș  fi vreun psihopat. A încercat să fugă dar am oprit-o. Rapid am făcut vraja de amintire. Hermione aproape a căzut, dar am fost acolo să o prind. 
  -Draco, a zis ea uitându-se la mine de parcă se trezise dintr-un coșmar. 
  M-a îmbrățișat atât de brusc încât nici n-am apucat să clipesc. Am îmbrățișat-o strâns și lacrimi au început să-mi cadă pe obrajii reci. 
  -Nu ai renunțat la mine, a zis ea fericită. 
  -Te-ai îndoit vreodată ? am zis. 
  -Dar...dar de ce ? m-a întrbat curiosă. 
  -Pentru că mi-am promis să nu te pierd, am zis. Când ți-am luat amintirile am crezut că te-am pierdut pe veci, dar după am prins curajul să-ți redau amintirile. 
  -Dar de ce abia acum ? Au trecut luni. 
  -Sincer, mi-a fost frică, am zis. Mi-a fost frică că nu mă primeai înapoi. Mi-a fost frică că urmai să te superi că atunci, în noaptea aia sumbră, am renunțat la tine, la noi doar pentru că mi-a fost frică să lupt împotriva tatălui meu. 
  -Draco, a zis ea zâmbind. Ai fost foarte curajos în noaptea aceea. Mai curajos decât am fost eu vreodată. Nu m-am supărat pe tine, pentru că știam că și eu aș fi făcut același lucru pentru tine. Dar e momentul să lăsăm trecutul în urmă. Tot ce contează este că suntem împreună acum. 
  Eu am încuviințat. Lacrimile mele încă curgeau și Hermione mi le-a șters. 
  -Ai fost atât de puternic, a zis ea. Acum e timpul să fiu eu cea puternică, pentru amândoi. 
  Încet m-a sărutat. Mi-a lipsit atât de mult. Nu credeam că voi găsi vreodată forța necesară să-i redau amintirile. Dar se pare că am făcut-o. Pentru că mi-am amintit la promisiunea noastră: să nu renunțăm niciodată unul la altul. 
  -Mi-a fost așa dor de tine, am zis șoptit de parcă stelele și luna ne puteau auzi. 
  -Cum e mama ta? a întrbat Hermione. 
  -E tot la fel, am zis. Trebuia să nu se amestece în asta. Uite ce a pățit din cauză că nu am putut-o proteja. 
  -Hei, nu e vina ta. Tatăl tău e de vină. Mama ta ne-a protejat, asta e cel mai important. A luptat pentru tine, pentru mine. A fost o femeie curajoasă. Și tu ești ca ea. 
  Am zâmbit către fata care de fiecare când picam era acolo să mă ridice. Fata care tot timpul reușea să-mi transforme lacrimile în zâmbet și să facă din întuneric lumină. Fata care înseamnă lumea pentru mine. Fata care ar muri pentru mine. Fata pentru care aș muri, fata pentru care aș renunța la orice. 
  Știam că va veni vremea să simt iubiria, dar nu mă așteptam să o simt așa de adânc și profund. Înainte să fac o alegere mă gândesc ce ar vrea Hermione să aleg. Ea e singurul lucru pe care îl visez noaptea, singurul lucru la care mă gândesc când iau micul dejun. Ea e piesa mea preferată de artă. Ea e tot am visat. Și acum, când mi-am dat seama cât de departe am ajuns realizez că și eu sunt totceea ce a visat ea. Nu e prima dată când mă întorc la ea, și clar nu va fi ultima. Voi lupta pentru ea, voi lupta cu ea. Voi face tot poibilul să o țin în siguranță și mă încred că că și ea ar face la fel pentru mine. 
 

   Ei spun că visele devin realitate. Printre vise se numără ți coșmarurile. Și când coșmarul ți e adeverește, nu trebuie să te dai bătut pentru că coșmarurile sunt doar chestii de moment. La un moment dat soarele va strălucii din nou și te vei trezi din el. Trebuie doar să crezi și să lupți. Nu există curcubeu fără ploaie și nici lumină fără întuneric. Dacă ai un motiv pentru care crezi că merită să lupți, atunci luptă pentru el și îți promit, nu o să regreți. 
  Odată cineva m-a învățat arta iertării, și cred că e cea mai frumoasă dintre toate. Toți avem puterea să iertăm. Trebuie doar să lăsăm trecutul în urmă și să ne concentrăm pe prezent. Nu contează cât de mult ția greșit cineva, iartă-l. Poate că a făcut o greșeală sau 2 sau poate chiar mai multe, dar iartă-l. Pentru că la un moment dat în viață ți-a iertat și ție cineva o greșală. 
  Dar de ce să ne lăsăm influențați de greșelile altora ? Suntem toți oameni facem greșeli, dar asta nu ne face răi. Și faptul că ne-am iertat greșelile nu ne face îngeri. Lumea nu e împărțită în omeni buni și oameni răi. Cu toții am fost cândva eroul din povestea cuiva și răufăcătorul din povestea altuia, depinde pe cine întrebi. Dacă ne agățăm de trecut nu vom devenii mai buni, așa că haideți să lăsăm trecutul în urmă. De ce să ne facem rău reamintindu-ne amintirile din trecut, când putem ă ne facem altele ? 
  Întoarceți pagina și treceți la următorul capitol al vieții voastre. Nu aveți idee ce e va întâmpla, dar nu trebuie să vă fie frică. Nici eu nu am știut ce urmează, și uite-mă acum: alături de iubirea vieții mele în casa noastră, legănând copii ca să adoarmă. N-aș schimba nimic, nici măcar capitolele întunecate din viața mea. Pentru că fără ele n-aș fi aici, acum. 
  -Noapte bună, Fred, noapte bună, Geore, a spus Hermione punând copii în păuțurile lor. 
  I-am sărutat pe frunte ușor și după mi-am îmbrățișat soția. Nu cred că aș putea fi mai fericit vreodată.