Lacrimi de sange

Asta ar trebuii sa fie "familia mea"

E ora pranzului si sunt singura in casa asta mare...m.am trezit cu o durere infernala de cap, ca urmare iau intr.una pastile.

Sincer nu prea stiu daca sunt toate de cap, dar iau tot mai multe. Stiu ca nu e bine, dar simt nevoia sa fac asta.

Incerc sa pregatesc o omleta cu detoate, sa pot manca...se pare, singura. Incerc sa o sun pe mama de cateva ore bune. Dar de fiecare data cand vreau sa apelez, o imagine cu mama plangand imi acapareaza vederea. Asa ca ma las pagubasa si incep sa mananc.  Dupa ce termin Damian intra pe usa bucatariei.

Damian: Hei Andre, cum te simti?

Eu: Bine,cred. Vrei sa mananci ceva? *il intreb in timp ce ma ridic, si asez vasele in chiuveta ca apoi sa le spal.*

Damian: Nu scumpa mea surioara. Ai nevoie de ajutor? *imi zice el bland, apropiindu.se de mine.*

Eu: Nu chiar. Apropo, unde e mama?

Damian: E plecata cu treburi... Dar ia spune.mi...de ce mama naibii nu iti revii mai repede? Cat o vei mai chinuii pe mama? Cat vei mai fi o povara pentru aceasta familie?

*imi tipa el furios in ureche apoi ma prinde brutal de mana si ma izbeste de peretele de langa noi.*

Eu: D.Damian, te rog, te implor, opreste.te...nu.mi face rau. Cu ce ti.am gresit ? *ma chinui sa cer indurare de la propriul frate, iar cu ultima mea farama de putere ma ridic de pe podeaua rece. Deoarece corpul meu e slabit, iar aceasta izbitura m.a consumat atat fizic, cat si psihic*

Damian: Cu ce ai gresit? Iti bati joc de mine? Nu sti nimic tu. Inocento! Nu iti aduci aminte ce curva erai inainte, si cat rau ai facut familiei asteia. Cate idiotenii faceai cu dobitocul tau de iubit acum aproximativ un an. Nu. Cum? Tu? Scumpa si saracuta de tine! Ne falimentezi fara nici.o tragere de inima. Si nu te gandesti decat la tine! Din vina ta a murit tata! Idioato!

-perspectiva lui Damian-

O vad cum incepe sa planga si sa tremure. Dar nu prea imi pasa, e vinovata, si merita si ea macar o parte din suferinta pe care ne.a provocat.o! Nu e decat un esec al familiei noastre. O apuc de incheietura si o tarasc pe scari pana la camera ei. In afara de suspine,scancete si tipete nu mai aud altceva de la ea. Cumva se crede printesa din turn? O trantesc puternic in pat si ma asez peste ea, tinand.o de maini si se picioare *

Andreea: Ce ai? Ce faci? Lasa.ma! Nu am facut nimic. Nu stiu nimic. Ce se intampla cu tine?

Copila asta tipa ca o disperata. Ma doare capul. Desii nu neg ca arata adorabil cu lacrimi in ochii...nimic nu mai conteaza decat sa o trezesc cat mai repede cu putinta. Nu trebuie si nu poate sa ramana asa. O plesnesc pana tace, cand o vad intinsa in pat si fara vlaga, nu stiu daca sa o compatimesc sau sa ma joc cu ea. E jalnica,si nu are ce cauta aici daca nu isi revine.

Amdreea: D.de c.ce?

Eu: Ce dracu murmuri acolo?

Andreea: De ce imi faci asta?  *o aud spunand tare, clar si raspicat, de unde dracu are atata putere?!*

-perspectiva Andreei-

Il privesc cum se da jos de pe mine...

Damian: pentru ca cu inconstienta ta, mi.ai ruinat viata,pe a mea si pe a mamei. Iar pe a tatei ai luat.o!

Si pleaca lasandu.ma asa...cred ca arat deplorabil...iar tot ceea ce tocmai s.a intamplat...e imposibil...stau si ii procesez fiecare propozitie...fiecare cuvant...Nu pot intelege nimic. Si sunt un intrus in propria.mi viata. Excelent...

*gata si acest capitol. Sper ca a iesit bine. Off...stiu ca poate pare alta poveste, dar va asigur ca e aceeasi,doar cu un alt inceput. Multumesc pt recitire.
               SoW*