P1

21 0 0
                                    

- Mă simt pierdut prin picăturile din voci de stele. Mă uit la crucile din piatră, sunt așezate în fața unor castele de aur făcute din monedele cerșetorilor de fericire. Dragă sunt pierdut în lumea asta de nisip. Cântecul meu trebuie să rămână tăcut sau nerostit. O voce nu poate să cânte lângă o mulțime, o stea piere îngropată în carne de piatră vie... hmm...hmm. Mă simt din ce în ce mai rece în fiecare zi, vocea mea... vreau să se audă ... dar toți o vor tăcută... hmm...hmm... îmbată-mă și lasă-mă să vibrez sub lumina lunii pline... fredona Marian pe o potecă întunecată ce ducea către o casă fără ferestre.

Drumul era înțesat de clădiri care încercau să iasă-n evidență prin formele lor întortochiate și culorile țipătoare cu care se îmbrăcaseră, însă sub lumina lunii toate erau identice, erau copii ale dorinței de a fi diferit printr-un mod forțat. Dacă o mie de oameni își vopsesc părul în verde pentru a sclipi mai puternic în ochii palizi ai orașului, iar unul îl lasă așa cum e ... cine este cu adevărat nonconformist? Din cerul pe care se cususeră bucăți subțiri din pânză de apă cădeau grăbite mii de picături reci precum ultimul mesaj de rămas bun. Casa către care se îndrepta Marian semăna cu un cub ciobit în colțuri, prea simplu față de ce o înconjura, avea pereții vopsiți în gri și era înconjurată de o curte în care se afla dor un cireș bătrân care se pregătea să-și sape mormântul. Nu știți cine era el? Era doar un băiat înalt, cu părul lung și negru precum o picătură de petrol uitată pe pereții unui rezervor, mai bine zis fire din aurul lumii noastre, care nu se poate dezvolta din cauza goanei după hârtie verde, și cu o voce din cristalele neșlefuite pe care le poartă stelele.

- Vor adora poezia mea, sunt sigur... hmm...hmm... șopti acesta cu un zâmbet până la urechi și se mângâie jovial pe cap. Astăzi este ziua mea norocoasă! strigă începând să râdă și să se abțină să nu sară în sus de bucurie, dar se opri brusc și înghiți în sec. Sper să nu mă fi auzit nimeni... șopti acest în timp ce fața i se albise de parcă ar fi luat un trafalet și s-ar fi izbit violent cu acesta peste obraji.

Picăturile vocii stelelorUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum