A Dream... (1D)

Capitolul11

Capitolul 11 

     Drumul pana acasa a fost super. Harry a dat muzica la maxim si am inceput sa cantam si sa dansam prin masina. Totul era asa de perfect, poate prea perfect. Simteam in mine o bucurie rar intalnita. Omul asta m-a facut fericita,mai fericita ca niciodata. De ce se intampla asta? De ce mie? Ce ar trebuie sa fie? Toate intrebarile astea ma lasa fara raspuns,dar aleg sa le las la o parte si sa profit de fericerea ce mi-a iesit in cale. 

         Ajunsi in fata casei mele, Harry da mai incet muzica si se uita la mine. Eu ma intorc spre el zambindu-i.

" Ok, vrei sa intri? Parinti mei s-ar bucura sa te vada,cred" Glumesc si Harry se uita la mine cu niste ochi cat cepele. " Sau poate pe matusa mea?" Radem.

"Parca e altceva" Zice Harry zambind. 

             Harry iese primul din masina si deasupra capului are o bluza lata, imi deschide usa, ma baga sub bratul lui si mergem grabiti spre usa. Usa era descuiata,ceea ce nu ma mira. In casa era o liniste profunda,totul era in intuneric. O strig pe mama si tata,dar nu primesc niciun raspuns. Ok,asta chiar e ciudat. Oare unde-s? Deschid lumina si merg incet spre bucatarie, si acolo era intuneric, deschid lumina si privirea se duce pe o bucata de hartie de pe masa.Il vad si pe Harry stand in fata mea.Ma intept spre ea si incep s-o citesc.

            "Draga Emily, 

    Stiu ca ceea ce vei citi in curand nu iti va face bine,dar vreau sa fi puternica asa cum te stiu. Parintii tai au plecat,stiu ca ti-au promis ca vor ramane cu tine,dar se pare ca nu au facut-o. 

      Tata-l tau a fost sunat,el zicea ca e o urgenta.A luat-o si pe mama ta, a spus ca e nevoie si de ea.Le-am explicat ca nu e bine ce fac si ca tu ai nevoie de ei,dar ei au plecat trantind usa in urma lor. Nu stiu ce s-a intampla.  

   Emily, imi pare rau.Imi pare rau ca nu sunt langa tine,dar trebuia sa plec si eu. Stiu ca esti nefericita acum,stiu prin ce treci. Te inteleg. Eu iti voi fi alaturi asa cum am mai fost. Imi pare rau...

                                                                                             Matusa ta,Denise.

      Raman fara cuvinte dupa ce citesc. Izbesc "biletelul" de masa.Simt cum obrajii imi i-au foc si cum ochii mei incep sa se inece in lacrimi. Sunt constienta ca Harry e in fata mea si ca tocmai se uita la mine, de aceea plec din bucatarie sa-mi caut un loc unde sa fiu singura sa ma descarc, dar il aud pe Harry strigand dupa mine. Urc repede scarile,dar nu atat de repede ca Harry ,care se oprete in fata mea. 

    "Ce ai patit? Ce-i cu tine?"  intreaba ingrijorat Harry. Nu vreau sa-i raspund, stiu ca v-oi plange.Incerc sa-mi fac loc,dar e in zadar. Harry ma i-a in brate si ma saruta pe frunde. " Haide jos sa te descarci." Ma indeamna el. 

         Ma intorc,el ma prinde de coapsa si coboram incet scarile. Ajunsi in sufragerie ma duce langa pat si el se pune in fata mea in genunghi.

    "Poti sa plangi,sa tipi,sa urlii,sa spargi,sa izbesti, doar descarca-te" Ma incurajeaza Harry uitandu-se in ochii mei. 

    Trag aer adanc. "Harry, nu cred ca ma vei intelege. Nu isi are rostul." ii spund lasand capul in jos. 

     "Sunt sigura ca te voi intelege, sau o sa incerc s-o fac. Acum descarca-te" Imi spune bland si imi ridica privirea.

       " Eu nu pot sa traiesc asa... Nu pot sa continuii asa...  Totul e o minciuna. Ma simt foarte prost ca parintii mei nu mi-au spus nimic ca pleaca. Ok,inteleg nu eram acasa,dar puteau sa sune,deasta am un telefon,no? Dar ei nu au facut-o..." Si simt cum lacrimile alumeca usor pe obrazul meu fierbinte. " Ce sa cred? Nu stiu ce sa cred. Ce sa fac? Nu stiu ce sa fac. Asta e familie? Asta nu e o familie,e un gumoi pierdut,care..." Harry isi punde degetul aratator pe buzele mele.

        "Nu spune asta!"

     " De ce sa nu o spun? Asta e adevarul. Ce parinti isi lasa copilul de capul lui la o varsta frageda? Nu pot sa vina si sa pleace cand vor ei. Cand isi amintesc ca au un copil. Totusi am si eu un sufet,ma doare si pe mine. Nu pot sa fiu tare ca o stanca, am si eu caderile mele. Eu niciodata nu am simtit caldura parinteasca,iubirea lor. Si daca am simtit-o vrodata sigur am uitat-o.Imi este greu,Harry..." Si in camera se lasa linistea.

      Harry se uita mai adanc in ochii mei si ma i-a in brate.Imi mangaie parul si ma saruta pe frunte.

    "Emily, eu de acum incolo o sa fiu mereu langa tine. O sa te ascult mereu cand o sa ai o piatra pe inima,o durere. Te inteleg si vreu sa-ti fiu alaturi. Promit."  vocea lui calda umple camera.

    "Multumesc, Harry." Si in strang in brate.