Lacrimi de sange

E bine asa...nu?

Ma trezesc dupa un somn atat de bun, ma simt asa de odihnita, asa de linistita. E o camera draguta, cu un pat de doua persoane,pernele sunt mari si pufoase iar plapuma e foarte calduroasa, si imi ofera senzatia de protectie.

Ma simt ca acasa aici...chiar daca  sunt a naibii de ametita. Ma uit in jurul meu, si vad doua usi. Presupun ca une e de la baie, iar cealalta e iesirea din camera.

Prima pe care o deschid e de la...un dulap?! Aa da, chiar nu era nici unul in camera. Ma uit prin el, vazand ca e plin de haine feminine, dar din greseala daram un teanc de cutii de pantofi, pline presupun. Ce neatenta sunt. Le asez pe toate asa cum...cred ca erau si inchid usa acestui dulap incorporat in perete, dragut.

Ma indrept spre cealalta usa, dar cineva o deschide inaintea mea. Si un brunet dragut intra pe usa.

Baiatul: Buna dimineata. Esti in regula? Am auzit niste zgomote ciudate.

Eu: B-buna dimineata...da,sunt bine,doar ca au cazut niste cutii cu incaltaminte, in dulap. Imi pare rau.

*nu stiu de ce sunt asa emotionata...*

Bsiatul: stai linistita,e in regula. Atata timp cat tu esti bine. Iti amintesti ceva? De...ieri?

-perspectiva lui Claudiu. -

Imi e teama, ca a uitat iar tot, ca de fapt nu e bine, la naiba. E numai vina mea.  O aud spunand incet un "nu" dar ii pot vedea incertitudinea pe fata. E un sentiment oribil. Sa stiu ca e asa... Trebuie sa fac cumva sa.si aminteasca macar ziua de ieri.

Ma apropii usor de ea, ii prind fata intre mainile mele, o privesc in ochii, si un fior rece imi strabate spatele si o sarut. Nu stiu dc sunt asa timid...probabil nu.s timid, doar grijuliu. Usor, usor se acomodeaza si ea.

Dar incheata. Se opreste brusc, si rupe legatura dintre noi. Expresia ei uimita, ochii ce.i stralucesc cu putere, lacrimile ce o inunda, si faptul   ca.si pune mainile la tample, mimand o durere insuportabila, ma sperie, ma ingrozeste. Ma apropii rapid de ea, si vreau sa o imbratisez, dar ma respinge si imi da o palma, obrazul incepandu.mi sa usture...

-perspectiva "Andreei"-

Dupa ce.l plesnesc cu toata forta ii spun cu glasul putin ridicat:

MINCINOSULE! Claudiu, ma ranesti!

Socul de pe chipul sau este vizibil. Sincer si eu sunt socata...de faptul ca stiu ca asta nu e casa mea, el e colegul meu, ieri am lesinat dupa ce mi.a spus toate nenorocirile alea...nu m.a dus acasa...poate nu stia unde stau. Ok, asta nu se pune. Dar m.a ranit...si o face iar.

-intre timp " acasa"-

Mama: Politia spune ca nu e de gasit. Si ca nimeni nu a vazut.o  pe fata asta nicaieri, niciodata. Damian sunt disperata. Ce sa mai facem? Trebuie sa o gasim! Fa ceva ! Nu mai sta asa calm si linistit!

-perspectiva lui Damian-

Ce enervanta e mama...se streseaza prea mult. Degeaba.  Mi.ar parea bine daca i.ar gasii cadavrul intr.un canal....de fapt nici sa n.o gaseasca, n.avem bani de inmormantare.

*flash back*

Mama,mama! Uite uite: am luat 10 la teza la romana, 9 la mate, am luat 9 la lucrare la franceza. Si mi.am terminat proiectul la geografie.

Mama: Bravo scumpa mea. Ti.ai facut curat in dormitor?

Ea: da mama, imi pare rau ca nu mi.am pus ghiozdanul la loc. Ma duc sa pregatesc cina, stai linistita.

Naratorul: Fetita buna, cuminte, grijulie, harnica si isteata este Sarah, adica Andreea in clasa a 8.a. Este mandria mamei ei, nu exista lucru pe care sa nu.l stie sa.l faca.

Dupa ce ea iese din camera, mama ei se indreapta spre fratele ei. Spunandu.i incet, ca fata sa nu auda.

"Off Damian, de ce nu esti si tu ca ea?! "

Baiatul cu 5 ani mai mare, era clar ranit de spusele mamei.

Chiar cu o zi in urma isi conduse echipa de baschet catre victorie. La un meci pe tara. Dar mama sa nu a putut ajunge sa.l incurajeze. Fusese cu micuta ei fetita la doctor.

Inca de cand s.a nascut ea...el a fost ignorat,uitat...parasit. Ea era cea importanta. Pana si tatal lor isi cocolosea printesa. Iar saracul pusti se simtea in plus in "familia sa"

*Gata si acest capitol... Inca am emotii in legatura cu povestea. Salvati.ma si spuneti.mi si mie...e ok macar? Off...*